Cand eram kinder, ne jucam cu masinute pe covorul din sufragerie, eu si alti 3 prieteni. Aveam bani de la un fel de “Monopoly” si fiecare isi alegea o masinuta si o meserie. Unul avea masina de politie, se plimba pe acolo si dadea “amenzi” celor care faceau tampenii (sau despre care el putea sa spuna ca au facut o astfel de tampenie), altul avea o benzinarie improvizata si, din cand in cand, treceai pe la el fiindca soseaua (covorul adica) nu era suficient de mare iar benzinaria era intr-un loc pe langa care trebuia sa treci. Plateai, “benzinarul” zicea ca ti-a bagat benzina, si iti puteai vedea de drum. Si tot asa, fiecare isi alesese un job care sa se potriveasca cu masina pe care o avea si sa implice, intr-o forma sau alta, si banii (asta asa, sa fim si noi “oameni mari”). O data la 10-15 minute, mergeam cu masinile la banca, si ne luam “salariul”.
Si citind postul asta, mi-am adus aminte de ceea ce atunci a fost o alegere naturala, foarte putin influentata de parinti, cartier, prieteni sau carti. Eram pusti iar azi mi-ar fi greu sa imi explic cum de imi amintesc atat de exact episodul asta. Cert este ca dupa vreo 2-3 astfel de “intalniri” in care am incercat cateva dintre multele masini pe care le aveam, am decis. :)
Iar atunci cand toata lumea isi alegea masinile si implicit “meseriile”, eu am ales sa fiu “om de afaceri”. O masina care, aparent, nu avea nimic special, deci nimeni nu se batea pe ea. Iar primul lucru pe care l-am facut a fost sa ma duc la ala cu benzinaria si sa-i ofer si o (alta) masina, “nu cea de serviciu”, cadou. I-am zis ca 30 de minute poate sa se plimbe, sa nu faca nimic, si ca ii dau si 5 dolari d’aia de Monopoly ca sa ma lase sa ma ocup de benzinarie. Dupa care, de cate ori venea unul sa alimenteze, eu ii ceream 10 dolari.
Bineinteles ca in jumatate de ora nu mai venea nici naibii. Asa ca am inceput sa ii conving ca e EVIDENT ca o data la 5 minute masinile lor raman fara benzina. “Uitati-va si voi cat ati mers! Normal ca se termina!” Mai tarziu, aveam sa gasesc totusi un job care sa mi se para mai tare decat “om de afaceri”. Asa ca am cerut sa fiu eu banca.