We are all just monkeys in business suits running around pretending to be executives
Imi amintesc ca am citit odata despre un experiment cat se poate de interesant, facut undeva in S.U.A. Doua maimute erau bagate intr-o camera de cativa metri patrati. O camera goala, cu o masa in mijloc. Deasupra mesei, o data pe zi, era coborata o banana, cu ajutorul unei sfori. Bineinteles ca maimutele, de foame sau din lipsa unei alte activitati intelectuale, s-au repezit la mancare. Doar ca in momentul in care au ajuns langa masa au fost stropite de undeva de sus cu un furtun. Speriate, maimutele s-au retras lasand banana neatinsa. Procesul s-a repetat de cateva ori, iar cateva ore mai tarziu, in camera a mai fost introdusa o a treia maimuta. In momentul in care banana a fost coborata, aceasta a fost singura care s-a repezit spre masa. Deloc surprinzator, primele doua maimute au incercat sa o opreasca. Voiau sa o apere, stiau ca va fi udata. Au incercat sa o opreasca si au reusit.
Experimentul continua insa. Este adusa o noua maimuta, dar de data aceasta este scoasa din camera una dintre primele doua maimute. Apoi se repeta miscarea, iar in camera raman trei maimute. Niciuna dintre ele nu a fost udata vreodata cu apa, insa ele se opresc unele pe altele de fiecare data cand mancarea este coborata in mijlocul camerei. Fara exceptie!
Din pacate, experimentul poate fi vazut ca o parabola care spune multe despre metodele de lucru folosite in majoritatea companiilor mari. Prea rar oamenii sunt incurajati sa inoveze, sa incerce, sa greseasca, si prea des sunt opriti fiindca “we just don’t do things like this around here”. Nimeni nu poate spune exact de ce, insa nu asa se fac lucrurile la noi.
In cazurile de genul acesta, adaptarea e o greseala. La astfel de sisteme nu as dori nimanui sa fie capabil sa se adapteze. Fiindca adaptarea poate insemna inhibarea sau chiar pierderea personalitatii. Mai mult decat atat, sistemele de acest tip nu iti permit sa gresesti. Si cata nevoie avem sa gresim…
A esua nu e un motiv de mandrie pentru nimeni. Insa poate fi o arta. Asa cum toti imbatranim, insa unii imbatranesc frumos, iar altii nu. Sunt oameni care se sterg odata cu trecerea vremii, si oameni care abia atunci incep sa straluceasca mai puternic. Nu o data am intalnit batrani cu o pofta de viata de invidiat, la fel cum nu o data a trebuit sa suport tineri care lasa viata sa ii traiasca pe ei.
[va urma]