Stim ca suntem buni si ca vom reusi. Stim ca nu ne poate opri nimic si ca lumea e a noastra. Stim ca altii pot esua, dar noi nu. Stim ca va fi bine, indiferent ce se va intampla. Stim ca putem fi exceptionali. Stim ca oamenii merita o a doua sansa si ca noi avem puterea de a le-o acorda. Stim ca toti oamenii sunt fundamental buni. Si stim si ca noi suntem buni. Suntem atat de buni!
Stim pe naibii. Nu stim nimic. Incercam sa ne convingem ca stim cate ceva pentru a reusi sa supravietuim mental celui mai puternic razboi. Fiecare zi e o lupta cu noi. O lupta de a ne dovedi noua ca putem fi mai buni, o lupta in care ne justificam esecuri, complexe si slabiciuni, o lupta in care incercam, sub o forma sau alta, constient sau nu, sa micsoram distanta dintre ceea ce vad in noi cei care ne iubesc si ceea ce credem noi ca suntem.
Si, ca in orice tip de lupta, uneori castigam, alteori nu. Important este sa ne ridicam, sa ne stergem de praf, si sa incercam sa ne imaginam mai buni, sa ne imaginam mai sus, mai oameni.
De multe ori nu stim ca putem, insa avem nevoie sa credem ca putem. Si uneori, unii ar spune chiar intotdeauna, daca credem suficient de mult, cu suficienta tarie si punem suficienta pasiune, ne vom da seama intr-o zi ca increderea noastra oarba s-a transformat in altceva, ca noi am crescut intre timp si ca suntem atat de departe de cei care eram cu 3-4 ani in urma. Departe…si atat de buni.
Later edit: Si mai am o precizare de facut, pentru ca e posibil ca unii sa inteleaga un pic gresit articolul: Cred ca fiecare dintre noi a fost nevoit odata sa CREADA ca poate sa faca ceva, chiar daca nu avea de unde sa STIE sigur ca poate. Dupa ce depasim faza aia, fiecare dintre noi este o combinatie de lucrurile pe care STIE ca poate sa le faca si lucruri pe care are nevoie sa CREADA ca le va putea face la un moment dat.
Si cred ca e in regula sa fie asa, e absolut normal, uman si parte din procesul de a deveni mai bun decat esti, comparandu-te in primul rand cu tine.
*muzica: yann tiersen- l’apres midi