Asadar, avem un concept interesant: ziua de lucru de 8 ore. Care intre timp s-au transformat in 9, fiindca esti obligat sa mai si mananci undeva pe la jumatatea zilei. Deci 9 ore. Care de obicei se transforma in 10 fiindca mai mereu se gaseste o urgenta exact in secunda in care ar trebui sa pleci spre casa.
De ce avem nevoie de concepte inguste? Okay, poate ca in fabrici functioneaza. Poate! Habar n-am, nu am experienta cu oameni care presteaza munci fizice sau care trebuie sa produca un anumit numar de produse intr-o zi. Dar cred ca si acolo s-ar putea rezolva mai elegant situatia.
Ce-ar fi sa facem asa: platim un om cu o suma asupra careia cadem de acord, pentru o anumita sarcina si ii explicam in ce parametri trebuie facuta munca respectiva. Dupa care el isi respecta deadline-urile, iar noi avem problema rezolvata si il platim.
De ce trebuie sa il legam de un birou pentru 8 ore pe zi? Daca suntem manageri destepti (si toti ne consideram, nu?) atunci am angajat un om capabil. Daca e atat de capabil poate ca va fi in stare sa termine toata munca in numai 2 ore. E meritul lui, nu? Okay.
Si atunci, de ce il obligam noi printr-un contract sa mai stea pe internet inca 6 ore, de la munca? De ce il plictisim? De ce ii cerem ca, daca tot a fost atat de eficient, sa mai munceasca putin, eventual de 4 ori mai mult decat un angajat mediu, pe aceiasi bani?
Sper sa nu ajung niciodata in situatia de a angaja oameni asa. La naibii, pana si prostituatele au dreptul sa plece la ale lor, odata ce si-au terminat treaba. Dar angajatii nostri nu. Ei trebuie sa lucreze la sediul ala nasol care doar managerului i-a placut, sa vina la 9 la munca si sa plece la 18. Si daca e vrednic si competent, nu-i nimic, il rezolvam noi.
Ii mai dam niste sarcini care nu fac parte din atributiile lui, il punem sa mai verifice de 5-6 ori ce a facut, fiindca in mod cert a fost superficial si ne intrebam de ce pleaca din firma cand se descurca atat de bine.
Poate fiindca se plictisea, poate fiindca simtea ca isi iroseste potentialul sau poate fiindca era tratat ca un sclav pe plantatie. Bine, si se mai poate ca managerul sa fie incompetent dar astea sunt deja lucruri care ar trebui sa se spuna in soapta. Nu de alta, dar daca avem timp de meditatii si filozofari d’astea, probabil ca nu muncim suficient de mult.
Pauza de masa trebuie inclusa in cele 8 ore de munca!
La scoala din Bangkok “lucrez” (adica is la scoala) de la 8 am la 5 pm, cu un teaching load (oficial) de 11 ore/saptamana (care de fapt is mai multe, dar asta e de cele mai mutle ori alegerea mea!).
Ceilalti profesori straini stau pana la 4 pm, dar asta e, ce sa fac, daca am vrut sa fiu sef de catedra. Oricum, in ora aceea cand cancelaria e goala, de la 4 pm la 5 pm, rezolv mai multa hartogaraie decat am fost in stare sa rezolv in toata ziua (asta bineinteles daca nu se trezeste directoarea ca vrea sa ma vada in sedinta!).
E o reminiscenta a epocii industriale. Si o mentalitate a patronilor romani, exploatatori, glumesc.
“… poate ca in fabrici functioneaza. Poate! Habar n-am, nu am experienta cu oameni care presteaza munci fizice sau care trebuie sa produca un anumit numar de produse intr-o zi. Dar cred ca si acolo s-ar putea rezolva mai elegant situatia.”
Mai elegant … cum vine asta? Andrei imi poti explica si mie intr-o fabrica cum poti opri un flux industrial pentru ca unul din mecanici e mai rapid si altul mai lent?
sau intr-un magazin … cum poate pleca mai repede acasa vanzatoarea, lucratorul comercial, casiera?
sau intr-o benzinarie? o croitorie? o farmacie? un spital? o scoala? o primarie? etc etc
andrei majoritatea locurilor presupun o anumita strictete atunci cand vine vorba de program. si crede-ma ca astea sunt majoritare.
Perfect de acord cu ce ai spus, frumoasa ironie, okay-ul lejer, dar eu nu as numi ziua de lucru de 8 ore concept, si asta pentru k este mai mult o obligatie, este ceva impus.
