Nu cred foarte tare in noroc. Ba as zice ca nu cred chiar deloc. Experientele prin care am trecut m-au facut sa cred ca tot ce ni se intampla presupune o anumita doza de predispozitie si foarte multe doze de decizii luate de noi sau de subconstientul nostru, care intelege de obicei mai bine decat noi ce ne dorim deep inside.
Discutiile despre oameni care au reusit fiindca au avut noroc ma amuza teribil si ma fac sa imi pun intrebari mai degraba in legatura cu cei care ii caracterizeaza ca fiind norocosi. Adevarul (al meu, evident) este ca unii oameni isi traiesc viata asa cum ar trebui, by default, iar altii o prind mai greu.
Si mai cred ca viata nu-i corecta, cel putin nu in sensul in care noi, ca societate, privim acum corectitudinea. Nu pornim de pe pozitii egale, asta-i cert, insa incep sa fiu din ce in ce mai convins ca pornim cu potentiale egale. Plecarea de pe o pozitie inferioara e mai degraba o predispozitie. Exploatarea potentialului tine mai degraba de decizii si lipsa de decizii.
In ultimii ani am disecat si facut praf mare parte din conceptele self-help-iste americane care mi-au fost atat de utile in primii ani de dezvoltare. Mare parte dintre ele sunt intr-adevar niste prostii, cel putin pe termen lung. Printre cele ramase insa, e in continuare cel care spune ca putem fi orice ne propunem sa fim si ca singurul motiv pentru care unele lucruri sunt imposibile e acela ca noi am decis sa fie imposibile.