În acest episod îți prezint, împreună cu Petre Bârlea, psihoterapeut și coach, următorul pas din proiectul ZeroPlus, site-ul http://zeroplus.ro, unde vei găsi o serie de instrumente și programe practice, pentru oamenii ca tine, care își doresc să și acționeze, nu doar să înmagazineze informații de transformare personală și psihologie. Vei găsi deja acolo 2 tool-uri puternice, iar în următoarele zile vom mai adăuga încă 4 instrumente și soluții practice. Ți le recomand având încredere totală că îți pot schimba viața!
În plus, podcastul este un interviu despre:
– psihoterapie, coaching și diferența dintre ele
– asertivitate
– încrederea în sine
– de la ce vine numele podcast-ului “ZeroPlus”
– deschiderea către nou
– growth mindset
Ascultă episodul și pe:
Varianta text a interviului mai jos:
A: Astăzi avem un podcast ceva mai special fiindcă în prima parte vreau să vi-l prezint pe Petre Bârlea, omul împreună cu care tocmai am lansat următorul nivel al 0+. Adică următorul nivel de la podcast-ul pe care îl ascultați, și anume, site-ul zeroplus.ro. Salut, Petre!
P: Salut Andrei!
A: Petre, ai făcut trei facultăți în trei țări, ai făcut marketing, ai fost inclusiv marketing manager, team-building-uri și 5 ani de practică de psihoterapie? Ai avut cabinetul timp de cât? 5 ani?
P: Da. 2012 – 2017.
A: Ce unește toate lucrurile astea?
P: Da, e bună întrebarea asta. Practic formarea mea și ocupațiile mele se duc în două direcții pentru că am fost și antreprenor și angajat și freelancer; se duc în două direcții dar există un fir care le unește. O dată fiind marketingul digital, marketingul online și pasiunea mea nemărginită pentru online și apoi, pasiunea mea pentru dezvoltarea personală pe care am avut-o dintotdeauna; amândouă au de-a face cu oamenii și cu înțelegerea la un nivel pe cât am putut de profund să le ating în înțelegerea oamenilor și a psihologiei umane. Eram curios de mic de ce oamenii se comportă așa cum se comportă și de ce nu se comportă toți ca mine, nu gândesc toți ca mine.
A: (râde) Ciudat, nu?
P: Da, da. Iar la alții, oricât mă străduiam să înțeleg de unde vine comportamentul lor, nu reușeam și din năzuința asta am ajuns să studiez și din sociologie și din psihologie; mediul online mi-a plăcut de când am avut prima oară calculator și am intrat pentru prima oară pe internet, am fost fascinat de chestia asta. Și ăsta este firul conductor: relația cu oamenii și năzuința de a-i înțelege cât mai bine.
Dezvoltarea personală am descoperit-o atunci când am terminat liceul și am venit la București în anul I de facultate, la prima facultate. Am fost fascinat. Cred că ăla a fost momentul în care am trecut de la fixed mindset la growth mindset.
Mi-am dat seama că nu tot ce simțeam eu și nu tot ce experimentam eu trebuie să fie bătut în cuie și că există foarte mult loc de schimbare. Și totul a pornit cu o simplă carte audio de dezvoltare personală.
A: Ce ai ascultat?
P: Culmea că a fost Tony Robbins.
A: (râde) Eh, nu cred asta!
P: Da. Awaken the Giant Within. Acum vorbind de la vârsta de 34 de ani din momentul de față aș pune în perspectivă toate cărțile astea de dezvoltare personală, o să vorbim despre subiectul ăsta. Dar atunci a fost o revelație. Prima oară când l-am auzit am zis, uite cum vorbește ăsta, ce tonalitate are și așa mai departe, însă mesajul lui era foarte interesant și îți arăta un pic că există alte perspective.
Am luat virusul ăsta de la un prieten care era pasionat de dezvoltare personală și avea tot felul de cărți, de acolo am început să citesc tot mai mult și tot mai mult despre subiect și am avut mereu tendința asta să merg cât mai în profunzime, nu doar să ating luciul apei – și așa am ajuns la NLP. Am făcut o formare intensivă de NLP, cum au făcut foarte mulți oameni din zona dezvoltării personale.
Și mi-am zis că vreau mai mult de atât. Vreau să merg mai în profunzime, că până la urmă NLP-ul ăsta e ca o psihologie servită pe tavă în stil fast-food.
A: Da, adică sunt niște soluții care se potrivesc pentru câteva lucruri și pe care le aplici cu formulă.
P: Da, exact. Sunt niște chestii de psihologie aplicată. De altfel, NLP-ul a luat mult și din cognitiv-comportamental. Și îi tot vedeam pe NLP-iști, oricare ar fi fost ei că pomeneau numele ăsta al lui Milton Erickson. Și m-am apucat să sap către rădăcină, am descoperit cine era Wizard of the Desert, cum îi zice documentarul și am fost ultra fascinat. Și am zis că vreau și eu să învăț hipnoză ericksoniană, vreau să învăț strategiile pe care le folosea Erickson și să ating pe cât se poate nivelul lui de înțelegere.
De altfel, în formarea pe care am făcut-o în ericsoniană aveam o vorbă și cred foarte mult în ea: Singurul ericsonian autentic a fost Erickson. Nu putem să devenim nici măcar o umbră palidă față de ce făcea el, dar la fel cum bine spunea unul dintre formatorii noștri: cu anumite costuri!
Adică omul a avut poliomelită, a fost imobilizat la pat, a avut o perioadă din viață când tot ce putea să miște în corpul lui erau globii oculari. Și atunci, evident că omul și-a dezvoltat un simț al auzului și al văzului dincolo de tot ce putem să sperăm noi vreodată să ne dezvoltăm.
A: Milton Erickson a influențat foarte mulți oameni care acum sunt în zona asta și de psihoterapie și de coaching. Nu doar Tony Robbins s-a inspirat foarte mult de acolo, ci și Richard Bandler și Dilts – fondatorii programării neuro-lingvistice. Cloe Madanes, de exemplu, cu care am studiat și este psihoterapeut și-a luat foarte multe de la Milton Erickson și cred că mai sunt multe alte exemple.
Dar este interesant, atât Milton Erickson cumva indirect, cât și oameni ca Tony Robbins au influnețat foarte mulți alți oameni să se apuce de zona asta de a lucra cu ei. Practic ăsta este un merit. De a trigger-ui ceva în tine care probabil că exista acolo, de a porni pe direcția asta. După care ți-ai filtrat tu, ți-ai ales alte surse.
P: Ceea ce știu puțini oameni este că Erickson a pornit cumva curentul ăsta strategic în psihoterapie în anii `60 pentru că foarte mulți cunoscuți care vedeau că am formare în ericsoniană se gândeau „ce faci tu, hipnoză? Îi ții pe oamenii ăia în transă în fiecare din ședințele de psihoterapie?”