Din textul asta ar iesi un manifest stasnic, iar daca ar ajunge sa poposeaca si pe biroul unor manageri…perfect!!!
You’re right :)
E un lucru atât de simplu şi de clar, încât e trist că mai e nevoie să îl explici. Şi Alexandru Petras are dreptate, în sensul că anumite meserii vor fi mereu, prin natura lor, plătite cu ora. Dar, în toate celelalte cazuri (nu ştiu dacă sunt majoritare, însă cu siguranţă tind să devină) e stupid să ceri prezenţă de dragul prezenţei.
Majoritatea companiilor din afară s-au prins de asta… mai e un singur lucru care te opreÅŸte să îţi faci treaba în două ori ÅŸi să pleci: meeting-uri peste meeting-uri programate la cele mai diverse ore ale zilei. :-)
Åži, mă rog… mai e ÅŸi dorinÅ£a de progres care-i face pe cei mai mulÅ£i oameni să ceară de lucru atât încât să-ÅŸi umple ziua cu sarcini care chiar sunt utile, ca să promoveze cât mai repede ÅŸi să câştige cât mai mult.
E superficial articolul, specifici doar ce iti convine tie.
Alexandru: nu trebuie sa il opresti. E suficient sa grupezi muncitorii in functie de viteza. Vei avea grupe mai rapide si grupe mai incete.
De acord ca exista si ce zici tu, nu cred insa ca sunt majoritare. Sau poate ca sunt majoritare, insa doar la nivelurile de jos ale carierei. Uita-te la exemplele date de tine.
ddunia: de acord, e fortat numit “concept”.
In sfarsit cineva care vede lucrurile exact ca mine :) Mda, si daca n-ar mai exista acest program impus in cadrul firmelor, eu cred ca oamenii ar munci cu placere si n-ar mai exista nici stres. Multi freaca menta alea 6 ore cum zici tu in articol aiurea pe “mess” in loc sa faca ceva creativ, sa investeasca in dezvoltare personala sau arta sau relaxare sau mai stiu eu ce. Mi-a placut la nebunie articolul tau :)
http://alexandraghitalexis.blogspot.com/2008/07/orele-de-varf.html
Andrei,
Programul de munca fix poate fi si o forma de protectie pentru angajatii neproductivi, care nu pot acoperi prin rezultate intr-o zi costurile pe care le plateste firma pentru ei. Nu stiu cati angajati neproductivi sunt in America, dar sigur in Romania lucrurile stau diferit ;)
Tu ai o lista de angajati din cei de care vorbesti, adica angajati care obisnuiesc sa faca ce promit ca vor face?
Ideea de a grupa angajatii din economia cunoasterii dupa rapiditate imi aminteste de jocurile de calculator. Acolo muncitorii au o anumita viteza, care e constanta – si luni si vineri, si la 9:00 si la 16:00, si saptamana asta si saptamana urmatoare. Doar intr-un joc pe calculator un angajat poate sa-si dea stingerea in fiecare seara la o ora care sa-i permita sa se odihneasca, doar intr-un astfel de joc un angajat, sau un om in general, poate sa fie o fiinta care sa-si urmareasca in permanenta interesul personal (adica sa nu se auto-saboteze). In viata reala, lucrurile stau putin diferit.
Oricum daca un manager are un om care isi castiga cu succes banii in mai putin timp si nu-l lasa sa-si faca programul cum vrea, ei bine, managerul respectiv e cam tampitel. Insa nu-i plang de mila, pentru ca de aia suntem intr-o economie de piata.
Dragos: perfect de acord; exista si oameni cu care nu se poate lucra decat asa.
Da, eu lucrez cu oameni care obisnuiesc sa faca ceea ce promit. Iar cu cei care nu fac asta, de obicei nu mai lucrez. Ii las o perioada, incerc, si daca nu merge nu lucram impreuna.
In rest, probabil ai dreptate, m-oi fi jucat prea mult pe calculator la viata mea. :)
Eu nu sunt manager asa ca nu pot vorbi din experienta. Ca angajat da, mi-ar placea sa imi fac treaba in doua ore si sa plec, dar:
– de cele mai multe ori nu lucram pe chestii punctuale. Azi fac asta pe urma, daca termin, pot sa frec menta… nu prea se intampla. De cele mai multe ori lucram la proiecte, care se desfasoara in mai mult timp
– altii lucreaza in vanzari si trebuie sa tina legatura cu clientii
– da, mai e nevoie din cand in cand si de meeting-uri, interne sau cu partenerii
– de cele mai multe ori, interactionam cu diversi alti oameni care ar putea avea nevoie de noi mai mult de 2 ore pe zi
– mai sunt si niste lucruri legate de protectia muncii: daca patesti ceva in timpul serviciului firma poate fi trasa la raspundere … nu sunt prea sigura de asta, dar asa stiu.
