Stim ca suntem buni si ca vom reusi. Stim ca nu ne poate opri nimic si ca lumea e a noastra. Stim ca altii pot esua, dar noi nu. Stim ca va fi bine, indiferent ce se va intampla. Stim ca putem fi exceptionali. Stim ca oamenii merita o a doua sansa si ca noi avem puterea de a le-o acorda. Stim ca toti oamenii sunt fundamental buni. Si stim si ca noi suntem buni. Suntem atat de buni!
Stim pe naibii. Nu stim nimic. Incercam sa ne convingem ca stim cate ceva pentru a reusi sa supravietuim mental celui mai puternic razboi. Fiecare zi e o lupta cu noi. O lupta de a ne dovedi noua ca putem fi mai buni, o lupta in care ne justificam esecuri, complexe si slabiciuni, o lupta in care incercam, sub o forma sau alta, constient sau nu, sa micsoram distanta dintre ceea ce vad in noi cei care ne iubesc si ceea ce credem noi ca suntem.
Si, ca in orice tip de lupta, uneori castigam, alteori nu. Important este sa ne ridicam, sa ne stergem de praf, si sa incercam sa ne imaginam mai buni, sa ne imaginam mai sus, mai oameni.
De multe ori nu stim ca putem, insa avem nevoie sa credem ca putem. Si uneori, unii ar spune chiar intotdeauna, daca credem suficient de mult, cu suficienta tarie si punem suficienta pasiune, ne vom da seama intr-o zi ca increderea noastra oarba s-a transformat in altceva, ca noi am crescut intre timp si ca suntem atat de departe de cei care eram cu 3-4 ani in urma. Departe…si atat de buni.
Later edit: Si mai am o precizare de facut, pentru ca e posibil ca unii sa inteleaga un pic gresit articolul: Cred ca fiecare dintre noi a fost nevoit odata sa CREADA ca poate sa faca ceva, chiar daca nu avea de unde sa STIE sigur ca poate. Dupa ce depasim faza aia, fiecare dintre noi este o combinatie de lucrurile pe care STIE ca poate sa le faca si lucruri pe care are nevoie sa CREADA ca le va putea face la un moment dat.
Si cred ca e in regula sa fie asa, e absolut normal, uman si parte din procesul de a deveni mai bun decat esti, comparandu-te in primul rand cu tine.
*muzica: yann tiersen- l’apres midi
*muzica: yann tiersen- l’apres midi – din coloana sonora a filmului `Amelie`
am facut aceasta completare, numai pentru ca filmul merge atat de bine cu postul acesta :)
sucecs :)
multumesc pentru completare :)
Si mai am o precizare de facut, pentru ca e posibil ca unii sa inteleaga un pic gresit articolul:
Cred ca fiecare dintre noi a fost nevoit odata sa CREADA ca poate sa faca ceva, chiar daca nu avea de unde sa STIE sigur ca poate. Dupa ce depasim faza aia, fiecare dintre noi este o combinatie de lucrurile pe care STIE ca poate sa le faca si lucruri pe care are nevoie sa CREADA ca le va putea face la un moment dat.
Andrei,
Intrebarile din prima parte a articolului sunt pana la o anumita varsta!
Depinde de fiecare pana cand si le pune sau de ce si le mai pune!? Eu constientizez ca…, cu cat renunt la aceste intrebari si renunt, la ideea, de a-mi demonstra mie si celorlalti ceea ce sunt, devin mai linistita, multumita si plina de satisfactii marunte. Maruntisurile, din punctul meu de vedere, sunt adevaratele satisfactii. Sa nu uitam ca ma refer la maruntisurile sufletului.
BRAVO! Articolul tau este mult mai complet cu specificarea, ulterior, facuta.
Alina, am adaugat randurile lamuritoare si la sfarsitul articolului. Si da, probabil ca acele intrebari sunt valabile pana la o anumita varsta. :)
De fapt, cam tot ceea ce scriu eu pe blog trebuie citit prin prisma setului de experiente pe care il am in spate, al “jobului” pe care il am, al anturajului in care am crescut, al situatiei materiale, al varstei si al multor alti factori.
Daca intr-unul dintre punctele astea tu (sau altcineva) esti diferita, atunci tot ce scriu (si gandesc) eu necesita adaptare. :)
Salut Andrei,
Dupa cum spuneai si tu… intr-o prima faza nu stii ca poti ( decat daca ai mai facut acel lucru cel putin o data, sau daca este foarte asemanator cu ceva care a mai fost facut de tine )
Daca nu atunci… cred ca increderea in tine si acel frustrant “NU POT” te scoate din starea de confort… si atunci te ambitionezi si demonstrezi ca poti sau nu, pentru ca uneori nu putem sa rezolvam o problema intr-o perioada de timp, dar … daca timpul nu ar fi o problema… atunci cred ca mare parte a problemelor sunt rezolvabile.
