Cred in oameni. Am decis la un moment dat sa fac asta. Poate ca o fac fiindca am eu nevoie sa cred in ei, nu stiu. Dar as zice ca o fac fiindca am invatat ca mi-e mai bine asa.
Am discutat cu multi oameni despre incredere. Invariabil, s-a ajuns la “pana la urma vei fi dezamagit”. Si de fiecare data cand am auzit asta, am simtit ca omului din fata mea ii scapa ceva ce mie mi se pare esential.
Fiindca eu nu mi-am imaginat niciodata ca toata lumea e bineintentionata, ca toti oamenii apreciaza increderea pe care le-o acord, ca toti oamenii sunt fundamental buni. Stiu ca nu-i asa. Am trait si am citit suficient de mult incat sa stiu ca nu-i deloc asa.
Da, unii dintre ei ma vor dezamagi. Avand asteptari mari de la cei din jurul meu, indraznesc sa spun chiar ca, probabil, majoritatea o vor face la un moment dat. Doar ca nu-mi pasa atat de tare cum poate le pasa altora. Fiindca eu am cunoscut si alti oameni. Cei care au toate datele pentru a isi atinge potentialul si cauta, constient sau nu, insa in mod cert cu disperare un singur om care sa creada in ei. Unii il cauta toata viata degeaba. Altii il gasesc si, atunci, aproape indiferent de cine este acel om, pentru ei totul se schimba.
Stiu ca cei mai multi dintre oameni ma vor dezamagi, insa imi asum riscul asta fiindca o data la cateva zeci de oameni, apare unul care face cat toate dezamagirile provocate de ceilalti.