De cateva zile tot revine in diferite discutii (cu altii sau cu mine) urmatoarea idee/dilema: daca suntem de acord cu faptul ca nu trebuie sa renunti niciodata si ca adevaratii invingatori nu se dau batuti, atunci ce faci in momentul in care iti dai seama ca lucrezi (ca angajat sau “patron”) intr-o firma si realizezi la un moment dat ca nu faci ceea ce iti place sau ca ceea ce faci nu te satisface pe deplin? Acum mi-am clarificat si eu niste lucruri si pot spune cu certitudine ca a ramane la acel loc de munca doar fiindca “nu trebuie sa renunti niciodata” este cea mai mare prostie pe care ai putea sa o faci. In concluzie, reformulez eu ideea: Nu trebuie sa renunti niciodata atat timp cat ceea ce faci face parte din drumul pe care trebuie sa il parcurgi pentru a ajunge unde vrei sa ajungi, pentru a iti atinge telurile. Cred ca toata lumea realizeaza la un moment dat ca greseste sau ca drumul pe care a apucat-o nu mai pare la fel de drept cum parea la inceput. Cand iti dai seama de asta opreste-te. Unul dintre citatele pe care le vad in fiecare dimineata cand ma trezesc este urmatorul:
” Cel mai bun drum pe care natura l-a gasit intre punctul A si punctul B este foarte rar linia dreapta. Este intotdeauna calea cu cele mai putine obstacole.”
Si totusi, daca inca va este teama ca s-ar putea sa regretati la un moment dat ceea ce faceti, poate ca ar fi o idee buna sa va insusiti urmatorul rationament, pe care, desi il impartasesc 100%, am sa il prezint aici asa cum a fost formulat de Bobby acum cateva zile:
” Eu cand iau o decizie ma gandesc foarte bine. Iar dupa ce am luat-o nu regret niciodata fiindca imi spun ca, la momentul ala, avand in vedere circumstantele de atunci si cu informatiile pe care le aveam atunci, parea cea mai buna varianta. “