Credeam ca am rabdare. Si n-am. Cand faci toata viata fix ce vrei, ajungi sa percepi orice constrangere, oricat de mica, amplificat. Credeam ca sunt, mai in gluma mai in serios, dependent de internet. Si nu-s. Doar ca am atat de multe de facut incat n-am timp sa stau.
Yeah right! Ce cliseu de doi bani. Ba am timp. Am timp sa stau si mi-as permite sa stau, doar ca n-am chef. Fiindca vreau sa schimb ceva. N-are treaba nici cu responsabilitatea pe care cred ca fiecare dintre noi o are, n-are treaba nici cu workaholismul si nu e nici macar despre a imi demonstra mie ceva. Insa in ceea ce ii priveste pe ceilalti, cred ca “n-am nimic sa le demonstrez” e o tampenie. Avem, doar ca nu in modul in care se gandesc cei mai multi dintre noi. Catorva dintre oamenii din jurul nostru avem niste lucruri sa le demonstram. De exemplu, ca ii meritam. Altora, care privesc de la distanta, am putea sa le demonstram ca, iata, se poate. Aproape ca nici nu conteaza ce, ideea este ca se poate. Si ca, daca am putut noi, e foarte posibil sa poata si ei.
Si da, mai sunt unii, destul de multi, carora nu avem nimic sa le demonstram. Ei sunt zgomotul prin care trece mesajul nostru, intre emitator (noi) si receptor (cei din prima sau a doua categorie). Nu trebuie decat sa strigam suficient de tare incat sa ii acoperim. Moment in care cei ce incercau sa ne puna piedici devin cei ce dau importanta realizarii noastre. Fiindca vor deveni note de subsol in cartea noastra, cei multi ce n-au crezut in noi si in ciuda carora noi am reusit.
“cei multi ce n-au crezut in noi si in ciuda carora noi am reusit”.
Eu nu vreau sa reusesc in ciuda nimanui!
Se poate replica cu : “atunci poate ca nu vei reusi…”.
“Reusitul” este atat de relativ incat poate avem nevoie de un punct de referinta. Eu nu doresc ca ceilalti sa fie punctul de referinta, sau “in ciuda” celorlalti.
Punctul de referinta pentru reusita mea sunt eu si voi fi eu. Eu cea de ieri, eu de acum 2 de ani, eu de acum 10 ani, eu de acum 30 de ani …
P. S. Scuza-ma, nu vreau sa fiu nepoliticoasa (si nici nu cred ca este treaba mea, dar te consider – intr-un fel … virtual – prietenul meu si nu as fi corecta daca nu ti-as spune acestea), dar cred ca ai o problema cu “demonstratul”. Cu atat mai mult celor din jurul nostru nu trebuie sa le demonstram ca ne merita. Sau ca noi ii meritam pe ei …
Brrr, trebuie sa te mai eliberezi. Opreste-te putin din ritmul tau zilnic accelerat si acorda-ti putin timp sa te cunosti si sa te pretuiesti mai mult. Sincer, sa te pretuiesti mai mult.
Cristina, daca m-as pretui mai mult decat o fac mi-e teama ca nu m-ar mai putea “cumpara” nimeni vreodata, fiindca as valora prea mult pentru mine. :)
Ti-am inteles parerea, insa mi-e teama ca tu nu ai inteles exact ce am vrut eu sa spun. Nu e neaparat vina ta, e posibil sa nu ma fi exprimat eu suficient de bine.
In ceea ce priveste “problemele” mele, e okay sa ma consideri “intr-un fel, virtual” prieten, insa mare grija! Multi oameni fac greseala sa ii judece pe altii si sa considere ca ii cunosc, dupa ce au citit niste articole pe un blog. E o diferenta mare intre un text si o persoana.
Si ca sa iti demonstrez :) ca n-ai dreptate, iti spun o singura chestie: textul asta e scris dupa 2 saptamani in care n-am facut absolut nimic. Adica m-am odihnit si m-am gandit. :) Si m-am pretuit mai mult. :)
“It’s not you, it’s me, dear!” :-P
(ps. la munca, gen!)
Ai dreptate. Am fost putin superficiala. Ca atunci cand citim poeziile cuiva si avem impresia ca il cunoastem foarte bine. Pe blog, pe forumuri, pe mailuri, suntem foarte putin din noi.
Oricum , putinul asta al tau imi place. :P
[… Multi oameni fac greseala sa ii judece pe altii si sa considere ca ii cunosc, dupa ce au citit niste articole pe un blog. ]
Pai depinde cat anume din el lasa in text cel ce scrie. Cat suflet pune, cata seriozitate, in ce raport se vede cu cei care-l citesc, etc.
Poate eu ca blogger ma hotarasc sa slujesc unor adevaruri, unor idei, unor conceptii prin scrisul pe blog, si atunci nu ma intereseaza sa-mi pun in lumine propria persoana. Si totusi incepe sa ma caracterizeze ca persoana lucrurile carora slujesc (prin scrisul pe blog in cazul nostru).