In concluzie, nu am auzit ca un om sa poata sa plece acasa dupa doua ore de munca. Si nu ma deranjeaza programul de 8 ore. Atat timp cat nu se uita nimeni lung la mine daca sparg usa la 18.00. In plus, lucrurile stau mai bine acum pentru ca multe firme iti permit sa pleci in timpul programului sa rezolvi diverse probleme, pentru ca si alte institutii (de ex. primaria) au acelasi program ca al tau.
Statul 8 ore la servici creaza obisnuinte. Si te “agata”.
Ultimului angajat de la noi i-a spus seful la inceput: ma astept sa vii in fiecare zi. Si el a incercat sa vina. Prima saptamina mai rar, apoi zilnic.
Apoi seful i-a spus: nu uita, te platesc pentru 8 ore. Si a inceput sa stea mai mult ca la inceput. Intii 4 ore, apoi 5, acum nimim 8.
L-a agatat, si cind este de lucru il cheama si in week-end.
Prin exersare se ajunge la obisnuinta. Apoi la firesc. Si chiar daca sunt zile cind mai stam pe mess, sunt si zile cind stam pina la 11 seara, fara bonusuri. Pentru ca stim ca lucrurile TREBUIE facute.
Cele 8 ore ordoneaza viata. Ofera o stabilitate a timpului. O rutina. Si rutinele sunt confortabile.
Ai dreptate, dar doar in ce priveste anumite domenii. Nu poti sa aplici treaba asta in domenii unde e nevoie de cineva un numar de ore in care ‘ pravalia ‘ ( indiferent ca e magazin alimentar, banca sau institutie publica sau altceva) trebuie sa fie deschisa. In alte domenii, deadline-ul e mai eficient, omul lucreaza mai eficient, se organizeaza si e meritul lui daca termina mai repede.
La modul general, salariul ‘ lunar’ mi se pare o ideea proasta. De aici pleaca si delasarea angajatilor si randamentul scazut. Daca ar fi platiti la ora s-a schimba situatia. Si nu numai sa fie asa o idee. Ar fi nevoie si de un sistem de inregistrare a timpului lucrat ( punch in / punch out ) si de supraveghere si evaluare a randamentului fortei de munca. Si ca sa dau un exemplu: in multe restaurante din SUA ( daca nu chiar in toate) sistemul de lucru este in felul urmator: orarul personalului este stabilit saptamanal in functie de programul lor in asa fel incat restaurantul sa aiba personal suficient in orele de varf si strictul necesar in perioadele mai libere dintre pranz si cina ( de obicei cateva ore aproximativ de la 14 la 17). Dar prezenta oamenilor pe sala nu e batutata in cuie. daca managerul considera ca nu are nevoie de 10 chelneri pentru ca s-a eliberat resturantul si are nevoie doar de 5 , pe ceilalti 5 ii trimite acasa, sau ‘ la plimbare’ cat considera el ca nu are nevoie de ei si ii cheama inapoi si peste o ora. Da, poate suna aiurea sa fie asa, sa te trimita in mijlocul zilei acasa, dar asa isi tin si angajatii si costurile sub control. Si pe langa asta, chelnerul sau host-ul sau picolo stie ca daca ‘ freaca menta’ si nu isi face treaba e trimis acasa pentru ca nu il tine nimeni sa stea sa viseze cu ochii deschisi sau sa fumeze la fiecare ora si sa povesteasca cu colegul.
Mai e mult pana sa se ajunga in Romania la un sistem de munca eficient. Ma refer la modul general. Pentru ca sunt intr-adevar si companii care stiu sa isi motiveze si sa isi coordoneze angajatii in asa fel incat in timpul in care acestia sunt la servici sa aiba randament si sa lucreze, si nu neaparat constransi de ceva anume.