Exact asta cred si eu.
Sunt de parere ca putem fi oricat de buni sau rai vrem, putem fi oricine ne dorim sa fim; singurul lucru care ne sta in cale suntem noi insine, ne limitam singuri visele.
Era o vorba a lui Coelho “cand iti doresti cu adevarat ceva,tot universul conspira la indeplinirea dorintei tale” si in mare parte asa se intampla; dorinta noastra se reflecta in tot ceea ce facem si gandim si cum viata atat de complicata are caile, actiunile noastre ajung sa se rasfranga intr-un fel sau altul asupra noastra contribuind la realizarea a ceea ce ne-am pus in minte. E totusi o intrebare la mijloc, stim oare ce ne dorim cu adevarat, in adancul fiintei noastre? Avem curajul de a recunoaste in fata propriei gandiri ca ne dorim un fapt sau altul ?!
Sunt vrajita :)
Iti iau melodia la mine pe blog ;)
Despre restul, am tot vorbit si merita s-o facem in continuare :)
Andrei,
Eu inteleg prin articolul tau: “Nu putem deveni ceea ce trebuie sa fim, ramanand acolo unde suntem. DePree” (este un citat in care crezi). Iar prin ceea ce am scris eu: Viata e formata din detalii, nu din evenimente. Octavian Paler (tot un articol in care crezi).
As spune ca…daca, credem amandoi in acelasi lucru nu avem cum sa gandim prea diferit!
Da, intelegi foarte bine. Exact despre asta e vorba. :)
Cu cat reusesti sa faci mai multe, cu atat crezi mai tare ca poti.
Si invers. :)
cumva … daca nu credem ca vom reusi, nici nu vom reusi .. pentru ca se poate intampla sa reusim dar pentru ca noi nu am crezut asta vom cauta dovezi ca nu am reusit de fapt …. chiar in seara asta am avut o discutie cu un prieten despre relatii si el mi-a spus ca sunt idealista cand i-am spus parerea mea … si m-am gandit, el nu crede ca o relatie poate fi extraordinara, intr-o zi o sa intalneasca o fata superba, o sa se indragosteasca de ea dar va cauta orice indiciu pentru a dovedi ca relatia nu este de exceptie … pentru ca el nu a crezut ca poate fi asa
Totul incepe cu a crede. Absolut!
Alina,
Este si asa greu, pentru cei singuri, sa gaseasca pe cineva pentru a incepe o relatie, dupa tine mai poti spera ca poate sa fie si o relatie de exceptie? Prietenul tau, din pacate, are dreptate. Este o mentalitate de idealista, de fapt as spune ca este o mentalitate feminila. Barbatii privesc altfel lucrurile, le privesc asa cum sunt.
Cred ca apriori, putem orice. Apoi, pe masura ce crestem, incep sa apara barierele. Obtinem feedbackuri neasteptate si avem impresia ca nu mai putem. Dar putem, doar ca nu IN ACEL MOD in care nu am obtinut rezultatul dorit prima data. Putem sa ne rafinam modurile de “a putea” si chiar sa putem. Sau putem crede ca nu putem.
M-am gindit la ceva ce … teoretic nu as putea. Sa fac sa dispara luna de pe cer. Pot sa o fac sa dispara. Poate nu acum, ci intr-o zi ploioasa. Ea nu mai este pe cer.
Putem nuanta acest “POT” daca vrem sa fim pozitivi. Sau pur si simplu putem conchide: “a, nu, nu pot, ma depaseste”. Depinde doar de noi.
“sa micsoram distanta dintre ceea ce vad in noi cei care ne iubesc si ceea ce credem noi ca suntem.” Are dreptate Alina Gal. Depinde de virsta. Dupa un timp, nici macar noua insine nu mai vrem sa ne demonstram nimic. Doar sa ne acceptam asa cum suntem. Maruntisurile sufletului sunt adevarate satisfactii.
Exact, putem nuanta. E doar o chestie care tine de optica.
Merci Cristina.
Ti-am citit “ultimele insemnari”. Nu am cum sa nu observ faptul ca ai o mare inclinatie spre pesimism (nu-i nimic rau in asta si marele filosof Cioran era un pesimist si si-a schimbat atitudinea spre opusul pesimismului, desi la o varsta tarzie, a facut-o, cu ajutorul dragostei). Depinde de tine ceea ce alegi: – merci Andrei – tine de optica.
Da Alina, ma cunosc. Ma bucur ca scriu din ce in ce mai rar pe “blogul” meu. Poate ca il voi sterge cind ma voi considera total vindecata de pesimism.
Stiu ca alegerea este la mine. Dar uneori, ma descopar … necunoscuta. Am inteles ca nefericirea apare cind ceea ce primesc nu este ceea ce sau cum ma asteptam. Dar poate ca nu am stiut nici eu, mult timp, ce doresc.
Oricum … sunt pe drumul cel bun.