Nu sunt un împătimit al boxului (imi place mult kickboxing-ul), însă Playstation-ul m-a învăţat cine este Roberto Duran.
Roberto “ManoDePiedra” Duran Samaniego, unul dintre cei mai mari boxeri ai tuturor timpurilor. Născut într-o suburbie a oraşului El Chorrillo, în Panama, dintr-o mamă prostituată, a deţinut titlul mondial la patru categorii de greutate diferite, 70 de meciuri terminate prin K.O., niciun meci terminat cu remiza. Un adevărat luptător.
Am făcut toată această introducere doar pentru a putea face referire la câteva cuvinte spuse de Roberto Duran prin anii ‘90, în încercarea de a răspunde la întrebarea pe care mulţi i-o adresau în acea perioadă: cum faci să câştigi?
“I am not an animal in my personal life. But in the ring there is an animal inside of me.
Sometimes it roars when the first bell rings. Sometimes it springs ouţ later in a fight. But I can always feel it there, driving me and pushing me forward. It is what makes me win. It makes me enjoy fighting.”
Duran boxa. Noi nu facem asta. Noi trăim fiecare cum se pricepe mai bine, însă mai devreme sau mai târziu cu toţii găsim acel lucru care ne face să ragem ca nişte lei. De cele mai multe ori, răgetul îl auzim doar noi, în interior. Acolo unde se întâmplă toate lucrurile demne de menţionat din viaţa noastră, acolo de unde izvorăşte fiecare schimbare a lumii în care trăim.
Nu cred că cineva poate rata momentul, nu poţi să fii atât de ocupat încât răcnetul din interiorul tău să nu producă un ecou. În mod cert noi suntem cei care decid ce suntem şi ce trăim, însă aceste decizii au efecte în exteriorul nostru. Întotdeauna. Indiferent dacă alegem să păstrăm secretul acelui răcnet sau să ne exteriorizăm.
Duran a ştiut să scoată răcnetul din el într-o formă care i-a îmbogăţit viaţa şi a generat performanţă. Noi ştim?
(din cartea “Suntem furtuni” care va fi publicata in luna ce tocmai incepe)