Am publicat azi, mai devreme, un articol pe tema “De ce ii judecam pe ceilalti?“. Si in bunul spirit social-media-web-2.0-ish, Cristian Pascu mi-a dat o replica pe blogul sau. Va invit sa o cititi. Eu am citit-o de 2 ori, mi-a placut si am vrut sa ii raspund lui Cristi cu un comentariu. Fiindca discutia este insa lunga si mi-ar placea sa interveniti si voi, am sa public raspunsul meu mai jos.
Iti multumesc pentru analiza, Cristian. :) A fost o lectura placuta si interesanta si in mod cert e un subiect care poate fi dezbatut. Ma bucur ca ai facut-o. Trei observatii am:
1. Zici tu
“De multe ori avem reacții emoționale la acțiunile celorlalți. Și nu fiindcă considerăm că ceea ce fac ei e rău.”
Iar eu spun ca nu am zis nicio secunda ca ar fi rau sau bine (binele si raul sunt oricum concepte foarte discutabile si, din punctul meu de vedere, un produs al societatii), ci doar ca atunci cand avem o reactie emotionala la ceva facut de celalalt, inseamna ca asta ne atinge. Pozitiv, negativ, nu stiu. Zic doar ca e relevant pentru noi dintr-un anumit punct de vedere.
2. Incepi cu
“Eu cred, simplu spus, că judecăm pe alții numai și numai ca să ne justificăm acțiunile. Îi judecăm ca să ne simțim superiori.”
Desi in multe cazuri se intampla fix asa, mi se pare important sa iti amintesc ceva ce in mod cert stii. Ca multi oameni se simt intr-adevar inferiori si isi doresc sa nu se mai simta asa de fiecare data cand se compara cu ceilalti, insa in acelasi timp exista si oameni care se simt superiori si la ei problema despre care vorbesti tu nu se mai pune. Sau cel putin nu se mai pune asa.
Atat sentimentul de superioritate cat si cel de inferioritate sunt “tratabile” la fel, fiindca de fapt sunt niste devieri de la zona de echilibru, insa “noi nu suntem ca ceilalti oameni” nu inseamna neaparat “vreau sa cred ca sunt superior lor” (si nu e momentul sa discutam mitul supereroului aici), ci ar putea insemna la fel de bine “imi doresc doar sa fiu diferit de ei si am nevoie ca cei din jur sa imi confirme asta; iar daca ei nu o fac, am sa ii presez sa o faca asa cum ma pricep eu mai bine”.
3. In ceea ce priveste presupunerile, tu spui ca
“Nu toate presupunerile noastre sunt false. Uneori sunt chiar foarte adevărate. Oamenii sunt, într-o importantă măsură, asemănători.”
…in exemplul tau, putem intr-adevar sa ne gandim ca cel de langa noi ne seamana si ca ar putea gandi (more or less) la fel ca noi, greseala vine din a presupune ca gandeste FIX la fel ca noi. Avem nevoie de generalizari la fel cum avem nevoie de etichetari, altfel nu am putea trai. Si putem sa consideram si ca avem nevoie de presupuneri, atata timp cat intelegem ca facand asta ne ducem intr-o zona superficiala, in care oricand putem gresi*.
*stiu ca greseala duce mai degraba la evolutie, decat la ceva negativ, insa ne trebuie un alt articol pentru discutia asta. :)