Zilele trecute asteptam la una dintre putinele cozi din viata mea. :) In fata mea, un copil mic in bratele mamei lui. Ii zambesc, se uita la mine o secunda si isi ascunde repede capul dupa maica-sa, ferindu-si privirea. Pe principiul “daca eu nu-i vad pe ei, poate nici ei nu ma vad pe mine”. Dupa 3 secunde scoate iar capul, timid, vede ca inca ma uit spre el si se ascunde iar. Jocul continua pentru 3-4 minute, pana cand pustiul incepe sa zambeasca inainte sa isi fereasca privirea. Deja nu ma mai jucam singur. :)
Fix asta se intampla acum cu agentiile de social media. Doar ca unele dintre ele au imprumutat de la copii doar naivitatea si speranta initiala ca data viitoare cand vor scoate capul, noi nu vom mai fi acolo.
Copiii au insa si alte atribute pe care unii dintre noi, adultii, le-am pierdut pe drum. Cum ar fi curajul de a inova, curajul de a iti spune in fata ce cred despre tine si curajul de a se expune. Expunere care e intotdeauna in foarte stransa legatura cu disponibilitatea de a te juca.