Nu doar ceilalti ne eticheteaza, de multe ori ne etichetam singuri, de buna voie si nesiliti de nimeni. Cand eticheta ne-o pun altii, spunem ca ne judeca. Cand ne-o aplicam noi, ii zicem personal branding. Asta suna bine. Si daca nu stim marketing, tot suna bine.
Fiindca oricat de putin marketing am sti, ne dam seama rapid ca etichetele de pe borcane sunt puse cu scopul de a creste sansele ca acel borcan sa se vanda. Nimeni nu cumpara un borcan fara eticheta, plin cu o “substanta” maro-portocalie de consistenta incerta. Insa daca pe borcan scrie “gem de prune” sau “dulceata de portocale”, s-ar putea ca unii sa dea banii. Atata lucru stim si noi. Asa ca, evident, ne atasam etichete care spun ceva despre noi. De cele mai multe ori, ceva pozitiv.
Cam astea erau lucrurile la care ma gandeam zilele trecute si care m-au dus la intrebarea: eu ce etichete mi-am atasat? Si, mai ales, ce importanta au aceste etichete pe care ni le punem singuri?
Un exemplu bun este cuvantul “antreprenor”. E o eticheta de care sunt foarte mandru si pe care n-as da-o niciodata pe una de “CEO”, “manager” sau “specialist in marketing”. Intrebarea este de ce? M-am gandit mult la asta. Cred ca imi place atat de mult fiindca spre deosebire de alte etichete, spune mai multe despre mine. Cel putin pentru mine, a fi antreprenor inseamna mult mai mult decat a avea proiecte/firme pe care le-ai pornit si pe care le conduci. Inseamna mai mult chiar decat a fi independent. Odata cu eticheta vin o serie de atribute si, mai ales, o anumita mentalitate.
Pachetul de atribute este intotdeauna, dar intotdeauna, cu plusuri si minusuri. Totusi, daca e un lucru care mi se pare esential si de nesuplinit in antreprenoriat, acela e “mentalitatea”. Recunosc un antreprenor sau un potential antreprenor din primele 3 fraze pe care le spune, din modul in care intra intr-o camera sau din sclipirea aia din ochi pe care oamenii de HR cu experienta o stiu atat de bine. Si sunt convins ca nu sunt singurul care ii recunoaste atat de usor.
Poti sa ai bani, poti sa fii un manager de succes, poti sa fi avut multe reusite in viata si totusi sa nu ai exact acel set esential de pattern-uri mentale care sa te califice in ochii tai pentru a fi antreprenor. Si am zis “in ochii tai” fiindca restul chiar nu conteaza! Nu e relevant daca ceilalti te vad ca fiind antreprenor sau nu, nici macar atunci cand ceilalti sunt colegii tai, oameni cu care incerci sa construiesti lucruri. Sigur, ar fi placut sa te vada asa, ar fi un boost al propriului ego, fiindca e exact eticheta pe care ti-ar placea sa o ai si in ochii altora, nu doar in ochii tai. Dar daca nu se intampla, nu este atat de grav. Pentru ei trebuie sa ai alte atribute, sunt altele de care le pasa mai mult.
Important este sa o stii tu. Si poate ca de asta ne si etichetam uneori. Nu pentru ca vrem ca altii sa stie, ci ca sa ne asiguram ca noi nu uitam.
Recunosc un antreprenor sau un potential antreprenor din primele 3 fraze pe care le spune, din modul in care intra intr-o camera sau din sclipirea aia din ochi pe care oamenii de HR cu experienta o stiu atat de bine
********
hai sa detaliem atributele astea:
ce-ar spune, ce gesturi face cand intra in camera, cati wati au sclipirile din ochi :)
ex. se aseaza mai stapan pe el?!?
are o postura mai de cuceritor?!?
E o idee buna, insa nu am sa fac eu asta. Fiindca eu ma consider antreprenor, si ar insemna sa vorbesc despre mine. Iar daca in general nu ma deranjeaza asta, fix acum nu prea am chef. :)
Insa poti sa ne ajuti tu. Iar eu dau din cap in semn de acord sau dezacord. :)
Nu-mi zic antreprenor pentru ca nu mi se potriveste. Imi zic vizionar. Sper sa si fie asa.
exact, mihai! nu iti spui antreprenor fiindca nu simti ca ti se potriveste, insa SPERI ca vizionar sa ti se potriveasca. Adica iti doresti asta si te auto-etichetezi (nu neaparat public). Sperand ca intr-o zi acea eticheta va spune foarte multe lucruri despre cine esti tu.
Da, Andrei. In business oamenii reactioneaza mai degraba la etichete deja validate decat la etichete care nu-si trag seva din trecut. Asta acum, in perioada asta.
“Recunosc un antreprenor sau un potential antreprenor din primele 3 fraze pe care le spune, din modul in care intra intr-o camera sau din sclipirea aia din ochi”
nici ca puteai sa exprimi mai clar, Andrei
in orice circumstante as cunoaste un om, din cateva fraze imi dau seama daca am de-a face cu un antreprenor sau potential antreprenor
iar sclipirea aceea din ochi vine tocmai de la viziune (un antreprenor este antreprenor adevarat nu doar pentru ca gandeste intr-un anumit fel, ci pentru ca are viziunea ca ceea ce intreprinde va avea finalitate, asa cum isi doreste si isi planifica)
succes :)
succes :)
Cred ca in primul rand noi suntem cei care ne stabilim niste standarde si ne punem niste etichete; si ne luptam sa fie recunoscute; ceilalti verifica si eventual ne clasifica dupa cateva fraze… :) fara sa tina cont de o eventuala evolutie/involutie :))
ne etichetam uneori …?! doar atat?! … ne etichetam tot timpul, si din etichetele noastre iau nastere etichetele pe care le punem celor din jur; daca noi ne punem singuri eticheta ca suntem intr-un fel, ceilalti vor fi ori la fel ca noi, ori mai putin ori mai mult.
Spuneai odata ca atunci cand un om nu se incadreaza in pattern-ul pe care i l-ai pus, e contextual. Dar nu a fost contextual si atunci cand i-am aplicat pattern-ul?
Ne analizam prea mult pe noi si pe ceilalti si pierdem sansa de a-i descoperi mereu altii.
Maine, incearca sa nu te mai uiti la oameni prin etichete, pur si simplu exploreaza unicitatea lor :)
Eu nu vreau sa imi pun nici o eticheta. Vreau sa fiu libera, docila, umila si naravasa, vreau sa fiu totul.
Daca cei din jur imi pun etichete, nu ma deranjeaza. Este problema/nevoia lor, nu a mea, de a incadra oamenii in patternurile stabilite de ei.
Evident, nu sunt antreprenor (merge antreprenoare?) :P
Cristina: merge :) oricum, n-are nicio treaba cu antreprenoriatul.