Spuneam intr-un post, acum cateva luni, ca vad curajul mai degraba ca pe o combinatie de atribute decat ca pe o calitate de sine statatoare. Si dadeam si o formula care reflecta modul in care eu imi imaginez curajul:
60% Incredere in sine
25% Initiativa
10% Optimism
5% Nebunie
Acum, zilele astea incercam sa imi dau seama cam ce ingrediente ar mai trebui adaugate ca sa obtii tupeul. Mi-e destul de clar ca tupeul nu este altceva decat putin curaj dozat cu cateva picaturi de nesimtire. In functie de dozaj poti iesi un tupeist sau o persoana de o nesimtire crasa.
Intrebarile mele sunt: luand formula curajului de mai sus si pastrand in minte ideea ca totalul trebuie sa ramana 100%, de cata nesimtire ai nevoie pentru a dobandi tupeul si ce esti dispus sa scoti din formula ca sa poti adauga nesimtire?
1. 35% nesimţire
2. Totalul ar fi:
20% Încredere în sine
25% Iniţiativă
20% Nebunie
35% Nesimţire
Părerea mea. :)
Tupeul e cauzat de un mic surplus de incredere in sine… sa zicem 5%, apoi adaugam 5% nesimtire. Pentru a compensa, scadem din optimism 5% si putem renunta la nebunie…
Formula tupeului:
65% Incredere in sine
25% Initiativa
5% Optimism
5% Nesimtire
In functie de dozele de nesimtire si optimism poti trece de la tupeu la nesimtire crasa.
:) alte pareri ?
Tupeul necesar zilelor noastre :
60% Incredere in sine
25% Initiativa
10% Optimism
5% Tupeu
Nesimtirea crasa :
55% Tupeu
25% Incredere in sine
15% Nebunie/inconstienta
5% Optimism
Daca in loc de Nesimtire pui Miserupism cred ca te apropii mai mult de sensul pe care il doresti.
In curaj nu ai inclus bunul simt ca sa poti vorbi despre nesimtire. Tu spui ca tupeul e ceva bun, eu te contrazic. In orice situatie, tupeul nu poate fi decat un ingredient negativ. Ori vorbesti de initiativa, ori de obraznicie (ce ar fi mai aproape de tupeu).
Pot spune ca cele scrise de tine raman la fel, cu 60% incredere in sine, iar tupeul este cu totul si cu totul altceva. Eu te-as intreba altceva. In ce masura trebuie sa renunti la bunul simt ca sa ai succes?
eu cred ca foarte mult tupeu au si cei care sunt “bazati”, deci de fapt in formula ar trebui bagat si apartenenta la un partid, sau filiera, sau masonerie etc….astia au un tupeu extraordinar; tu vezi bine un lucru ca e negru iar ei iti spun in fata ca e alb, si daca insisti sa-i contrazici au metode sa te scoata nebun. Deci tupeul poate fi chiar o chestie de doctrina.
Este doar o parere, dar eu cred ca totul pleaca din incredrea in sine. Se creeaza un mic “plonasm”, sa zic asa. Incredere in sine poate sa insemne si tupeu, nesimtire si mai mult de atat. Daca nu exista increderea in sine, in opinia mea, sigur nu exista nici tupeul. Cu cat increderea in propriile puteri este mai mare cu atat lumea este mai mult a ta si astfel iti permiti din ce in ce mai multe. Cam in clipa asta apare si nesimtirea..
Ar trebui sa discutam despre tupeu versus indrazneala:) Indrazneala cea buna apare cand cineva stie ce spune si ce face, si pentru o cauza buna
Ar trebui sa discutam despre tupeu versus indrazneala:) Indrazneala cea buna apare cand cineva stie ce spune si ce face, si pentru o cauza buna
mihai: nu cred ca trebuie sa renunti la bunul simt si nici nu cred ca tupeul e ceva necesar. Cred insa ca poate face unele lucruri mai usoare, daca il ai in doze mici.
manuela: dar cine hotaraste daca o cauza e buna sau nu ?
Constiinta?!!! Ma gandeam de exemplu la indrazneala de a apara pe cineva nevinovat cand ceilalti tac, de a sari in ajutorul cuiva aflat in pericol atunci cand ceilalti isi vad de drum, sau de indrazneala de a spune adevarul cand celorlalti le e teama etc. etc. etc.
Cred ca totul trebuie judecat din prisma scopurilor (intereselor) pe care le ai. Pentru a atinge orice obiectiv iti trebuie ceva curaj, iar tupeul ar trebui intrebuintat intr-un mediu in care curajul nu e suficient.
Ideea e ca de fiecare cand renunti la bunul-simt esti obligat de imprejurari si aplici “tupeul”. Asta ar fi o perspectiva utilitarista asupra notiunii de tupeu, sa zicem.
Tratata ca exprimare a personalitatii (adica fara interese fixate, doar fiindca asa esti tu – “tupeist”) devine acea nesimtire atat de raspandita si apreciata pe meleagurile noastre.
Sincer… in afaceri (cred ca te-ai gandit mai ales la asta) iti trebuie o doza de tupeu in anumite momente si, mai ales, cu anumiti oameni. Desigur, poti rezolva totul prin alte calitati si tupeul devine inutil, dar pana sa ajunga mediul de business din Romania sa nu mai revendice “tupeul” ca si calitate cred ca e drum lung. :)
Numai bine.
Reteta pt un tupeist veritabil ar suna cam asa:
50% Incredere in sine
35 Nesimtire
5% Optimism
10% Nebunie
La un nesimtit… as adauga prostia pe undeva …poate in loc de optimist