Spuneam nu, evident. Câteodată la 5 ședințe dacă lucrăm transă o dată sau deloc. Și în rest se lucrează foarte mult pe proces. Asta este diferența între psihoterapiile, să zicem, analitice, psihodinamice – cum este psihanaliza unde vine omul și îmi spune „sufăr de depresie”. Și abordarea este că nu îl întreb „de ce”, ci „ce te face să”. Pentru că lucrez pe conținut. Ce anume te face să fii deprimat?
A: Cam cum suferi tu de depresie, nu?
P: Nu, „ce te face să”? Și ajungi la niște conținuturi latente, ce s-a întâmplat în copilărie, șamd. Pe când, în ericsoniană, lucrul pe proces care apare și în cognitiv-comportamental și în alte abordări, este „cum faci să fii deprimat?”
Daca eu, de exemplu, aș vrea să-mi dezvolt o depresie de calitate, la fel ca a ta, ce ar trebui să simt? Ce ar trebui sa gândesc? Cum ar fi rutina mea de dimineață?
A: Cum aș sta? Cum aș respira?
P: Da. Și erau niște strategii foarte interesante pentru că uneori, de exemplu (este un exemplu faimos în cazuistică) o femeie care se întorcea de la serviciu, în drum spre casă își cumpăra o pâine, după care ajungea acasă, se schimba în pijama, se punea în pat și era deprimată. Și una din mini intervențiile (nu vreau să minimizez procesul, dar vreau să dau un exemplu, nu să se înțeleagă că așa se vindecă depresia) care se făcea pe proces era ceva de genul: acum nu-ți mai cumperi pâine când vii spre casă, ai un nou pretext să ieși din casă după ce ai venit de la serviciu. După care, nu te mai îmbraci în pijama imediat ce ai ajuns în casă, ci experimentezi un nou comportament.
Toate chestiile care ne afectează au un anumit proces în spate. Și stricând un pic procesul, strici și comportamentul, strici și emoția, strici tot feng-shui-ul.
A: (râde) Ai stricat depresia! Acum ce facem? Ce fac eu fără depresie?
P: Da. Bineînțeles, este mult mai deep de atâta. Am vrut doar să exemplific ce înseamnă lucratul pe proces și ce înseamnă intervenția strategică.
Bun. Rămăsesem la faptul că am făcut NLP, am descoperit ericsoniana, am căutat o formare și scria acolo că trebuie să ai o formare în psihologie ca să poți să te bagi în așa ceva, după care faci o formare post-universitară – este vorba de 1000 de ore de curs, sute de ore de dezvoltare personală în paralel, trebuie să-ți faci propria ta terapie, adică să mergi tu la psiholog niște ani buni.
A: Ceea ce, fie vorba între noi, aș recomanda oricărui om care se apucă să facă vreodată coaching sau dezvoltare personală. Ok, în terapie este cam obligatoriu dar absolut oricine se apucă să facă asta ar cam avea nevoie să-și mai rezolve pe la el niște lucruri că nu e ca și cum este cineva perfect.
P: Categoric. Și de asta în formările în psihoterapie, oamenii s-au prins de mult timp de chestia asta: mai întâi fă-ți tu salubritatea internă și apoi poți să fii în situația în care să lucrezi cu cineva în relația cu tatăl, de exemplu. Este de bun simț chestia asta.
A: Ceea ce nu înseamnă să ajungi să fii perfect.
P: Categoric! Pentru că nici eu, nici tu, nu suntem perfecțiunea întruchipată. De altfel, consider că nu există perfecțiunea în natură.
A: Nici nu știu dacă este de dorit, sincer.
P: Corect. Ar fi extrem de boring.
A: Am auzit sau am citit odată la tine, o chestie. Unul din principiile care îți plac ție, nu știu cât de mult, îți și ghidezi viața după asta: Do no harm but take no shit! Zi-mi un pic despre asta. Cum e?
P: Cum să fie? Intenția mea este nu să fiu un om nesuferit – de altfel, trăim într-un oraș cu foarte multă agresivitate. Vezi agresivitate în trafic, vezi oameni nașpa șamd. Și foarte mulți oameni, când mă cunosc, sunt suprinși și-mi zic „ce de treabă esti!”
A: Dar nu le zici că ai făcut psihoterapie!
P: Exact! Nivelul ăsta empatie pe care îl văd la mine când îi ascult și deschiderea. De multe ori, când vorbești cu cineva care nu are exercițiul ăsta al empatiei, îl cam simți că te judecă, aplică propriile șabloane mentale. Dar dacă ajungem într-o situație în care este nevoie să-mi spun punctul de vedere, oamenii sunt surprinși pentru că văd cum se mobilizează din mine și un anumit nivel de agresivitate. Acum intrăm în subiectul asertivității.
A: Asta voiam să zic. Este asertivitate, practic. Despre asta vorbești.
P: Da. Do no harm but take no shit este fix asertivitatea de care vorbeam pentru că ai niște extreme ale spectrului. Ai comunicare pasivă și atitudinea pasivă – când te lași călcat în picioare și dus de nas de ceilalți/ Când te faci preș. După care ai cealaltă extremă agresivă. Când nu lași să intre nimic din exterior și ești războinic cu toată lumea. Și ambele extreme sunt grave. Și mai este un hibrid între astea două, la fel de obnoxious: pasiv – agresivitatea.
A: Adică nu este chiar pe față dar tot agresivitate este.
P: Da. Dau, dar îți dau cu mantă, ca la biliard. Indirect. Dar tot o formă de agresivitate este.
A: Scuză-mă, dar nu este interesant cum lumea confundă asertivitatea cu agresivitatea? Nu neapărat, o văd așa?
P: Nu neapărat. Depinde.
A: De ce anume depinde?
P: Hai să-ți spun de unde vine asertivitatea în tot spectrul ăsta pe care ți l-am descris. Să ne închipuim că cele trei stiluri de comunicare pe care le-am enunțat mai devreme (agresiv, pasiv si pasiv – agresiv) formează un triunghi. Asertivitatea vine fix la mijloc în triunghiul ăsta și împrumută din toate trei. Trebuie să știi când să fii pasiv, când să mobilizezi o anumită doză de agresivitate. Parcă dintr-un filosof grec era un citat care spunea: Să te înfurii este un lucru usor. Oricine o poate face. Dar să te înfurii la momentul potrivit, în doza potrivită, pe persoana potrivită, în contextul potrivit, asta nu este deloc ușor și nu oricine o poate face.
Și asta este și asertivitatea. Uneori rămâi pasiv în fața lucrurilor care vin dinspre cealaltă persoană, știi când să faci un mini-compromis. Alteori când chiar crezi și știi că punctul tău de vedere are nevoie să fie scos în față mobilizezi și o anumită doză de agresivitate. Atâta cât îți permite contextul. Și este o linie fină.
