…realizez ca sunt prea radical. Iert prea putine, cer prea multe si judec prea des oameni ce gresesc prea rar pentru a fi tintele judecatilor mele pripite. Stiu ca a gresi e omeneste si imi place sa mi se ierte lucruri dar nu intotdeauna gasesc capacitatea de a recunoaste ca greselile altora sunt o dovada de apartenenta la specia umana.
Ma surprind uneori ignorand pentru cateva secunde diferenta dintre a fi om si a fi Om si atunci am impresia ca ma tem. Pentru ca nimic nu ma dezgusta mai mult decat fiarele cu aspect de om. Ma intreb tot timpul daca nu pot sa ii tolerez sau nu vreau sa ii tolerez si ma gandesc ca as putea sa ma prefac ca imi plac. Nu cred ca mi-ar fi foarte greu sa le zambesc fortat si sa le raspund fara sa spun nimic. Deci, nu ii tolerez fiindca nu vreau. In aceasta privinta sunt radical cu riscul de a fi considerat obtuz.
Sunt radical,
nu cred să existe
înger mai urât
ÅŸi demon mai frumos
decât omul,
si, mai mult decât atât,
nu cred să existe
accident mai rodnic
ÅŸi lege mai contrariata
decât omul.
fragment din poezia “Sunt radical” de Adrian Paunescu