Nu cred in facultati, nu in cele din Romania. Adica nu ii apreciez mai mult pe cei ce au terminat una decat pe cei ce n-au facut-o. Ba, uneori, din contra. Cred insa in educatie, intr-o anumita masura. Adica, uitandu-ma in jur si cautand oameni capabili dar si oameni care stiu sa traiasca, am gasit in cele mai multe cazuri oameni cu un nivel de educatie peste medie.
Cred ca atat cartile cat si filmele, documentarele, training-urile, workshop-urile sau seminariile te dezvolta. La fel si wikipedia sau site-urile How-to. Dar mai sunt convins de un lucru. Ca niciuna dintre ele nu pot sa bata viata.
Workshop-urile si conferintele sunt okay, atat timp cat nu uitam ca greul incepe abia dupa ce plecam de acolo. Cartile bune sunt geniale fiindca te transpun intr-o lume, iti simuleaza o viata. Insa doar o simuleaza, ele nu sunt un inlocuitor pentru viata pe care ar trebui sa o traiesti. Toate astea mi-au venit in minte recitind un fragment din “Rugati-va sa nu va creasca aripi”.
“În adolescenţă, a fost o vreme când am trăit, într-o cameră sărăcăcioasă, ca o pasăre în colivie. Şi ce poate face o pasăre în colivie? De obicei, păsările se adaptează sau mor. Van Gogh vorbeşte chiar de o pasăre care a înnebunit. Eu nici nu m-am adaptat, nici n-am murit, nici nu mi-am pierdut minţile. M-am apucat de citit. Mi-am umplut colivia cu cărţi.
Deveneam astfel victima unei prejudecăţi. Deoarece cărţile înseamnă mult, dar nu pot însemna mai mult decât viaţa şi, mai ales, n-o pot înlocui.
Într-o bună zi, descoperim că nu ne ajung povestea lui Tristan şi cea a lui Romeo. Vrem să iubim noi înşine.”