Training-ul asertiv este o chestie pe care noi o facem în psihoterapie cu mulți dintre clienții noștrii, mai ales clienți din zona corporate. Pentru că acolo se nasc tot felul de conflicte, printre ședințe…
A: Chiar citeam recent un studiu care spunea că cel puțin în Statele Unite, după anxietate și depresie, asertivitatea este cea mai frecvent abordată temă în psihoterapie. Și eu am avut mulți clienți, cliente, mai degrabă, care veneau cu cerințe din zona asta. Într-adevăr, cum spuneai și tu, multe se manifestau mai degrabă în cadrul profesional. Adică aveau nevoie să fie în stare să-și spună punctul de vedere, să-și ceară niște drepturi, să tragă niște linii.
P: Și atunci, dacă ai fost ani de zile pasiv în ședințe, birou, etc. și brusc îți spui punctul de vedere, da, s-ar putea sa fie perceput ca agresivitate și oamenii o să-ți zică „dar cum poți să spui chestia asta?”, „nu ți-am spus că?”
A: „Este neașteptat din partea ta să…”
P: Da. Aici intră chestia aia de doză. Tu poți să îi dai o replică și să-i spui: „nu, ceea ce am vrut eu să spun este că”. Dar, cum spuneam, împrumută din toate cele trei stiluri de comunicare.
A: Și mai voiam să te întreb ceva legat de asta. Care este linia asta de demarcare între a fi asertiv, pe de-o parte și pe de altă parte, a te mulțumi cu ce ai?
P: Este un citat…
A: (râde) Marcus Aurelius. Nu mi-l da pe ăla.
P: Care? Unele războaie nu merită purtate?
A: Nu, mă gândeam la altul.
P: Ăsta este un principiu fundamental în artele marțiale care merge în profunzime. Sunt niște maeștri în artele marțiale, în lumea orientală, care poate nu au fost niciodată într-un street fight, să se bată cu golanii pe stradă. În schimb, parcă nici nu-ți vine să le dai un pumn în față. Nu-ți vine să-i ataci pentru că au ceva, o energie aparte a lor care îți dă de înțeles chestia asta.
Și da, există războaie care nu merită purtate. Și atunci trebuie să știi când ai nevoie de comunicarea asertivă și cum spuneam, este un fel de artă. Este o comunicare moderată.
A: Da, partea de artă. Ai nevoie să știi să poți să faci și una și alta, dar arta constă în a alege când să o faci pe una și când să o faci pe cealaltă.
P: Și necesită antrenament pentru că oamenii care comunică pasiv au un deficit, să spunem, de curaj. De a-l privi pe om în ochi și a-i spune adevărul. Eu am trecut prin chestia asta.
A: Cum a fost când ai trecut prin asta?
P: Când am trecut de la pasiv la asertiv? Nu a fost ușor. Pentru că trebuia să mobilizez curajul. Și îmi bătea inima când trebuia să-l confrunt pe omul căruia trebuia să-i spun ceea ce aveam de spus.
A: Ceea ce, de altfel, era normal să spui ca să rămâi aliniat cu tine.
P: Am trecut printr-o paletă întreagă de emoții, evident. După care aveam un duel legat de sine. Oare am fost prea nașpa că am pus problema la modul ăsta? Și de asta trebuie să te gândești de multe ori care este the right thing to do? Și atâta timp cât ai o busolă interioară și știi care sunt valorile tale, care sunt principiile tale, care este focusul tău în viață, care sunt lucrurile în care crezi realmente. Ei, pentru lucrurile în care crezi merită să lupți.
A: Da. Ai făcut și partea de psihoterapie, ai făcut dezvoltare personală, destul de mult, ai făcut un pic și parte de consultanță, din câte știu. Hai să vorbim un pic despre diferența dintre astea. Aș vrea să știu părerea ta pentru că așa cum știi, deși poate multă lume ar încadra ceea ce fac eu la coaching, eu o văd și spun că sunt change strategist și fac strategii de schimbare. Pentru că este undeva la intersecția a trei lucruri: coaching, pe de-o parte, pe de altă parte – intervenții strategice și pe altă parte o infuzie de know how. De a și învăța, framework-uri, recomandări de cărți, de resurse.
Ăsta este motivul pentru care m-am tot uitat la cum se definește partea de coaching, atât în România cât și în afară. Tu cum vezi asta?
P: Bun. Înainte să răspund este o oportunitate excelentă să închei povestioara despre cum a fost evoluția mea profesională.
După formările mele, am ajuns până la urmă să fiu psihoterapeut în 2012. Și am lucrat cu diverse cazuri. La începutul carierei, cazurile care erau de mega profunzime cum ar fi: nu m-a iubit mama, mă confrunt cu o boală terminală, etc. Le-am trimis mai departe la colegi de breaslă.
A: Mai experimentați, bănuiesc.
P: Evident. Și oameni care sunt mult mai calificați să lucreze cu lucrurile astea. După care, cu trecerea timpului, am început să aprofundez și eu studiul diferitelor tehnici și intervenții, să-mi asum curajul să lucrez cu lucruri de mult mai mare profunzime, doar că mi-am dat seama că nu este ceea ce îmi doream eu. Adică, într-adevăr, îmi place să merg în profunzime dar mă dusesem prea departe într-o zonă care nu era conformă cu valorile mele și cu dorințele mele. Da, îmi place foarte mult dezvoltarea personală, mi se pare o onoare să-i asist pe oameni pe calea lor pentru că este meritul lor atunci când se întâmplă schimbarea.
A: Ești acolo să creezi un cadru propice schimbării.
P: Exact! Eu doar le pun un cadru la dispoziție și îi trec printr-un proces. Numai că mi-am dat seama că toată partea asta de mega profunzime a psihoterapiei nu era pentru mine. La fel cum există har să fii învățător, preot, sportiv șamd. Eu mi-am dat seamă că, de fapt, ce îmi plăcea mie era ce descoperisem inițial: partea asta de la zero la plus, cum s-ar spune.
A: (râde) Aa, surpriză!
P: Motiv pentru care am și ieșit din profesia de psihoterapeut. Singurul contact pe care l-am mai păstrat cu profesia este un workshop care se numește Încrederea în sine.
A: Ai lucrat mult pe partea asta de încredere în sine.
P: Da. Și țin foarte mult la el pentru că de fiecare dată când l-am susținut, lucrurile au fost de-a dreptul magice, în măsura în care cred eu în lucruri din astea. Dinamica creată și ce s-a întâmplat acolo în weekend (este un workshop de weekend – începe sâmbătă dimineață și se termină duminică seară) a fost extraordinară. Este spre zona de dezvoltare personală, în orice caz.
Și asta m-a făcut să spun, la un moment dat, că atât a fost relația mea cu psihoterapia. Nu că nu aș fi fost capabil să lucrez cu cazurile de profunzime, ci am preferat întotdeauna, și chiar eram extra entuziasmat când veneau – uite, îți dau un exemplu de client ideal.
