Despre frica voi scrie o carte intr-o zi. Pe asta insa nu stiu daca voi mai avea curaj sa o public. Daca tinem cont de faptul ca siguranta este cea mai profunda nevoie pe care noi, oamenii, o avem frica nu ar trebui sa ne mai ia prin surprindere.
Am auzit ca am fi suma persoanelor pe care le-am cunoscut de-a lungul vietii. Apoi, ca am fi suma cartilor pe care le-am citit. Ei bine, eu cred ca suntem si suma fricilor noastre.
Citesc de cateva zile, in sfarsit, o carte de care am tot auzit lucruri. E scrisa de un tip vazut de multi ca fiind un curajos. Iar mie mi se pare ca citesc povestea unui fricos. Un om atat de speriat de lume incat a simtit nevoia sa schimbe ceva, sa alerge impotriva curentului. Toti o facem la un moment dat. Atunci cand ni se pare ca toata lumea poarta o lupta cu noi, ne incordam si vrem sa le demonstram ca, de fapt, noi purtam o lupta cu ei, nu invers.
Ati vazut filmul 300, cu spartanii? Cam asta s-a intamplat si la Thermopylae. Ce, vin astia zeci de mii sa ne atace pe noi, cei 300? Nu, nu! NOI, astia 300, mergem sa ii atacam pe aia care sunt zeci de mii. E un mecanism de aparare. E generat de frica, insa din punctul meu de vedere asta inseamna curajul.
Oamenii carora nu le e niciodata frica nu sunt curajosi, sunt nebuni. Curajosi sunt oamenii carora le e groaznic de frica si merg inainte atunci cand 99% dintre oameni se opresc.