Intotdeauna mi-a fost greu sa inteleg mercenarii. Oamenii aia care iti sunt prieteni pana cand realizeaza ca au mai multe de castigat dintr-o alta prietenie. Cei care iti sunt cei mai buni angajati pana in momentul in care cineva le da cu 50 ron mai mult decat tine. Cei care in liceu si facultate stateau cu tine in banca tot anul, pentru ca la examene sa se mute intr-un loc mai in spatele clasei, sa poata copia.
Nu pot sa ii inteleg, desi incerc. Eu chiar cred in ideea de loialitate. Si nu doar la modul ca eu trebuie sa fiu loial. Cred ca toata lumea are ceva in el. Ceva care il atentioneaza de cate ori este pe cale de a calca stramb. Probabil unii aleg sa ignore.
Nu reusesc inca sa ma controlez cum as vrea fata de astfel de oameni. Ii invinovatesc si ii resping. Nu ii vreau in jurul meu fiindca am impresia ca ma influenteaza intr-un mod negativ si acum cativa ani am ales sa ma izolez de gunoaie pentru a ma putea concentra mai bine pe relatiile cu oamenii care, din punctul meu de vedere, conteaza.
Uneori, insa, mi-e mila de ei. Mi-e mila de ei cum mi-e mila de cei care nu vor intelege niciodata ce inseamna o relatie mai lunga de o noapte. Mi se pare trist cand imi aduc aminte cat de mari sunt diferentele dintre oameni. E trist cum unii traiesc si simt in 30 de ani mai mult decat altii intr-o viata, cum unii oameni mor de tineri si totusi continua sa umble pe strazi.
Desi cu oamenii care inca invata sa gandeasca e greu sa te intelegi, exista totusi modalitati de a o face. Dar cum te intelegi cu oamenii care nu au invatat inca sa simta?