Cand ma uit in jur si vad cat se agita lumea din online in jurul antreprenorilor am impresia ca asist la o operatiune de salvare care e evident ca se va termina prost. Antreprenorii astia sunt baietii (si fetele) care lesina in mijlocul petrecerii si toata lumea se repede sa ii adune de pe jos si sa le dea sa miroasa saruri strigand dupa apa si medic. In ordinea asta.
Si ma enerveaza, recunosc asta! Ma enerveaza fiindca pana sa inceapa nebunia asta cu ajutorarea antreprenorilor de online nu i-am vazut niciodata ca fiind neajutorati; nu i-am vazut ca fiind copiii cu probleme abandonati ai unei industrii. Iar acum mi se pare ca fiecare conferinta despre antreprenoriat este nu despre oportunitati si recunoastere, ci despre “cum sa facem noi, astia de ne-am strans aici, sa ii ajutam pe saracii antreprenori care nu-s in stare nici sa mearga la baie de unii singuri”. Va spun eu cum sa ii ajutati: lasati-i sa moara.
N-as vrea sa fiu inteles gresit, daca cineva imi cere ajutorul si pot sa il ajut, o sa o fac cu placere. La fel cum si eu am primit ajutor de-a lungul timpului. Dar hai sa nu luam babele si sa le traversam strada cand ele vor doar sa stea pe trotuar si sa se uite la masini.
In antreprenoriat e fix ca in vanzari. Daca e nevoie sa ii dai 3 carje unui om de vanzari, sa faci zeci de traininguri cu el, sa il tii de mana la primele intalniri si sa ii repeti la ureche cat de bun e, probabil ca nu-i! Si cel mai bun lucru pe care il poti face si pentru el dar si pentru organizatia ta e sa ii spui in fata asta. Si daca exista vreo urma de vână in el, se va dezvolta. Daca nu, poate sa se concentreze pe altceva fara sa se mai minta pe el si poate sa devina cu adevarat exceptional la ceva.
Antreprenori sunt oamenii care se descurca, gasesc solutii, isi rezolva problemele, se dezvolta, stiu sa caute ajutor, lupta si nu renunta. Restul sunt niste baieti pe care putem sa ii imbracam noi, sa ii coafam si sa ii fardam cat vrem, vor arata frumos, poate ca vor invata sa vorbeasca frumos pe la conferinte, dar imediat ce noi disparem de langa ei se vor prabusi si vor ramane acolo.
Iar vina nu e numai a lor, e si vina noastra fiindca prin ei, am incercat sa spunem o poveste despre noi. Una care, de cele mai multe ori, nu exista decat in mintea noastra.
Da, într-un fel tooată această atenţie asupra antreprenorilor e precum ajutorul dat unui vierme de mătase ca să iasă din cocon, ajutor care după cum ştim nu-i face tocmai bine.
Orice ajutor e bine-venit pentru un antreprenor, însă cred că acest ajutor ar trebui să vină după o fază în care antreprenorul s-a călit şi a demonstrat că se poate descurca.
Altfel, în tot acest demers de ajutor al antreprenorului nu se vede decât aprecierea ideii acestuia, nicidecum calităţile sale antreprenoriale.
Şi apoi, ce te faci când apare acel moment în care nu mai e nimeni să te ajute?
Intrebare: antreprenoriatul se invata sau te nasti cu el in cap ?
Cred ca el exista la nivel de predispozitie, insa in mod cert se educa.
Ok, deci exista nevoie de un anumit suport rezonabil. Si da, sunt de acord, traim intr-o bula a ajutorului pentru antreprenori.
Nu inteleg ceva: ajutorul il oferi sau il refuzi atunci cand cineva il cere. Cand ceri ajutor tot timpul, nu cred ca mai ai timp sa gasesti solutii.
Dar eu nu cred antreprenorii cer ajutor tot timpul – cred ca oamenii din online isi doresc prea mult sa se intample asta. De aici discutiile exagerate despre “cum sa ajutam antreprenoriatul din Romania”.
Tu ce zici?
Bogdan: da, bineinteles ca exista, toti avem nevoie de ajutor.
Dragos M: exact asta spun si eu:
“Cand ceri ajutor tot timpul, nu cred ca mai ai timp sa gasesti solutii. […] cred ca oamenii din online isi doresc prea mult sa se intample asta”
Si alimenteaza, in felul asta, o crestere artificiala a “antreprenoriatului”. Adica ne pacalim ca exista, cand de fapt nu prea.
Plangaciosi sunt la tot pasul. Industria online nu este una usoara, insa acest lucru ar trebui sa fie chiar unul din factorii cheie motivationali pentru care sa activezi in online.
Oferirea unui ajutor nu este un lucru rau in sine, dimpotriva, insa adevarata intrebare este: Care este scopul final (a celor ce ofera ajutorul)?
intalnirile respective imi par, mai degraba, un mod de a ne ajuta pe noi insine, noi – cei care am crezut ca putem fi antreprenori si tocmai ce am realizat ca nu stim ce fel de mancare am comandat si nici ce tacam trebuie folosit pentrudubiosenia asta de balena albastra combinat cu rechin de apa dulce…
Andrei, in fapt nu este vorba de a trece niste babe strada. Putem spune ca s-a creat o industrie de tip CSR, in jurul antreprenorilor ? O industrie de pamperizat care si-a maximizat singura obiectul de activitate ? Adica si-a depasit obiectivul, dincolo de cat era necesar sa se implice, iar faptul ca ofera asistenta potentialilor antreprenori a devenit un obiectiv in sine ? Care trebuie comunicat pentru a se vedea cum cei mari ii ajut pe cei mici ? Cum Goliatii dau inapoi industriei, ecosistemului ? Poate da, poate nu ? Poate ma insel.
Da, Tiberiu, cred ca e corect ce zici. Si un pic trist. :)