Zilele trecute a aparut aici un interviu care a primit un titlu foarte sugestiv si bine ales, din punctul meu de vedere. Se numeste “Nu suntem oi, suntem oameni”. Vreau sa preiau si aici cateva intrebari/raspunsuri, fiindca sunt subiecte despre care mi se pare ca scriu prea rar pe blog. “Reporterul” este Andreea Mihalache.
Reporter: Ai terminat Marketing-ul in cadrul ASE-ului. De ce nu ti-ai continuat studiile in acest domeniu?
Andrei Rosca: Nu fac niciun master fiindca nu cred in invatamantul din Romania suficient de tare. Chiar si faptul ca am terminat Marketing ma suprinde uneori. Nici diploma aia nu inseamna mai nimic pt mine.
R: Atunci de ce nu un master in afara? De ce mai esti inca in Romania?
A.R.: Din 2 motive:
1. fiindca unde merg eu nu ma intreaba nimeni de mastere. Nu ma voi angaja niciodata.
2. fiindca nu vreau sa plec din Romania. Imi place prea mult aici si sunt prea multe de schimbat.
R.: Sunt prea multe de schimbat, intr-adevar, dar ce te face sa crezi ca ai putea schimba ceva?
A.R.: Ce te face sa crezi ca n-as putea?
R.: Sunt multi oameni in tara asta care au ceva de spus. Si atat! Vorbe fara fapte.
A.R.: De acord cu tine. Noi (la bookblog) nu.
R.: Si am ajuns la unul dintre subiectele principale. De unde ideea de bookblog? Mai ales venind de la un om care a terminat marketingul.
A.R.: M-au ajutat mult cartile. Am invatat enorm din ele si nu ma refer doar la cele de specialitate (management, marketing etc). In plus, la mine a functionat intotdeauna ceva despre care multi vorbesc, dar in care putini cred. Exista o teorie care zice ca ajutandu-i pe ceilalti te ajuti pe tine. Sau, cu alte cuvinte, atunci cand oferi lucruri celor din jur, ti se intorc la un moment dat. Nu e o teorie proprie, insa eu cred in ea si la mine functioneaza. Cartile m-au ajutat, cred si in ele, deci am gasit o modalitate foarte buna de a ii ajuta pe ceilalti. Sau cel putin asa cred.
R: Destul de “ortodoxa” teoria.
A.R.: Nu are treaba cu religia, la mine chiar nu are. It works! Sunt un pragmatic. Nu fac lucrurile astea asteptand rezultate, insa stiu ca mai devreme sau mai tarziu vin. In plus, ma face sa ma simt bine. Nu asta vrem cu totii?
R.: De acord cu tine, dar, sperai de la inceput ca bookblogul o sa ajunga atat de departe?
A.R.: Nu speram, credeam! E o diferenta mare. Am crezut foarte tare in asta. Si eu, si colegii mei. Altfel n-am fi reusit sa ajungem aici. Si de abia am inceput.
R.: Crezi ca bookblog-ul i-a determinat pe unii sa puna mana pe carti sau consideri ca este un site vizitat doar de cititorii ferventi?
A.R.: Nu stiu pe cati oameni a reusit sa ii convinga sa citeasca, dintre cei care nu pusesera in viata lor mana pe o carte, insa in mod cert a “convins” pe multi dintre cei care citeau din cand in cand sa citeasca mai mult. In plus, e un blog despre carti care se afla in top5 bloguri din Romania din cam toate punctele de vedere. Arata ca se poate, si asta conteaza cel mai mult. Fiindca, de obicei, in topuri gasim telenovele, manele si fete de la pagina 5.
R.: Asta m-a uimit si pe mine. Nu credeam ca in tara asta oamenii (tinerii in special) mai stiu cum arata o carte (exagerand putin). Crezi ca am trecut de perioada aia manelistico-telenovelistica? Crezi ca incepem sa ne revenim cat de cat?
A.R.: Am nevoie sa cred… Da, cred. Fiindca mi-e greu sa imi imaginez un viitor decent intr-o tara in care kitsch-ul pare ca a devenit singurul trend. Problema e ca exista putini oameni care sa creada in lucrurile astea suficient de puternic pentru a le face sa se intample. Bineinteles, a crede nu e suficient, insa e o conditie absolut necesara.
[…]
R.: Deci, crezi ca nu avem cum sa fim invadati cu totul de kitsch? Sau, altfel zis, crezi ca oamenii astia care isi cumpara carti, care citesc, intra toti in categoria oamenilor de valoare, a celor care au ceva de spus si, posibil, ar putea face ceva?
A.R.: Exact. Nu toti, e clar ca nu toti. Insa cred ca exista suficienti ca sa poata schimba ceva. Si asta conteaza.
R.: Vad ca esti foarte increzator in aceasta privinta, totusi, (o intrebare destul de banala, dar consistenta atunci cand aduni raspunsurile) ce te nemultumeste la romani? De ce ii merge atat de prost Romaniei?
A.R.: Ca nu sunt pregatiti mental sa le fie bine. Se plang mult, nu au incredere in ei, se plafoneaza mult prea rapid si se asteapta ca altii sa schimbe Romania sau, mai rau, sa nu o poata schimba nimeni.
