Cred ca nu conteaza atat de mult ce faci daca o faci bine. Adica FOARTE bine. De exemplu, nu cred ca trebuie sa fii gunoier. Cred ca ar trebui sa fii cel mai bun gunoier din cati cunosti! Nu fii femeie de serviciu sau menajera. Fii cea mai buna menajera pe care o stii! Din punctul meu de vedere, in orice domeniu se poate excela, in orice domeniu exista oameni care isi fac prost treaba si oameni care se descurca excelent. De ce n-ai fi tu cel care se descurca excelent?
Cred ca orice merita facut, merita facut la superlativ! Florin Chilian, un om al carui mod de gandire imi place foarte mult, zicea intr-un interviu ca pe el il intereseaza locul intai, fiindca “locul 2 e pentru prosti“. Din pacate, cred ca cei mai multi dintre noi capatam curajul de a spune si crede in asta doar dupa ce a existat un moment in viata noastra in care am fost pe locul intai. In orice.