A fost la un moment dat un client care avea echivalentul unui Ted Talk în profesia lui. Urma să-l țină. Nu avea încotro, nu putea să sară peste. Și mi-a spus că se întâmplă chestia asta în 14 zile, în două săptămâni de acum încolo. „Am emoții, mă pierd cu firea, nu știu cum o să fac și cum o să evoluez pe scenă. Aș vrea să ne vedem intensiv, o zi da, o zi nu, dacă se poate, să lucrăm pe chestia asta.”
Și în gândul meu, in the back of my mind mă gândeam „bine ai venit!” Este arhetipul genului de client cu care îmi place să lucrez. Cum spuneam, de la zero la plus.
A: Scuză-mă, zi un pic mai mult de chestia asta, de la zero la plus pentru că podcast-ul ăsta se numește ZeroPlus și pentru că ceea ce lansăm acum împreună se numește zeroplus.ro și personal, nu am vorbit niciodată despre de ce se numește așa. Zi-ne tu, un pic, ce-i cu zeroplus-ul ăsta.
P: Da, este o oportunitate extraordinară să disecăm un pic relația asta dintre psihoterapie, consiliere, coaching, dezvoltare personală. Scopul terapiei este să te ia de la minus și să te ducă pe linia de plutire. Asta era altă chestie care era un pic frustrantă în psihoterapie pentru că lucrând cu oameni cu probleme de super profunzime cum ar fi: alcoolism, dependențe, depresie majoră, uneori făceai exchipă cu psihiatrul și cu clientul, echipă de trei; de multe ori, progresul era doi pași în față, un pas în spate. Este natura psihoterapiei și recăderile sunt aproape inevitabile. Uneori, durata se explică așa în psihoterapie. Ai lucrat 30 de ani la problema aia să o instalezi…
A: Acuma vrei să scapi de ea într-o ședință.
P: Exact. De la minus la zero. Cam acolo aș situa eu psihoterapia. De asta se focusează atât de mult pe negativ, să zicem, pe traume. Pentru că este zona aia.
A: Ăla este minusul.
P: Da. Și de multe, psihoterapeutul – și pun între ghilimele, ca o metaforă – are un fel de bisturiu psihologic cu care poate taie un furuncul, poate să scoată la suprafață puroiul, după aia o fașă cu care igienizează ce este acolo (apă oxigenată, spirt, etc.) după care rana se vindecă. În zona asta văd eu psihoterapia.
Apoi, consilierea psihologică este în zona în care nu lucrezi pe traume, este de durată mai scurtă și lucrezi situații de suprafață și mai punctuale, cum ar fi: vreau să fac o schimbare în carieră, mă confrunt cu o decizie majoră și simt că am nevoie să discut cu cineva să trec peste chestia asta; asta este zona de consiliere psihologică.
Și apoi ai dezvoltarea personală, care de multe ori în zona psihoterapiei, la psihologi, se face în grupulețe. Mai mult decât individual unde ai niște dinamici de grup.
A: Și care este diferit de ceea ce se înțelege în general despre dezvoltare personală, cum ar fi cărți de self-help, 7 pași să…
P: Da, este cu totul altceva. Cam astea sunt cele trei axe din zona psihologiei, psihoterapiei, consiliere și dezvoltarea personală.
Coaching-ul îl văd undeva la intersecția dintre consiliere și dezvoltare personală, nu se duce în profunzime și ia omul de la zero la plus.
A: Și prin nu se duce în profunzile nu înseamnă că nu rezolvă, înseamnă pur și simplu că lucrează cu părți care nu se duc foarte mult pe minus. Adică iei omul de la un zero sau chiar de la un plus și îl duci mai sus. Asta înseamnă.
P: Da. Și nu te atingi de traume, nu te atingi de relația cu mama, chiar dacă un client vine și insistă pe chestia asta…
A: Nu e treaba ta să faci asta.
P: Da, nu e treaba ta. Nu este zona ta să umbli la chestia asta.
A: Și atunci tu, coach fiind, ai nevoie să știi când să poți să-l trimiți pe omul ăsta să facă niște terapie.
P: Da. De asta nu regret nicio secundă faptul că până să ajung în zona asta de zeroplus, am trecut prin psihoterapie pentru că acum chiar știu să recunosc în fața mea, în cabinetul de coaching, un om care are realmente nevoie să se vadă cu un psihoterapeut. La fel cum, fie că ne place sau nu, este un pic invalidant când le spui oamenilor despre chestia asta, dar pe alocuri este nevoie să meargă la psihiatru și să ia un tratament medicamentos. Eu am vazăt minuni întâmplându-se atunci când încercai să psihologizezi omul și aruncai cu tot felul de tehnici în el (mi s-a întâmplat la începutul carierei să spun „ok, suferă de depresie, hai să facem un pic de schimbare de perspectivă, hai să lucrăm chestia asta). Și până nu am făcut echipă de trei – terapeut, client și psihiatru – și până când nu a intervenit medicația antidepresivă, nu se mișca din pătrățica lui, clientul. Iar după ce s-a dus la psihiatru și a început medicația, a început să dea rezultate spectaculoase psihoterapia.
A: Eu am o întrebare. Este un pic mai tehnică. Apropo de medicație. Cum funcționează asta? Am auzit ideea că dacă un om este sub tratament și nu doar psihiatric, de mai multe feluri, tu, în terapie și respectiv în coaching nu lucrezi cu omul ăla, defapt. Pentru că nu este în starea lui naturală ideală. Cum este asta? E așa sau nu-i așa?
P: Depinde. Depinde ce medicație ia. Hai să simplificăm un pic lucrurile și să le împărțim în două arii: ai psihoză și nevroză, în terapie. Psihoza este lipsa contactului cu realitatea; aici intră, de exemplu, schizofrenia. Manifestările psihotice precum halucinații, delir, etc. Aici este în mare măsură apanajul psihiatriei. Și primul pilon al tratamentului este psihiatria. După care, psihoterapeuții cu experiență și curajoși, lucrează în paralel pentru, mai degrabă, coping decât pentru vindecare fundamentală; ajutându-l pe om să se apropie cât mai mult de linia de plutire.
Apoi, zona de nevroză este – avea Freud o vorbă: cu toții suntem nevrotici, diferența este de grad –
A: Mult mai comun, nu?
P: Dacă mă întrebi pe mine, singurii oameni care nu suferă deloc de nevroză sunt oamenii ăia care trăiesc într-un context artificial, cum ar fi călugării care meditează pe flacăra de lumânare, duc apă de la fântână și udă grădina. Dar și dacă iei oamenii ăia și îi aduci la noi în București… s-ar putea să fie super nevrotici de s-au dus în contextul ăla foarte structurat și cu atâtea ore de meditație pe zi – dar hai să spunem că sunt super optimizați.