Or fi rutinele confortabile pt multi, dar din pacate rutina e un agresor al spiritului, ea face ca ceea ce e superb sa devina obisnuit, iar ceea ce e oribil sa devina acceptabil, si cel mai rau e ca iti cam inhiba creativitatea, te “automatizeaza”. “Trebuie” asta, o alta plaga a omenirii :)
Vero, apropo de “trebuie” si eu cred la fel. Ar trebui sa il folosim mai rar. Poate “vreau” ar fi un surogat bun.
si sa ma mai mir ca vor angajatii sa-mi plece ca sa lucreze cu tine?
pai sa nu-i lasi, victor :)
taie-le din salariu sau fa astfel incat sa nu poata folosi messengerul :p
Am lucrat 8+1 ore . Sincer să fiu nu eram activ fix 8 ore . Cred că angajatorii ar trebui să se mai gândească şi la om . Omul nu este doar o maşinărie care în 8 ore trebuie să producă 100% . Dacă un angajat nu este la fel de productiv ca altul , nu înseamnă că unul e mai deştept ca celălalt . La noi însă toţi sunt luaţi la grămadă . Buni , răi , nu contează . Tu să-ţi faci treaba în 8 ore , cât se poate de bine şi de repede . Dacă obligi omul la un program constant , el va ajunge să facă meseria fără drag . Şi , cred , că nu o va face la fel de bine , faţă de atunci când o face cu drag . Eu fac o chestie mult mai repede atunci când am chef şi motivaţie , decât atunci când trebuie făcută . Şi probabil nu sunt singurul .
Eu unul aici mă refer la programare . Nu mă duc pe alte meleaguri că nu vreau să spun prostii . Unde lucram eu programul era de 8 ore . Dacă vroiai şi pauză de masă , dacă nu plecai mai devreme . La început lumea este mai entuziastă de job . Tastează mai repede . Însă pe parcurs consider că angajatorul ar trebui să se gândească că nu şi-a luat nişte animale de tastat şi codat , ci nişte oameni cu sentimente , emoţii , viaţă personală şi tot tacâmu . Degeaba îl ţii tu pe om 8 ore pe zi , dacă el n-are chef , n-are . Chiar de-l dai afară când realizezi că nu e prea productiv ( sau nu aşa cum ai fi vrut tu ) , ai pierdut timpul degeaba . De ce să-l umpli cu monotonia celor 8 ore când el face toată treaba în mai puţine ore ? Bravos lui .. Ştiu , angajatorul vrea cât mai mult , dar trebuie să se gândească să nu obţină exact contrariul , cât mai puţin .
De aceea aş recomanda discuţii cât mai diversificate şi dese între angajat şi angajator . Şi nu neapărat în ziua de salariu sau când îţi dai demisia .
sunt de acod cu numarul de ore..de ce tocmai 8?! dar ce ai cu sediul unei firme :P poate fi extrem de frumos, pe mine si asta m-a atras cand m-am angajat…
maria: n-am nimic cu sediul :)
Salveaza-l pe Mihai! are 24 ani, e din Timisoara si trebuie sa stranga 40 000 de euro pt o operatie pe creier, in Germania pt a extirpa o tumora craniana. Intra pe mihaipopescu.com pt mai multe detalii si poate pt a face si o donatie care ii poate salva viata : mihaipopescu.com
E clar faptul ca Andrei nu se refera in postul sau la meseriile cu “foc continuu”; nu se pune problema ca un medic de urgente sa plece dupa cateva ore acasa, iar exemplele pot continua.
Dar acolo unde prezenta e de dragul etichetei, eficienta scade proportional cu numarul de ore “irosit” pe alte activitati fara legatura cu jobul.
Mihai ar putea sa se salveze singur prin hipnoza si autosugestie: sunt multe cazuri de vindecari de genul asta, e incredibil ce poate face mintea umana – posibilitatile sunt nelimitate :)
“Trebuie” exista. Il negam pentru a ne minti mintea ca de fapt “vrem”.
“Trebuie” se aplica cel mai des pentru lumea exterioara. Cind cei din jurul tau se bazeaza pe tine si TREBUIE sa actonezi. Indiferent daca vrei sau nu vrei.
Nimeni nu VREA sa alerge la spital noaptea la ora 2, dar uneori TREBUIE. Si daca noi nu vrem cu adevarat, ne “trezeste” la realitate altcineva: “Stii ce, lasa mofturile / filosofiile si misca-ti fundul! TREBUIE!”
Diferenta de la VREAU si TREBUIE este trecerea de la adolescenta la maturizare. De la egoism la responsabilitate. Si descoperi surprins ca de fapt, si tu doreai acel TREBUIE.
Pe un om care face ce VREA nu te prea poti baza. Nu ii poti anticipa “vrerile”. Un om care face ce TREBUIE stii ca este responsabil si ii poti acorda increderea. pentru ca lucrurile care TREBUIE facute sunt general valabile si de la sine inteles.
