Inteleg ca nu sunt singurul. Ba chiar sunt destui oameni care acumuleaza atat de multe informatii, atat de mult know-how incat la un moment dat simt nevoia sa le dea mai departe. O nevoie profunda, greu de calmat. Cred (pornind de la mine, evident) ca oamenii astia simt mai intai o nevoie puternica de a sti. O foame. Si fac eforturi sa stie. Unii fiindca simt ca e posibil sa fi ramas in urma, altii de teama ca nu cumva sa ramana vreodata. In urma altora sau in urma lor.
Apoi, de la un punct incolo, incep sa simta nevoia de a impartasi lucruri, de a transmite informatii mai departe si de a spera ca unora dintre cei carora le transmit le vor folosi mai bine decat au facut-o ei. Suntem fiinte ciudate, noi, oamenii. Ne dorim sa acumulam fara sa ne explicam foarte bine de ce. Apoi, ne dam seama ca am acumulat prea mult si vrem sa ne asiguram ca a meritat.
Si pentru ca lucrurile sa devina si mai fascinante, foamea nu dispare. Nici macar atunci cand ajungem sa ne descurcam destul de bine la a transmite ce am acumulat.
Din ce punct de vedere ciudat, Andrei? Sau poate ca nu citim indeajuns de mult incat sa redevim normali? Astept un raspuns.
E posibil, Paula, sa nu citim indeajuns incat sa redevenim “normali”. Insa oamenii care nu stiu multe, nu isi doresc multe, iar asta ii poate face de multe ori de invidiat.
Multumesc, Andrei.:)