Dacă îi aduci în contextul în care trăim noi, să meargă cu taxi Pelicanul, să stea ei în trafic. 6 luni, nu mai mult, în Berceni sau într-un bloc să meargă la ședința cu asociația de locatari – să vezi tu dacă nu dezvoltă și ei simptome de nevroză. Asta este zona unde apar lucruri cum ar fi: anxietatea, depresia, chestiile astea. Aici omul nu are o relație defectuoasă cu realitatea, în sensul că nu o percepe așa cum e. Halucinații sau delir, mă urmăresc extratereștrii. Nu. O percepe subiectiv, un pic biased.
A: Are niște distorsii cognitive.
P: Are niște filtre părtinitoare și atunci, o descriere foarte bazală a nevrozei este că percep ca fiind amenințător ceea ce nu este. De exemplu, un examen de admitere la medicină nu ar trebui să te facă să tremuri.
A: Nu e leul cu care te-ai întâlnit în savană!
P: La fel cum faptul că ai picat respectivul examen nu este sfârșitul lumii, nici pe departe. În mod obiectiv, da, am picat examenul. În mod subiectiv sunt sfârșit, sunt terminat, este catastrofal și dezastruos. Aici intervine schimbarea de perspectivă. Atât în consiliere și psihoterapie, cât și în coaching, până la urmă.
A: Asta este o zona pe care tu vezi că o pot atinge atât coaching-ul cât și terapia, nu?
P: Da. Și cum spuneam, există nevroză de profunzime și există nevroză superficială pe care, să-mi fie cu iertare, dar o avem cu toții. Nu vreau să exclud pe nimeni și nu vreau să jignesc pe niciunul dintre oamenii care ascultă în momentul ăsta podcast-ul. Este parte din condiția umană și aici apar, într-adevăr, tratamentele medicamentoase. Și aici există tulburări care se petrează foarte mult tratamentului medicamentos. Este vorba de profunzime, de multe ori, cum este depresia majoră în care omul poate să ajungă în stadiul în care nu se mai ridică din pat. Dar să fie funcțional în viața de zi cu zi, să meargă la serviciu?
A: Practic ăsta este un mod de a identifica nivelul problemei pentru că dacă începe să afecteze foarte mult viața omului, funcționare lui…
P: De asta se judecă de la caz la caz, ca să-ți răspund întrebării. Și este primul pilon al tratamentului, dacă mergem pe psihiatrie sau preponderent pe psihoterapie iar psihiatria este doar un adjuvant. Sau mergem de la zero la plus.
Eu am lucrat în paralel în practica privată și la o clinică din Cotroceni, de psihologie-psihiatrie și în mod ironic, chiar foloseau conceptul ăsta. Ei aveau tot felul de servicii, psihoterapie de grup, psihoterapie de cuplu, etc. și au adăugat în portofoliu, la un moment dat, și o chestie numită coaching psihologic, un fel de struțo-cămilă foarte interesant. Este marketing.
A: Fie vorba între noi, sunt foarte multe școli de psihoterapie care în ultima vreme se cam rebrand-uiesc ca fiind coaching. Am vazut coaching CBT, coaching strategic. Adică sunt niște băieți care au experiență în psihoterapie și și-au dat seama că vinde mai bine chestia asta cu coaching-ul.
P: Exact despre asta era vorba și în mod ironic, în ședințele pe care le-am avut când a fost introdus serviciul ăsta de coaching psihologic, se folosea expresia asta, de la zero la plus. Și apoi am vazut-o în branding-ul tău.
Și era și pentru oamenii care văd o stigmă în a te duce la psiholog sau la consiliere, acum merg la coaching psihologic.
A: Încă este o problemă în România, asta cu a accepta că te duci măcar să vorbești cu un psiholog, nu mai mult de atât. Cred că mai ține încă o generație, asta.
Bun. Din partea asta de coaching, tu acum ce simți că faci? Adică unde te vezi?
P: Mă văd lucrând cu oameni care vor să facă lucrurile mai bine, mai eficient, mai mult…
A: Oameni care sunt pe linia de plutire, ba chiar mai sus de ea, își văd bine-mersi de viața personală și profesională și simt că vor mai mult și că pot mai mult, nu?
P: Exact. Sunt clienții mei preferați pentru că în coaching se petrece schimbarea mult mai repede și mai armonios. Oamenii ăștia au deja nivelul ăsta de funcționalitate, au un loc de muncă, își câștigă existența, au relații dar de multe ori, în stilul ăsta de viață pe care îl avem mai ales în aglomerațiile urbane cum este București și alte orașe mari, ajungi să sacrifici o arie a vieții pentru o alta. Îți merge bine pe carieră dar sacrifici partea de relații sociale.
A: Jonglezi cu prea multe odată și îți mai scapă pe jos.
P: Exact. Și atunci mie îmi place foarte mult să lucrez în zona asta de optimizare personală în care ne stabilim niște obiective, lucrăm la ele și cum spuneam, nu-mi pare rău nici măcar pentru o secundă că am trecut prin psihoterapie pentru că de multe ori ți se poate întâmplă să vină un om care îți spune, gata, am venit să mut munții din loc – aici intrăm un pic și în subiectul de ce ai putea să faci greșit în coaching dacă nu ai pregătirea și percepția de profunzime – și omul ăla să fie în ceea ce numim noi manie.
Este opusul depresiei. Și apare în faimoasa tulburare bipolară. Pe vremuri se numea și mai invalidant. Se folosea eticheta de maniaco-depresiv. Te făcea în același termen și maniac și depresiv. Acum s-a schimbat, au făcut-o mult mai politically correct și au folosit termenul de tulburare bipolară și înseamnă oscilația asta între sus și jos, high si low, pe care o avem și noi, oamenii normali.
A: Cam toată lumea are aceste mood swings.
P: Suntem oamenii contrariilor, în mod paradoxal. Tu ai trecut prin formările alea de la Tony Robbins și ai văzut ce înseamnă the crazy eight. Spirala în care te duci.
A: Ești trist o perioadă, după care te plictisești să fii trist și nu mai merge și vrei să faci ceva, te duci în angry și în toate emoțiile atașate și ești nervos, nervos, nervos, până când obosești să fii nervos și te duci un pic să te odihnești.
P: Exact. Și te duci între astea două polarități. Asta o facem cu toții. Doar că în tulburarea bipolară mișcarea este mult mai amplă și dacă nu ai pregătirea necesară să observi chestia asta poate să-ți vină un client care este în perioada maniacală și nu are nevoie să apese pedala de accelerație și face și mai mult. Din contră, are nevoie să traseze foarte clar niște limite. Pentru că de multe ori, în perioada aia spun, gata, mă apuc de 15 business-uri și am avut și ideea aia și am citit un citat într-o carte care m-a făcut să realizez niște lucruri și lumea este a mea și tot așa…
A: Și pot să investesc toți banii pe care îi am.
P: Exact, se duce într-o zonă de risc. Și daca ai o pregătire tipică de coach făcută dintr-o carte sau dintr-o formare de weekend, tendința este să zici că avem nevoie de motivație, hai să ne adunăm puterile, hai să facem o strategie.
