E confortabil sa nu ai obiective, in felul asta nu poti esua. Si, mai important, cei din jurul tau nu vor vedea ca si tu esti om, ca si tu poti sa o dai in bara.
In aceeasi ordine a ideilor, e confortabil ca atunci cand intelegi ca, asa cum zicea Hill, un obiectiv este un vis cu deadline, sa te gandesti ca e mai motivant sa il tii pentru tine, sa nu il spui nimanui, fiindca asta il face mai puternic.
Bullshit. In 99% dintre cazuri, nu spunem altora visele si obiectivele noastre nu pentru ca asta le-ar face mai putin puternice, ci fiindca incercam sa ne protejam de eventualitatea unui esec. Nu avem curajul sa ni-l asumam. Daca nimeni nu stia ce vrem sa facem, nimeni nu va sti ca am esuat. Corect? Corect.
Doar ca, in acelasi timp, nimeni nu va sti ca macar am incercat. Iar intre un om care nu a incercat nimic si unul care nu a reusit niciodata, oamenii cu o judecata sanatoasa il vor prefera intotdeauna pe cel ce a esuat, dar macar a avut curajul sa incerce.
Fiindca, daca pentru esecuri foarte mari mai poti gasi scuze, pentru a nu avea curajul sa speri si sa tintesti cat mai sus nu exista niciuna.
Bonus: o abordare usor diferita, dintr-o alta perspectiva, mai jos, via Adi
Voi ce credeti?
Am văzut video-ul ăsta chiar ieri şi m-a pus pe gânduri. Pe de-o parte-s de acord… dar pe alta îi dau dreptate tipului.
Merg pe varianta că uneori trebuie (pentru că simţi asta) să-ţi spui obiectivele … dar trebuie să ai grijă cui le spui. :)
E discutabil. … Sau “relativ”, cum ar zice Einstein. :)
Cred că ceea ce spune el este valabil pentru oamenii slabi.
Da, dacă ştii că atunci când îl vei spune tare, obiectivul se va duce în lumea largă şi tu nu îl vei mai putea controla, atunci este mai bine să îl ţii pentru tine. Dacă asta te ajută la disciplinarea împlinirii lui.
Este ok să faci orice atâta timp cât ştii DE CE o faci – nu pentru că a zis un nene de la un video Ted.
Dacă nu o spui pentru că nu vrei să ştie nimeni că ai ţintit prea sus şi ai eşuat, atunci ai o problemă de responsabilizare şi ştii ce să faci cu ea. Dacă problema este de infatuare, atunci rezolvi partea asta. Este bine să îţi pui întrebări ca să ştii de ce faci anumite lucruri.
Oricum nimeni nu admiră la nesfârşit o persoană doar pentru măreţia visurilor, asta este doar faza 1 în care cei din jur îţi acordă votul de încredere că o poţi face.
Dar un obiectiv este ceva atât de natural încât nu ar trebui să conteze dacă îl spui sau nu. Şi dacă îţi pasă atât de mult de ce spun ceilalţi înseamnă că ai vrea să fii ca ei :)
Ariel: cam totul e :)
Nu cred ca e din cauza faptului ca nu avem curajul sa ni-l asumam, ci din cauza confortului de moment al fiecaruia (bine, e mai mult de discutat aici).
Ideea e ca foarte putini trec peste vise, din ce in ce mai putini isi propun obiective ferme, doar cativa reusesc sa le atinga.
Atunci când ai un obiectiv bine stabilit şi fixat în minte, te gândeşti la el zilnic, încerci tot timpul să faci încă un pas spre drumul care anunţă îndeplinirea lui.
La momentul potrivit pot spune obiectivele mele, însă asta nu înseamnă că trebuie să mă laud în gura mare că vreau să ajung fie aici, fie acolo.
Din păcate, pentru foarte multe persoane, obiective înseamnă vise la care doar speră, fără să facă nimic. Diferenţa dintre a crede într-un obiectiv şi doar a visa să se îndeplinească din când în când se vede în studiul arătat în prezentare.
Nu cred că are importanţă dacă le spui sau nu. Contează să ţie le spui ţie şi să ţi le promiţi. Să ai o responsabilitate faţă de tine, nu faţă de ceilalţi.
Ps.: mă bucur că ai început să postezi din nou, relansându-ţi blogul. Aşteptăm noi articole :)
Citatul acela cu deadlineul mi-e oarecum cunoscut, cred ca l-am dat mai departe zilele astea.:)
Filmuletul- incantator.
Mereu am avut impresia ca daca spun ceva ce-mi doresc prea tare i se duce farmecul, the mojo is blown away…
Ia te uita si explicatiile ca nu erau doar superstitii.
Dar uneori nici nu e vorba de teama de acel esec, cat de tam tamul pe care il facem in jurul nostru. Pe urma e nevoie de si mai multe explicatii daca nu iese si asa reies interpretarile. Ne scutim de ceva efort daca incepem sa spunem doar dupa ce s-a conturat macar frameul in care ne-am pus visul, macar dupa ce am inceput sa facem ceva in directia vrutului.
Eu evit uneori sa-mi spun obiectivele out loud dintr-un singur motiv. Am intalnit in viata o gramada de oameni care numai gura e de ei. Spun mereu ca o sa faca aia si ailalta, si o sa dreaga, dar nu fac nimic. Si cand vad ca fac asta in mod repetat, nu mai dau doi bani pe ei sau pe ce zic, mi se par niste jokeri.
Nu stiu de ce mi s-a intparit chestia asta, ca de regula cand imi propun ceva, rar se intampla sa nu reusesc. :D
Se poate discuta,
într-un fel e bine să îţi anunţi obiectivele pentru că aşa eşti forţat cumva de ideea că “ceilalţi ştiu ce vrei” ca să continui.
pe de altă parte s-ar putea să fii descurajat de ceilalţi. Aici depinde de persoană. Poţi fii uşor influenţabil sau poţi să fii încăpăţânat şi să-ţi doreşti cu ardoare să le arăţi celorlalţi că se poate.
Ideal ar fi ai un grup de persoane cu care eşti pe aceeaşi lungime de undă. Acestea te vor încuraja oricând :)
La mine, obiectivele pe care le realizez sunt cele notate doar pentru mine. Sunt atât de sigur că le voi îndeplini încât nu trebuie să le mai anunţ :)
Sunt de acord cu video. Si interpretez impartasirea obiectivelor asa: te expui in perioada de gestatie, inainte de a face oul…
Pentru mine este valabil – dau cel mult detalii sumare, dar sigur conteaza tipul de personalitate pe care il ai.