A tot venit vorba in ultima perioada, in diferite contexte, despre rolul unui manager intr-o companie. Si de multe ori, in special atunci cand e o discutie intre oameni cu pozitii de management, se gaseste cate unul sa “se planga” ca nu stiu care dintre oamenii cu care lucreaza nu il place cat de mult ar vrea el sa fie placut. E o capcana in care cred ca mai toti managerii cad la un moment dat:
Cum fac sa fiu placut (iubit?) de subalterni, cand eu stiu ca, macar din cand in cand voi fi nevoit sa iau decizii care nu-s populare, macar din cand in cand va trebui sa critic pe cineva sau sa ii dau feedback negativ, fiindca oameni fiind, inevitabil, gresesc?
Cum fac sa le explic ca trebuie sa munceasca mai mult, sa ceara mai mult de la ei, sa incerce sa fie mai buni, exact atunci cand poate ca ei simt ca au atins limita superioara si, in acelasi timp, sa ma vada ca pe un prieten? Si, mai ales, atunci cand e nevoie sa iau o decizie rapida si radicala, genul de decizie pe care abia ai timp sa o comunici, nu mai vorbesc de a o si explica, cum sa ii explic eu omului, fara sa il supar, ca de data asta trebuie sa aiba incredere in mine si in experienta mea, chiar daca pentru el n-are sens acum, chiar daca i se pare o decizie gresita si se vede fortat sa o accepte? Cum sa fac astea si sa fiu placut in acelasi timp (asa cum fiecare om is doreste, de fapt, sa fie)?
De fapt, intrebarea este daca sa aleg ce simt ca trebuie facut sau sa ii menajez pe oameni si, in felul asta, sa am mai multe sanse de a fi placut sau iubit. Solutia devine simpla daca esti perfect constient de motivul pentru care faci ceea ce faci si daca iti intelegi suficient de bine rolul. Care este rolul tau in relatie cu acei oameni? Esti manager. Si care e rolul unui manager? Cumva sa se faca placut? Nu.
Rolul unui manager poate fi sa creasca compania, sa fie eficient, sa ia decizii, sa duca business-ul intr-o directie in care el, actionarii si oamenii cu care lucreaza sa poata castiga mai multi bani, poate chiar sa fie mandri de ceea ce fac, poate sa ajunga profesionisti adevarati in domeniul in care lucreaza. Insa niciodata rolul lui nu va fi sa se faca placut. A fi iubit nu e printre atributiile unui manager, cel mult poate fi unul dintre rezultatele unui management de calitate, niciodata un scop. Si cu cat intelegem asta mai devreme cu atat ne va fi mai bine.
Ah, voi voiati sa fiti placuti? Pai atunci poate ca trebuia sa va faceti comedianti, nu manageri. Poate actori sau muzicieni? Vreti prieteni? S-ar putea sa va gasiti unii printre oamenii cu care lucrati, nu-i imposibil. Dar eu nu m-as baza pe asta. Daca m-as simti singur, as incerca sa imi caut prieteni in afara biroului. Fiindca, va vine sa credeti sau nu, biroul nu poate suplini complet viata. Iar a cere de la cativa oameni sa va satisfaca toate nevoile pe care voi nu aveti timp sa vi le satisfaceti e nu numai imposibil, ci si nedrept. Cand i-ati angajat, in contractul lor de munca scria un pic altceva.
In mod evident, asta nu este o scuza pentru a te comporta fara respect, nici o modalitate de a justifica comportamente deviante atat de prezente printre managerii romani. Functia de manager nu exclude empatia iar calitatea umana conteaza in orice job si pe orice functie. Ce spun nu e ca ar trebui sa uitam sa fim oameni, ci doar ca in management este normal si previzibil faptul ca vei fi nevoit sa iei decizii grele si ca nu vei putea multumi pe toata lumea. Iar a incerca sa faci asta nu iti poate garanta decat esecul. Poate ca ar merita sa ne obisnuim cu gandul asta.