Intotdeauna mi s-a parut ca e periculos sa privesti lucrurile dintr-un singur punct de vedere. Zicea Paler ca a invatat la un moment dat ca indiferent cum l-ai taia, fiecare lucru are doua fete. Iar in ceea ce priveste entuziasmul, cel putin din interior, exact asta pare ca face toata lumea. Entuziasmul muta muntii din loc, zic multi. Well, not really sau, cel putin, nu intotdeauna.
Exista, din punctul meu de vedere, cel putin o situatie in care entuziasmul e periculos. Atunci cand este cuplat cu lipsa de experienta. Nu e nociv, ci periculos. Scriu randurile astea zambind, fiindca ma gandesc la cum eram eu acum 3 ani si imi dau seama ca n-as fi avut puterea sa recunosc asta atunci. Si, ca intotdeauna, intrebarea care se pune este: ce anume din ceea ce fac astazi va constitui motivul pentru care voi zambi peste alti 3 ani? Dar sa revin..
Entuziasmul cuplat cu lipsa de experienta da un rezultat periculos din cel putin doua puncte de vedere:
In primul rand, entuziasmul excesiv orbeste. Uneori e bine, fiindca ai impresia (corecta, de altfel) ca n-ai limite. Alteori, iti stabilesti obiective total anapoda, nerealiste, ceea ce nu e acelasi lucru! Va amintiti cum ar trebui sa fie obiectivele? S.M.A.R.T! “A”-ul vine de la Achievable. Poate tu crezi cu adevarat ca le poti face. Si, in consecinta, chiar e posibil. Insa din lipsa de experienta setezi deadline-uri prea scurte, nu estimezi corect resursele necesare etc. Daca esti consecvent, pana la urma iti ies, insa nu asa de bine / repede cum te asteptai sa iasa. Daca “deal”-ul e facut cu tine, totul e okay, inveti din asta. Daca e facut cu altii, se cheama ca devii penibil.
In al doilea rand, experienta (vazuta de data asta ca dezvoltare personala si cunoastere de sine) te ajuta sa te concentrezi, sa devii eficient. Intelegi mai bine cum functionezi si te poti controla. Iti poti, astfel, controla si entuziasmul. Si acum toata lumea sare de pe scaun! :) N-aveti decat!
A iti controla entuziasmul nu inseamna a-i diminua intensitatea, ci a il canaliza, a il directiona exact in locurile in care este nevoie de el.
Entuziastii care nu se cunosc suficient pe ei sunt sneezers, stranuta, imprastie entuziasmul. Pe termen scurt, nu e neaparat ceva rau si poate fi molipsitor. Pe termen lung insa, nu reusesti sa realizezi mai nimic fiindca, desi ai o capacitate mare de a te entuziasma, acel entuziasm nu dureaza suficient de mult pentru a iti fi de real ajutor in ceea ce faci. Cu alte cuvinte, apare si dispare la fel de repede, doar ca datorita frecventei cu care acest lucru se intampla ai impresia ca e vorba de entuziasm sustinut.
A, si s-ar mai putea face o observatie. Desi in general entuziasmul e apreciat, oamenii (din nou, generalizare) nu sunt inca pregatiti sa il vada ca un mod de viata, deci orice model bazat pe entuziasm pe care l-ai propune va fi respins urgent cu intrebari de genul “bine, bine, si atunci de ce nu ai ajuns inca sa” iti atingi obiectivul X, sa ai bani, sa fii cunoscut etc.
Asta pana cand ajungi sa demonstrezi cate ceva. Dupa care, in mintea unora dintre ei incepe sa apara o umbra de indoiala si intrebarea:
– Okay, entuziasmul e supraestimat. Si totusi, daca omul asta a reusit tot ce a reusit datorita entuziasmului? Then what?
*articol usor modificat/completat si republicat