A: Experiența mea este că și formările mai lungi au problema asta. Și multe dintre ele. Pentru că practic îți dau un singur unghi din care să te uiți la lucruri. Ai acest model, această serie de pași și treci clientul prin pașii ăștia și o să fie bine. Dar ce să vezi? Nu se aplică la toți clienții chestia asta. Și ai nevoie de mai multe unghiuri.
Este interesant că în România cam așa se întâmplă cu partea asta de coaching. În general, oamenii care se apucă să facă coaching au, hopefully, o formare mai lungă de două zile. Însă mi se pare interesant că mi-a venit în minte chestia asta pentru că nu par să fie deschiși la alte abordări și unghiuri. Și este interesant pentru că mă gândeam la valorile noastre comune și lucrurile care ne-au făcut să ajungem să lucrăm acum și în trecut împreună și să punem umărul la zeroplus.ro. Unul din lucruile care ne unește este o deschidere foarte mare. Acel openness care se și măsoară.
P: Da, din cala Big Five.
A: Exact. E foarte interesant că mi-a rămas chestia asta în minte, agățată, fiindcă la un moment dat, nu mai știu în ce context te-am rugat să mă ajuți cu ceva și ai dat testul ăsta Big Five și mie mi-au rămas rezultatele. Și mi-a rămas în minte această deschidere către nou pentru că erai prima persoană căreia îi dădusem testul ăsta și avea scor de openness mai mare decât mine. Eu am 92 din 100, tu aveai 96.
Cred că explică foarte mult din modul în care ai explorat tu lucrurile, deschiderea asta.
P: Cateogric. Și eu am avut chestia asta cu a mă duce în multe direcții simultan. Până la urmă am făcut marketing online, freelancing, campanii de Facebook, am făcut copywirting, am făcut toate facultățile astea și a fost o provocare mare pentru mine să mă regrupez, sa-mi focalizez calumea energia ca să nu mă disipez, să nu mă limitez la a atinge suprafața, a fost un challange foarte mare.
A: Și să vezi că există până la urmă un fir care le atinge pe toate.
P: Și pe lângă deschiderea către noi experiențe, openness mai înseamnă și deschiderea către noi perspective și diversitatea umană. Din punctul meu de vedere poți să fii în acelși timp țigan, de etnie maghiară, gay, te accept exact așa cum ești. Adică nu am niciun șablon.
A: Și ajută în coaching și în psihoterapie pentru că îți este mult mai ușor să nu judeci.
Hai să vorbim un pic despre zeroplus.ro. Noi avem un istoric interesant împreună și mă gândeam la asta înainte să începem să vorbim astăzi. Că ne-am cunoscut acum 10-11 ani, chiar 12, când eu am început un proiect și imediat după, mi te-ai alăturat – basicmarketing.ro – pe vremea când scriam despre marketing, asta făceam acum 12 ani.
Dar este foarte interesant pentru că și atunci era vorba despre a share-ui, despre a ajuta. Era despre a lua informațiile pe care le aveam noi și a le da mai departe, a scrie articole în mare parte care să ajute oameni.
Apoi am luat-o în direcții destul de diferite. Am colaborat acolo o perioadă, am luat-o în zone destul de diferite am și pierdut contactul o perioadă.
P: Eu am plecat în Franța, am făcut facultatea acolo.
A: Da, și asta a contribuit. Eu m-am dus pe zona de business foarte mult, site de cărți, agenție și toate lucrurile astea, tu ai plecat în Franța.
P: Am continuat să fiu studentul etern. Am fost în Marea Britanie, în Franța.
A: Studentul etern, da, tare asta. Cred că toți suntem studentul etern. E, nu toți, dar unii dintre noi sunt studenți eterni.
Și ne-am reconectat niște ani mai târziu, cam acum 2-3 ani și aici a fost interesant. Pentru că studiam, pe de-o parte, partea de hipnoză ericsoniană, după aceea m-am dus către NLP și Bandler să pot să le integrez în practica mea de change strategist, de coaching și voiam cumva să mai am un unghi.
Și m-ai ajutat cu informații fiindcă aveai formare pe hipnoză ericsoniană și foloseai deja foarte mult chestia asta și am venit cu lista de întrebări și am simțit că mă ajuți foarte mult acolo.
Apoi am avut, cred că două instanțe, în care tu ai simțit nevoia de un punct de vedere extern.
P: Da, făceam un fel de branding.
A: Și aveai nevoie de un unghi și am lucrat împreună. După care, destul de natural, din lucrurile astea și din relația care s-a creat am decis să lucrăm împreună la proiectul zeroplus.ro pe care îl aveam în minte într-o formă ușor diferită, l-am mai rafinat împreună.
Îl aveam în minte de foarte mult timp. Dar sincer, tot așteptam să găsesc cumva o formă în care să nu lucrez singur la asta fiindcă este un proiect destul de complex. Și mai mult decât atât, simțeam nevoia să găsesc pe cineva cu care să am suficient de multe valori comune. Pentru că la proiectele de genul ăsta este complicat dacă nu se aliniază foarte bine valorile. Este greu să tragă în aceeași direcție mai mulți oameni, suficient de mult timp.
Care sunt lucrurile pe care simți că le avem împreună și pe care le punem și în proiectul zeroplus.ro; și putem spune deja oamenilor că este un site în care o să ducem lucrurile la următorul nivel și am gândit atât niște servicii cât și niște produse care să îi ajute pe oamenii despre care am tot vorbit astăzi, care au o grămadă de lucruri pozitive în viața lor dar își doresc mai mult, simt că pot mai mult și vor mai mult.
Cam care simți că sunt valorile astea? Sau unele dintre ele?
P: De exemplu asta, life-long education. Life-long learning. Ai citit atât de mult, ai avut bookblog.ro la un moment dat și mi se părea uluitor gradul tău de documentare. Și de câte ori menționam vreodată o carte, nu știu dacă s-a întâmplat să nu fi citit cartea respectivă. S-a întâmplat poate o dată sau de două ori. Dar și vice-versa. Amândoi am vrut să acumulăm cât mai mult și asta se duce un pic și în direcția profunzimii. Pentru că nu ne-am mulțumit cu prima formare, prima carte în care spune hai, că îți dau eu 7 pași. Îmi place mult dezvoltarea personală dar cum spuneam, acum la 34 de ani o văd din cu totul altă perspectivă și văd și pericolele și chestia asta, faptul că aplică un șablon.
Amândoi am vrut să mergem la o rezoluție cât mai fină, la un nivel cât mai mare de granuralitate și să nu ne blocăm în niște șabloane.
A: Este adâncime și în același timp este deschidere mare.
P: Și growth mindset. Adică niciunul din noi nu a rămas blocat în vreo situație de viață sau o percepție. Ne-am reinventat încontinuu. Asta văd.