Tu cat din tine lasi in text, si caror principii slujesti pe acest blog?
Una dintre ideile pe care am vrut sa le evidentiez mai sus, este ca, un blogger, fie ca vrea fie ca nu vrea, il caracterizeaza destul de mult, ca persoana, ceea ce face pe un blog (pana la urma e opera lui personala). Ii demasca credintele, felul de a fi , de a gandi, de a trata pe altii etc. Deci pana la urma textul caracterizeaza persoana. Si cu cat citim mai multe texte ale unei aceeasi persoane, cu atat ne dam seama de si mai multe despre persoana respectiva…
Cred ca Andrei are o personalitate puternica si admir asta la el. E un bun exemplu pentru oricine. Tipul asta de personalitate il dezvolta de mici cei care fac sporturi individuale gen: lupte, arte martiale, etc.
Eu, din pacate am facut doar handbal astfel incat mi-am dezvoltat foarte tare atentia distributiva.
Sunt interesante punctele lui de vedere la fel ca si punctul de vedere al Cristinei.
Andrei,
si eu cred in “nu tin sa demonstrez neaparat ceva” ca si o acceptare a faptului ca oricum ai fi sau ai face, tot se vor gasi crtici si nemultumiri indreptate spre tine. De altfel e logic, atata timp cat fiecare are adevarul sau.
Pe de alta parte, daca eu ca om sau parerile mele ajuta pe cineva, acest fapt pentru mine valoreaza foarte mult. Vreau, nu vreau (dar de fapt vreau) traiesc intre oameni iar asta conteaza atunci cand iau decizii . Emotiile m-ajuta si in raport cu ceilalti si in raport cu mine iar sentimentele mi le dezvolt si pastrez pentru cei apropiati mie.
Si cand nu scrii…dar si cand scrii cate-un articol din asta…mi se umple “pipota” de bucurie :) Asta inseamna ca cele doua saptamani au fost bine venite.
“.. cei multi ce n-au crezut in noi si in ciuda carora noi am reusit.”
E mai mult ca sigur ca in anii astia de cand te-ai apucat de antreprenoriat, ai auzit destule comentarii descurajante, pentru ca revine tema asta la tine.
Si totusi sunt putini oameni care cred cu adevarat si in altceva decat afirmare personala (cu orice pret), succes, castig, confort. Sunt putini oameni care au vise sa schimbe ceva (in bine) la nivel social. Majoritatea sunt preocupati doar de ei insisi.
Eu am o experienta contrara tie intr-un fel. In mine “cred” prea multi, la modul ca “de ce nu faci cutare? tu chiar ai putea sa faci cutare. sa te realizezi, etc. etc.”
Dar sunt aceeasi oameni cu viziuni egoiste, ca si cei ce descurajeaza. Un om in viata trebuie sa slujeasca binelui, binele ii implica pe semeni, pe ceilalti. Asta e cea mai mare realizare si autorealizare. Nu exista un bine izolat de ceilalti oameni, legat numai de mine si de incercarea mea de-a birui “imposibilul”. Exista lucruri imposibile pentru om, nu suntem nelimitati. Si exista multe lucruri posibile, care nu se merita sa le faci.
Singurul principiu cu adevarat solid este sa faci ceea ce se merita sa faci (subordonandu-te binelui), indiferent cati cred sau nu cred in acele lucruri, si te sustin sau nu te sustin. Este suficient sa crezi si sa te asiguri ca se merita.
Cristina: multumesc, ma bucur :)
manuela: “E mai mult ca sigur ca in anii astia de cand te-ai apucat de antreprenoriat, ai auzit destule comentarii descurajante”
Toti cei care fac antreprenoriat patesc la fel. :)
In ceea ce priveste textele, da, fiecare text pe care il scrii spune ceva despre tine. Si e okay sa il interpretezi atata timp cat o faci cu rezerve si constient de faptul ca persoana X nu este doar scriitorul X, ci si prietenul X, angajatul sau “seful” X, iubitul X, fiul X etc. Iar pe aia nu ii poti cunoaste dintr-un text. Nu in totalitate.
Avem o viaţă de trăit şi nu e nevoie să dovedim că suntem demni de ea ori apţi de a numi oameni.
Să demonstrez? Ce să demonstrez? Că merit ceea ce câştig prin propriile forţe?
Andrei, come on, man.
Te citesc de vreo 6-7 luni, deşi te comentez rar. Atitudinea ta nu e “sănătoasă” de data asta.
Îţi fac cadou două versuri scrise mai demult, când cei din jur îmi cereau să demonstrez că sunt demnă de ei:
I know you far too well, I owe you, my dear friend.
……………………………………………………………….
I bought your feelings while you were asleep.
Citeşte-le atunci când mai simţi nevoia să demonstrezi ceva cuiva. ;) Poate o să realizezi că nu ai nicio obligaţie, oricum apropiaţii îţi acceptă ceea ce eşti. IF not, you just “buy” their opinion cu un zâmbet ori o replică smart and sharp. :P