Cred ca suntem cu totii de acord cu faptul ca oamenii au nevoie de niste “stalpi de sustinere” in viata. E vorba de acei piloni de care ne apucam in momentul in care incepe o furtuna. Piloni in jurul carora ne construim viata si care ne intaresc. Astfel de piloni pot fi reprezentati de familie, iubita, prieteni sau, de ce nu, chiar munca, daca esti unul dintre fericitii care fac ceea ce-i pasioneaza.
E clar ca exista oameni care pornesc in viata cu un handicap: poate ca sunt copiii din orfelinate care nu stiu ce inseamna o familie sau poate ca e vorba de cei ce nu au avut norocul de a isi face prieteni la o varsta frageda. Dar chiar daca sunt defavorizati ei isi pot construi propriii piloni.
De ce zic “propriii” si nu “propriul”? Fiindca mi se pare extrem de periculos sa iti construiesti viata in jurul unui singur astfel de stalp de sustinere. Chiar daca pilonii sunt, prin definitie, solizi, ei se pot prabusi. Si, celor mai multi dintre noi, viata tine mortis sa le demonstreze asta.
Insa, in momentul in care viata iti da o palma si unul dintre piloni se prabuseste, cu cat ai mai multi ramasi in picioare cu atat ai sanse mai mari sa te ridici, sa te scuturi de praf si sa mergi inainte. Fiindca ti-au ramas niste puncte de sprijin. Un exemplu este cazul oamenilor care isi pierd iubita sau divorteaza si atunci se refugiaza in munca. Un altul este cazul celor ce sunt dati afara de la locul de munca pe care il iubeau si care cauta consolare in familie.
Dar atunci cand ai un singur pilon ce faci? Cum poti sa mizezi totul pe un singur stalp, un stalp care indiferent daca iti place sau nu sa accepti asta, se poate prabusi in orice moment? Cred ca cei ce pierd unicul pilon sunt cei pe care ii vedem la televizor amenintand ca se arunca de pe bloc sau, mai rau, cei care nici nu mai asteapta sa vina televiziunea.