Hm, eu cred ca “trebuie” sau “vreau” este pur si simplu o alegere, depinde de perspectiva fiecaruia. In general oamenii fac ce trebuie trecand peste ceea ce vor de fapt, automintindu-se ca asta vor. Ca doar “trebuie” sa fim in randul lumii, nu? De asta majoritatea se si casatoresc si toarna copii. Ca asa “trebuie”. Stupid, nu?
Ei bine, unora li se rupe complet de ceea ce “trebuie” si nu se raporteaza deloc la parerile altora sau la ideile general acceptate in societate. Ei fac numai ce vor. Nu cred ca esti matur daca faci ce trebuie, cred doar ca nu esti liber in gandire si liber in a alege cum doresti sa-ti traiesti viata. Unii vor sa alerge la 2 noaptea la spital daca e in joc viata cuiva pe care vor sa-l salveze – nu trebuie, ci isi doresc asta, mare chestie. Eu zic ca e o problema de perspectiva. Tu alegi in fiecare moment ce gandesti si ce faci, nu te obliga nimeni sa duci o responsabilitate pe care nu poti s-o duci, decat daca vrei. Hai sa desfiintam cuvantul “trebuie” si sa-i dam aripi lui “a vrea” :)
Cristina, scuza-ma daca nu am inteles bine, dar acest „trebuie†de care vorbesti tu, nu este oare varianta scurta a „crede si nu cerceta?â€(si nu o spun din perspectiva religioasa). Intr-adevar, „vreau†e copilaresc sau egoist, dar doar daca nu este urmat de „pentru ca†adica daca nu poti explica de ce vrei ceva. Dar acelasi lucru se intampla si cu â€trebuieâ€, doar ca a face ceva pentru ca „trebuie†dar fara a sti motivul, e absurd si inutil, nu copilaresc. In plus, suntem obisnuiti sa cercetam si foarte rar facem ceva fara explicatii si fara asteptari. Si nu am fi dezamgiti sa ne trezim intr-o zi si sa realizam ca am facut intotdeuna ce a trebuit dar nu prea stim „de ce†a trebuit?
Vero, Ionela, da putem spune “vrem” in loc de “trebuie”. Sau putem crede ca “vrem” in loc de “trebuie”, este ok.
In relatia eu – altii/ altele, de multe ori aplic si “trebuie”.
“Vreau” sa pastrez anumite relatii cu altii, la anumite standarde, si pentru aceasta “trebuie” uneori sa actionez chiar daca nu vreau.
Dar simplu, “vreau” un telefon mobil. Pentru aceasta imi “trebuie” bani, deci “trebuie” sa si muncesc. Pot spune, desigur, “vreau” sa muncesc pentru a cistiga bani pentru un mobil. Dar as putea spune si “vreau” sa fur bani. Ca sa fiu sincera, as “vrea” sa mi-i de-a altii.
Dar aplic “trebuie” cind am doar o singura solutie. Sa muncesc.
Am mai putea filosofa, desigur.
Cristina, guess what? Niciodata nu ai o singura solutie, intotdeauna exista variante. Chiar daca uneori alegi sa nu vezi una dintre variante fiindca ti se pare extrem de proasta, ea exista mereu.
Andrei,
Fac o multime de lucruri care nu imi fac placere. Dar TREBUIE sa le fac. Pornind de la plata impozitului pe casa, care TREBUIE, si pina la … mancarea din casa. Pot spune doar ca VREAU sa platesc cu cardul, sau VREAU sa merg la ghiseu, dar pina la urma, TREBUIE sa fac intr-un fel sa il platesc.
Da, VREAU sa ating virful muntelui, dar pentru asta TREBUIE sa urc. As vrea sa ajung sus cu elicopterul, dar nu pentru toata lumea acesta este disponibil. Dintre toate alternativele, daca VREAU cu adevarat sa ating virful, TREBUIE sa urc. Pur si simplu TREBUIE. Si apoi imi spun: VREAU sa urc pentru a atinge virful.
Vreau sa urc abia cind m-am pus de acord cu mine insami. Pot alege dintre mai multe carari, dar pina la urma, tot trebuie sa urc.
Da, VREAU este acceptarea, si intr-un fel, resemnarea in fata lui TREBUIE.
Cristina: nu TREBUIE sa platesti impozitul la casa. Alegi sa faci asta fiindca iti suna mai bine decat puscaria.
Ai dreptate Andrei, eu sunt incapatinata.
Dar mi-e mai usor sa ma “contrez” cu tine decit sa recunosc asta.
Ca sa fiu in ton: trebuia sa recunosc asta mai demult, dar abia acum vreau sa o fac. :P
well…’al mai destept cedeaza primul :)
Si cum tocmai ai facut-o…hmmmm