Nu am intalnit pana acum un om care sa imi spuna ca lumea in care incercam sa traim e una normala. Din contra, are toate simptomele unei lumi nebune si incorecte. Daca in privinta corectitudinii, creativitatea unora dintre noi este mutilata iremediabil de dorinta de apartenenta la ceea ce numim, exagerat, societate, in ceea ce priveste nebunia nu avem nicio scuza.
In lumea pe care o vad eu ai doar doua variante: sa te adaptezi sau sa iti accepti infrangerea si sa incepi sa te obisnuiesti cu ideea de a face compromisuri la tot pasul. Acestea fiind variantele, decizia mea a fost luata din secunda doi. De cand ma stiu m-am luptat (si probabil o voi mai face mult timp de acum incolo) cu incapacitatea de a accepta o infrangere asa cum mi se pare ca ar trebui sa o fac.
Oamenii normali spun am pierdut si merg mai departe, nu isi incordeaza involuntar muschii si riposteaza atacand un dusman care tocmai a sters cu ei pe jos. Pur si simplu nu e normal sa faci asta. Si iar ma intreb daca nu cumva e indecent ca normalitatea sa fie definita de o “societate” atat de eterogena.
Asadar varianta doi imi suna deplasat inca de la inceput. Sunt un pierzator prost si nici nu dau semne ca as vrea cu adevarat sa ma perfectionez in asta. In ceea ce priveste compromisurile par sa am o problema cel putin la fel de mare.
Ma gandesc ca poate nu am simtit inca gustul acestor compromisuri, ca inca nu am capacitatea de a fi un fatalist veritabil care isi accepta “destinul” si ceea ce “e dat sa ni se intample”. Si intr-un fel, cred ca imi doresc sa le pot face. Am cunoscut cu alte ocazii sentimentul caldut, eliberator si relaxant pe care il ai atunci cand greutatea unei decizii iti este luata de pe umeri.
Acestea fiind premisele, imi ramanea, deci, o singura varianta: sa ma adaptez. Or, ce inseamna sa te adaptezi la o lume nebuna daca nu sa iti creezi si sa crezi in propria-ti nebunie?
ps: intrebarea de o suta de puncte este: daca toate lucrurile in care am crezut pana acum s-au realizat, ar trebui sa incep sa-mi fac (mai multe) probleme? :)
Eh, harta nu e teritoriul (NLP). Asa ca fiecare traieste in propria lume. Which is nice :D
cei ce nu putem accepta ca asa ne e dat sa ni se intample nu prea putem nici sa ne adaptam. nu ca ar fi mare lucru … de cele mai multe ori nu ne dorim noi asta. ne-am nascut – poate – prea devreme, intr-o societate care inca isi mai traieste trecutul.
simptomul de lume nebuna e ceva care deja trece la stadiul de acceptabil in lumea mea. cel putin cand vorbesc de Romania. poate de asta imi apreciez atat de mult radacinile si iubesc atat de mult “diversitatea” romaneasca. niciodata nu am crezut nici in saracia ei “intelectuala” dar nici in ce-a materiala. a fost mereu bogata dar prost administrata. e ceva cu totul diferit.
totusi “nebunia” noastra tipica este mai acceptabila decat ce-a vestica, fapt pentru care am considerat mereu ca Romania e “acasa” si mereu am avut sentimentul de “dragoste la prima revedere” la fiecare reintoarcere in tara.
Ionut: vad ca ai venit din vacanta :)
andressu: si eu vad lucrurile la fel; doar ca eu nu pricep cum ai putut tu pleca :)
sa nu intelegi gresit, nu te judec pentru asta; doar ma intreb, fiindca eu nu cred ca as putea sa plec din Romania.
“Un om fara probleme este un om mort.” Asa ca… :)
Ei, Adela, pai daca asa stau lucrurile inseamna ca eu ar trebui sa fiu nemuritor. Daca reusesc sa devin si rece m-am scos :)
@Andrei
am sa aleg varianta de raspuns ce-a mai simpla si care evita intrarea in “zona criticilor” (am patima de a intra cam des in zona asta trebuie sa recunosc). sa spunem, pe scurt, ca sunt studiile mai ieftine decat la noi. sa mai spunem ca simt ca am plecat fara voia mea dintr-o tara care am avut impresia ca a fost mereu a mea dar care, acum, am impresia ca mi-a fost furata ….
andressu: daca tot vorbim de Romanii furate, iti recomand articolul lui Lucian. :)
mersi. si eu sunt “abonat” la blogul lui Lucian si chiar mi-a placut articolul lui cand l-am citit, dar de data asta nu e el cel care “mi-a furat” Romania … sunt altii care, prin indiferenta lor, n-au facut nimic pentru a crea conditii proprice si incurajatoare pentru tineri astfel incat acestia sa nu fie nevoiti sa-si paraseasca tara (fie ca o fac doar pentru a studia sau a munci). suna aiurea dar e cat se poate de adevarat …
nu suna aiurea; inteleg ce zici. Eu ii suspectez de incompetenta. Evident, nu pe toti.
