Cartea este un dialog intre Galilei si o persoana care reuseste sa ajunga la el pentru a ii cere socoteala. Pentru cei ce nu stiu, Galileo Galilei (cel ce a spus despre Pamant: “si totusi, se misca!”) a fost condamnat de Inchizitie urmand sa fie ars pe rug daca nu neaga afirmatiile. Galilei a abjurat atunci, preferand sa traiasca si dovedind, in viziunea lui Paler, printre multe altele, ca nu toti oamenii au stofa de martiri. Despre aceasta abjurare se discuta in carte. Frunzarind cartea pentru a nu stiu cata oara, am dat peste fragmentul urmator:
– Ce orgoliu frumos aveai atunci, Galilei! Erai viclean ca o vulpe si agil ca un tigru. Stiai sa faci o plecaciune in asa fel incat toata lumea sa priceapa ca-ti bateai joc de ei si ca sub vorbele tale smerite se ascundea un hohot de ras. Polemica ta cu iezuitii a fost un spectacol extraordinar de inteligenta si de vanitate. I-ai silit sa-si muste buzele, incercan sa-ti faca fata.
Probabil, au fost multi, atunci, care au simtit ce am simtit si eu: o uriasa recunostinta ca exista oameni ca tine care dovedeau ca Inchizitia nu e, de fapt, atotputernica, unele adevaruri putand fi spuse, macar, in soapta. […] Te-am asezat pe un soclu, Galilei!
– Fara sa fiu intrebat daca tin sa devin statuie!
– Ai dreptate. Eu iti explic, insa, ce s-a intamplat. In clipa in care tu ai coborat de pe soclu pentru a ingenunchia in fata inchizitorilor ne-am simtit, cu totii, tradati.
– Am devenit detestabil.
– Ai devenit ca noi, Galilei. Temator, grijuliu cu viata ta, gata sa spui ce ti se cere sa spui. […] Dar nu trebuie sa observi doar egoismul din aceste sentimente. Oamenii au nevoie de modele, doresc sa obtina, macar, prin altii ceea ce nu sunt in stare sa obtina singuri. De aceea au trecut de la admiratie la imputari.
Cand iti reproseaza ca ai abjurat, n-o fac cu gandul ca ei ar fi refuzat sa abjure. Stii prea bine, Galilei, vehementa vine, de multe ori, dintr-o iubire contrariata. Ajungi sa nu-i mai dai buna ziua cuiva pe care l-ai admirat si te-a dezamagit. Trebuie sa nu uiti ca ai fost altfel decat noi si ca de aici pleaca toate. Nu poti fi masurat cu masura comuna.
– V-ati asteptat sa dau mai mult decat sunt in stare sa dau. Si ati uitat esentialul. Ca viata e ultimul lucru pe care-l dai.