R.: Sunt prea obisnuiti cu raul?
A.R.: Da, poti spune si asta, ca sunt prea obisnuiti cu raul. Sau, mai degraba, ca sunt prea dispusi sa se obisnuiasca cu el.
R.: Ar sti oare sa traiasca bine (scuza-mi formularea)? Ar sti sa se bucure?
A.R.: Ar putea invata. Sau macar sa accepte ca se poate.
R.: Vrei sa spui ca nea Ion, care a trecut, poate, si printr-un razboi, si prin comunism ar mai putea accepta sau invata ceva? Sau mama care nu a avut bani sa-si creasca copiii si i-a parasit?
A.R: Nu. Nu stiu despre ei. Eu cand ma gandesc la viitorul Romaniei ma gandesc la cei care acum sunt tineri. Parintii nostrii au o scuza (pertinenta) care se cheama comunism. Noi nu avem niciuna.
R.: Dar am fost educati de acesti oameni care isi gasesc scuza in comunism. Nu crezi ca suntem prea adanciti intr-o stare de lehamite, de tristete, de genul “ceva bun nu mi se poate intampla”?
A.R.: Ba cred ca suntem. Dar mai cred si ca e responsabilitatea noastra sa iesim de acolo. E comod si caldut sa te adancesti si mai rau. In asta cu “am fost educati” nu cred. Nu suntem oi, suntem oameni. Se presupune ca avem o personalitate. Da, e posibil sa fi fost influentati negativ din motivele spuse de tine. Insa nimic iremediabil. Nu la nivel de masa.
Andrei, de ce nu pot fi asa de norocoasa ca sa fiu eu in locul tau pentru a-ai raspunde acestui reporter!? :)
1. Reporterul ar trebui sa iasa mai des din tara. Ar trebui sa stie ca…, de fapt, 90% din cei care ies (pleaca) din tara sunt de fapt “raul” si la noi! Cred cu desavarsire ca numai 10% (si asa procentul este mare) din cei putinii, hai sa-i numim – “inteligenti”, plecati in afara tarii au fost constransi de o anumita imprejurare (cum ar fi: familia, un sport pe care il practicau, bursele de studii etc.). Un om “inteligent” isi da interesul sa faca ceva in tara lui! Din experienta proprie pot spune ca in afara tarii se schimba ambientul, dar nu se schimba viata. – discurs amplu. O ultima precizare: de multe ori mi-a fost rusine, din pacate, sa spun ca sunt romanca, dar nu pentru nationalitate si pentru ca dupa cei 90% care m-au “reprezentat” era prea greu sa demonstrez ca romanii si Romania, sunt si este altfel.
2. A citi nu inseamna a fi sau a deveni “valoros” si nici nu trebuie sa fie vreo categorie pentru a se delimita cititul. A “citi” trebuie sa fie o simpla PLACERE!
3. Nea Ion, a trait in timpul razboiului, dar copii, nepotii si stranepotii lui nu au mai avut parte de asa ceva. Mentalitatea este greu de schimbat, dar obiceiurile nu! Viata este facuta din obiceiuri! Noi avem obiceiuri proaste!
:)
Nu toti românii care au ales sa tr?iasca in strainatate au uitat de România! De fapt, majoritatea sunt mândri ca sunt români!
Masterul unora le este necesar, chiar daca lui Andrei ii displace ideea.El are propriul sau proiect care merge foarte bine si nu se gendeste la un master.Ideea este ca in Romania fara unMaster nu te poti angaja pe un post bine platit.That`s the real situation with the Masters.
Paula, cand am decis initial ca nu voi face master nu aveam “propriul proiect”. Ma rog, nu vreau sa spun ca masterul nu e util sau ca nu e nevoie de el. Depinde de fiecare.
uite eu fac master si de cele mai multe ori, am impresia ca cineva incearca sa isi bata joc de mine, ma plictisesc, obosesc si mi se pare ca nu face decat sa ma tina in loc de la restul lucrurilor pe care as putea sa le fac. Dar am ales sa il fac si vreau sa il fac bine… intr-adevar Andrei are dreptate sistemul de invatamant din Romania are ceva probleme si diferenta e mare dintre profesorii nostri si profesorii asociati din America ce vin sa ne predea…. e o chestie de mentalitate.
Andrei, felicitari :)
pt interviu, pt bookblog si pt tot ce faci
succes :)
Andrei, poate ca in domeniul tau de activitate, ca freelance, nu te intreaba nimeni de masterate, dar in partea mea a globului, treaba e diferita. Mai ales ca angajarile in invatamant in Thailanda se fac pe baza de dosare. Pentru multi un masterat deschide multe usi.
Pe deasupra, la nivel de masterat, se presupune ca faci cercetare, ca lucrezi la o teza inedita in domeniul pe care l-ai ales. Masteratul nu insemna inca unul sau doi ani de “facultate”. Inseamna multa munca individuala, dar care, e adevarat, nu se poate face fara pasiune.
Mihnea, eu nu sunt freelancer. :) Si da, stiu ca nu e la fel indiferent ce faci. Sunt convins ca poate fi si util, in anumite cazuri.