incompetenta e cateodata incolcuita si de reavointa. eu cel putin nu mai cred in clasa politica … m-a dezamagit mereu. considerand-o mereu imperfecta ma protejez de de inca o suferinta in plus.
prefer sa imi iubesc in continuare tara si incerc sa suport si sa accept faptul ca traiesc intr-o lume noua – total individualista – care va fi mereu insensibila la problemele mele. stii, am ajuns chiar sa iubesc sinceritatea romanului. acum as da orice sa mai aud romanul vorbindu-mi urat cand il intreb cat costa un produs sau ii spun sa-mi prezinte un produs de pe raftul “ala de sus”. in schimb am parte doar de vestici prefacuti.
ma doare si ca suntem vazuti prost. dar cred ca e mai bine asa … e mai bine sa avem o imagine proasta si sa impresionam cand cineva vine si ne descopera. in schimb “in vest” totul e imagine. parca totul e facut doar pentru a merge in vizita si nu a ramane acolo … incantarea traita la primul pas pe teritoriul francez s-a transformat in dispret fata de mizeriile de pe strada si in mod special fata de mizeriile umane pe care am avut sansa sa le intalnesc la orice pas. totul e fals … incepand cu zambetul lor si sfarsind cu diviza “Liberté, Égalité, Fraternité”. pun pariu ca pana si balzac, din lumea lui “de acolo”, e tare dezamagit de ce vede …
In clasa politica nu am crezut niciodata. Ma scarbeste atat de tare incat nici nu ma obosesc sa incerc sa o inteleg. Cred insa in schimbarea pe care fiecare dintre noi o putem face.
Raspuns la intrebarea de 100 de puncte:
Poate ca dintr-o fericita coincidenta lucrurile in care ai crezut s-a intamplat sa fie cele realizabile.
Dar se pune intrebarea: De inde stii si gustul infrangerii?
Ai incercat sa realizezi lucruri in care nu ai crezut sau le-ai trecut dupa infrangere la categoria celor in care nu crezi?
@Andrei
yap. sunt de acord cu tine. doar ca termenul de “participare publica” este cam nou pentru romanul de rand. si cand te gandesti ca inca mai suntem condusi de atitudinea “mie ce-mi pica” …..
unde mai pui ca romanul nu intelege (sau ma rog, nu vrea sa inteleaga) ca e parte a ceea ce numim noi societate civila si nu se poate disocia de ea. trebuie mai intai sa constientizam ca daca celor din jur le e bine ne e bine si noua. dar deja ma doare mana de cate ori am scris cest lucru si incep sa si regusesc la cate ori am explicat asta. nush poate am principii invechite, poate gandesc in “stilul vechi” dar impresia mea este ca benevolatul e pe cale sa dispara la noi si are sa fie inlocuit de miserupism, becalism, basesism si mai stiu eu ce nenorociri. dar gata. ma abtin. nu mai scriu nik ….
limpede: probabil ca ti-ar placea sa raspund ca le-am trecut intr-adevar in alta categorie. Sunt multi cei care prefera sa nege faptul ca ceea ce crezi ti se poate intampla. Stiu, sunt frustranti astia care chiar reusesc sa faca ce isi propun, iar negarea pare o solutie mai la indemana.
“am avut timp sa descopar ca lumea in care ma aflu nu e lumea in care mi-as fi dorit sa traiesc, fara sa fiu sigur ca exista vreuna cu care as fi fost compatibil …”
:) da, Paler din nou.
imi permit sa iti dau o idee (sau un sfat mai bine zis): cred ca ar fi foarte interesant sa vorbesti (aici pe pe blog, pe basic marketing, samd.) despre strategii virale in mediul organizational: viral leadership, viral marketing si mentorship, samd. cred ca alaturi de 2-3 oameni ai putea incepe schimbarea aceea despre care vorbesti si pe care cred ca ne-o dorim cu totii.
problema soc. civile in in zilele noastre este tine in mod direct de comunicare si de lipsa unor mentori (vorbesc aici de adevarati mentori nu de oameni de carton). lideri avem dar, ca peste tot, sunt ascunsi si stau la umbra unor oameni care nu ii incurajeaza si / sau nu ii stimuleaza suficient.
ai multe de oferit, noi asteptam multe de la tine, dar problema e sa mai ai timp liber :)) oricum, astfel de discutii ar revigora un pic mediul asociativ care a intrat in hibernare de ceva vreme …
multumesc :)
am sa ma gandesc
frumos scrii..si imi cer scuze ca am folosit asa un cuvant sterp in contextul de fata, in legatura cu ideile tale…eh, inca un admirator pe lista ta:P
multumesc, Codrutza :)