A: Știi ce mai văd eu comun? O preferință către lucruri nu doar clare, dar mai fără bullshit, fără fluff. Mai pragmatice, mai solution oriented.
P: Amândoi avem experiență de marketing. Tu ai avut agenție de marketing, eu am fost marketer.
A: Și marketing, nu advertising. Facem lucrul, dar să-l și măsurăm.
P: Exact. Și psihologia și coaching-ul și marketingul te ajută și dacă nu vrei să vezi dincolo de bullshit. Când pune marketingul presiune pe tine și spune doar dacă comanzi în următoarele 12 minute la teleshopping, stai așa. Există atâtea perspective din care putem să privim chestia asta și noi ne cantonăm în una singură.
A: Plus, cred că mai este și ideea asta pe care am văzut-o și în valorile tale: de a contribui, de a da înapoi, de a ajuta.
P: Într-un fel este păcat dacă nu trăiești și dincolo de propria ta persoană. Cred că apare chesti asta și în human needs. Este o nevoie fundamentală umană, asta după ce ai reușit să-ți stabilizezi baza piramidei. Dacă ai un acoperiș deasupra capului, haine cu care să te îmbraci, după aia îți zici what`s next?
După care, inevitabil apare nevoia de a contribui dincolo de propria persoană. Și ar fi absurd să nu treci dincolo de ea și cu percepția și cu contribuția. Este o chestie innate, este din noi.
A: Să dăm, să contribuim.
P: Și e păcat. Adică ratezi o parte imensă a vieții și a împlinirii personale până nu ai făcut chestia asta. Sub orice formă. Este în filmul Peaceful Warrior o chestie, cu sportivul ăla de performanță care întreabă: auzi, dacă ești așa de iluminat și de șmecher, cum se face că lucrezi într-o benzinărie și speli mașini? Și ăsta spune: Contribution is the highest form of fulfillment. Contribui – un om vine cu mașină fără benzină și pleacă cu ea cu benzină și cu parbrizul spălat.
A: Este nediscutabil că am contribuit. Este măsurabil și nediscutabil. Avea problema – acum nu mai are problema.
P: Și tot aici intră și pragmatismul, dacă tot mă întrebai de valori comune pe care le avem. Filosofie ca filosofie, dar hai să o și aplicăm. Sunt nenumărați oameni care au citit enorm de multă dezvoltare personală. Și eu la fel. Spuneam că dacă mă diseci curge tot din mine. Știu toți cei 7 pași.
Dar noi ne-am propus să și aplicăm ce găsim în cărțile pe care le citim.
A: Foarte interesant subiectul ăsta. Crezi că există abilitatea sau capacitatea de a materializa lucruri? De a le face să se întâmple? Că în mod evident, sunt o grămadă de oameni cărora le este greu să treacă de la nivelul „am informația” la „acțiune” și sunt oameni cărora parcă le iese mai frecvent. Crezi că ține de cum suntem construiți sau este un skill ori ceva învățabil, educabil?
P: Mă întreb în ce măsură am înțeles întrebarea ta. De a materializa lucrurile…
A: De a le face să se întâmple.
P: Sunt unii oameni care se blochează în stadiul de învățare și de acumulare. Ca o bulimie de informații. Am văzut nenumărați oameni care au citit, știu pe dinafară teoria.
A: Exact! Dar eu am și clienți care vin și zic „eu știu toate lucrurile astea și totuși sunt aici, sunt blocat.”
P: Este unul din lucrurile fundamentale pe care îl descoperi în lucrul cu oamenii. De multe ori sunt frici care țin în loc, mentalități, faimoasele credințe limitatoare „nu sunt eu genul de om care să, nu sunt eu în stare să”
A: „Nu e parte din identitatea mea să fac asta.”
P: „Nu e pentru mine”. Și atunci este o zonă călduță și confortabilă asta în care doar citești și te tot pregătești. Te tot asiguri. Ne spuneau la un moment dat formatorii noștri că există și în formarea în psihoterapie o tendință să te duci la foarte multe formări. Ceea ce este un lucru foarte bun, conform valorilor mele. Învață cât de mult poți și mergi cât de departe poți cu formarea. Dar există unii care nu fac pasul înspre practică și nu se apucă niciodată. „Stai să mai fac o formare” – una despre cupluri, una despre depresie, una despre anxietate.
A: Nu este fascinant că acest fixed mindset, că despre asta vorbim în momentul în care spui „nu sunt genul care…” îți cam accepți „cam așa sunt eu”.
P: Da. Sau growth mindset cu anumite limitări. În anumite arii nu-ți dai voie să faci pasul ăla.
A: Asta voiam să te întreb. Știi cum se pupă ideea de fixed mindset cu faptul că sunt oameni care totuși citesc, fac formări? Există o limitare. Deși au acces la informații și se așează acolo, există o limitare care îi ține din a le și pune în practică.
P: Da, pentru că trebuie să treacă printr-un soi de schimbare de paradigmă. Să treacă la versiunea 2.0 în care frica aia nu mai există, în care convingerea aia nu mai există, în care nihilismul ăla cu ”da, am învățat toate astea dar ce rost are să le mai pun și în practică pentru că oricum totul e degeaba” nu mai există.
A: Coaching-ul ajută la asta. Poate să deblocheze asta.
P: Exact. Ei ar putea să aibă per total growth mindset
A: Există potențial dar you are locked.
P: Exact. Că poate ei merg bine pe dezvoltare în zona de carieră dar nu avansează foarte mult în zona de relații.
A: Și în general este așa, ai văzut și tu. Este pe zone. E ca și cum nu reușim să transferăm experiența dintr-o zonă a vieții în alta.
P: Și cu asta se ocupă coaching-ul.
A: Cam ce vor găsi oamenii pe zeroplus.ro? Am zis deja că o să fie niște servicii, niște produse. Cam care ar fi categoriile mari?
P: Unele țin de soft skills pentru că ne adresăm oamenilor care au o anumită carieră, o anumită traiectorie profesională și au ambiția să facă mai multe; și aici sunt programe de time management, de productivitate, de optimizare a workflow-ului și avem partea de soft skills, cum spuneam mai devreme, cu comunicare, asertivitate. Și creativitatea poate să fie transferată. Creativitatea în sensul de problem solving este o chestie foarte interesantă care poate fi achiziționată de-a lungul vieții.
Deci partea asta de soft skills foarte mult. Apoi pe managementul emoțiilor. Cam tot ce poate să fie transferat într-un curs pentru că uneori e musai să lucrezi personalizat. Zicea bine un formator de-al nostru: cărțile astea de self-help au o mare problemă și anume, nu scrie numele meu pe ele. Adică această carte a fost scrisă pentru Petre Bârlea și situația lui de viață.
A: Una din cele mai mișto definiții pe care le-am citit, apropo de coaching și zona asta e: coaching-ul este personalised education. Mi s-a părut foarte mișto pentru că asta face. Îți personalizează, customizează chiar și procesul, uneori. Pentru că ambii facem asta. Lucrăm cu procese personalizate, custom, pentru fiecare client în parte. Nu avem un șablon și încercăm să-l băgăm pe client în el.
P: Exact asta e marea problemă a coaching-ului în general și a formărilor limitate. Metafora patului lui Procust.
A: Și vine parțial din acest openness prea mic. Adică nu sunt oameni suficient de deschiși, nu se uită din suficient de multe unghiuri și atunci, ajungi acolo. A încerca să încadrezi în niște pattern-uri este ca vorba aia: când ai un ciocan în mână, tot ce vezi pare un cui.
P: Corect. Deci sunt două zone pe zeroplus.ro. Servicii și produse. La produse este ceea ce poate fi transferat printr-o serie de clipuri video sau niște work sheets, niște lucruri pe care le poate lua omul acasă și să le facă. Nu înseamnă că nu sunt personalizate și alea. Pentru că ai exercițiile de făcut.
A: Eu mi-am dorit foarte mult ca în partea asta de produse să putem pune niște tool-uri, niște instrumente de lucru în care să le poți da niște sheet-uri, niște pdf-uri pe care oamenii să și le printeze și pe care să poată lucra pen & paper, să-și ia jumătate de oră sau o oră timp în care să fie ghidați prin proces iar la sfârșitul acelei ore să aibă output, un rezultat concret, un to do list. Ce fac eu de mâine? Și este practic pasul următor de la „hai să acumulăm informații”.
Că practic și în podcast-ul ăsta pe care îl fac eu și cel pe care îl facem astăzi împreună este in mare parte un curation de informații. Noi acum dăm niște informații într-o formă cât mai accesibilă dar realitatea este că există o limită până la care informația asta poate să ajute. Dincolo de limita asta ai nevoie să faci ceva.
Ce încercăm noi acum să facem cu zeroplus.ro este să le facilităm următorul pas. În momentul în care s-au hotărât să facă ceva, să aibă ce să facă. În funcție de direcție și de problemele pe care vrea să le rezolve fiecare.
P: Asta zic. În zona de produse am pus ce se poate transfera printr-un clip video – skiil-uri transferabile și ce se poate lucra. Iar în zona de servicii – lucrurile care necesită personalizare până la cel mai mic detaliu și adecvare și adaptare la situația de viață a omului. Amândouă ariile astea și toate chestiile de acolo au menirea să îl ia pe om din zona în care se află și să-l ajute să înainteze cu câțiva pași. Munca o face tot el, treaba o face tot el pentru că un coach nu face treaba în locul tău dar facilităm schimbarea prin crearea unui cadru și diversificându-i uneltele, asta apropo de ciocan și de obiectele din jur.
Spunea și Milton Erickson că uneori, oamenii ajung în cabinetul tău pentru că au dezvoltat o anumită rigiditate în felul în care fac și văd lucrurile. Și ceea ce au nevoie este flexibilitate, deschiderea spre mai multe perspective, să vadă și altfel. Ca să nu mai meargă pe aceeași rutină. Este ca în programare. Când ai o rutină pre-setată și doar pe cărarea aia te duci.
Iar ce spuneai tu că este personalised education (coaching-ul) da, doar că merge mult mai departe. Și în terapie ai latura de psiho-educație în care îi explici omului ce se întâmplă cu el, cum funcționează depresia, cum funcționează atacul de panică. Dar un coach are și multe alte roluri. Funcționează ca o cutie de rezonanță. Suntem mereu prizonierii propriului subiectivism. Nu poți să vezi obiectiv problema ta sau situația sau planul tău.
A: Este și motivul pentru care mulți coachi și terapeuți au nevoie să meargă la alți coachi și terapeuți. Fiindcă suntem prea subiectivi cu noi.
P: Și nu ai cum să scapi de chestia asta la fel cum nu ai cum să scapi de umbra ta sau să fugi de ea, atâta timp cât există o sursă de lumină care o proiectează pe asfalt. Și asta spuneam, un coach are mai multe roluri: este și un consilier de încredere, un om care e alături de tine în momente ori dificile ori de schimbare că până la urmă, schimbarea te pune la încercare. Servește și drept cutie de rezonanță și drept alarmă, uneori pentru că poate să te atenționeze dacă o iei pe arătură sau dacă nu vezi realist lucrurile. Are mai multe roluri dincolo de education.
A: Avem deja pe zeroplus.ro și niște produse, avem și niște servicii și o să continuăm să adăugăm. Există ceva ce ai mai vrea să spui înainte să închidem? Care crezi că este cel mai important lucru pe care cineva ar putea să îl facă, indiferent de context, pentru a se debloca?
P: Ai spus tu o chestie la un moment dat, nici nu mai știu când te-am auzit spunând-o, că te-ai chinuit pe cât ai putut de mult să înțelegi care este motivul fundamental pentru care oamenii sunt blocați în situațiile lor de viață și au nevoie de coaching și nu trăiesc nivelul ăla de dezvoltare; și ai spus că se mint pe ei înșiși. Partea asta de bullshit. Și aș spune că sunt două lucruri importante pe care poți să ți le propui. Sunt la nivel abstract, la nivel de principiu, nu este o tehnică de pași.
1. Să fii realist cu ceea ce se întâmplă, să nu vezi nici nu ochelari roz, nici cu ochelari maro. Deci nici mai bine, nici mai rău decât se intâmplă în realitate. Văd la tine pe tabla asta, don’t believe everything you think. Cred și eu foarte mult în dictonul ăsta pentru că creierul nostru ne înșeală de multe ori și e părtinitor, trece totul prin filtrul emoțiilor. Percepția noastră este foarte limitată și îngustă. Și atunci i-aș încuraja pe oameni să-și dea flexibilitatea să vadă multe perspective, să nu ia totul așa de în serios. De multe ori oamenii se iau mult prea în serios cu lucrurile pe care le fac și pe care le gândesc și de aici și blocajul.
Și 2: Să-și dea voie să fie ei înșiși. Eu merg foarte mult pe chestia asta, mai ales cu lucrul cu încrederea în sine. Dacă tu crezi cu adevărat într-un lucru și aici este important lucrul cu valorile și cu autocunoașterea – în ce cred și ce este important pentru mine. Să-și dea voie să fie ei înșiși indiferent de consecințe. Be yourself no matter what.
A: (râde) Everyone else is taken.
P: Și dacă tu crezi într-o chestie, mergi cu ea până la capăt. Nu contează ce zic oamenii din jur, colegii de serviciu, mama, etc. Si asta poate să aducă foarte multă dezvoltare personală și deblocare din situația în care te afli.
A: Dacă vă place podcast-ul ăsta, zeroplus.ro este următorul nivel și sunt convins că o să vă placă super mult ce o să găsiți acolo.
Linkuri:
Obtine mai multa claritate
Invata sa iti construieste obiceiuri pozitive si sa scapi de cele negative