“Pueblo” e un trib de indieni americani. Indienii Pueblo aveau un fel de rugaciune care incepea asa:
Hold on to what is good,
Even if it’s a handful of earth.
Hold on to what you believe,
Even if it’s a tree that stands by itself.
Imi place mult fiindca e un text scurt, simplu, insa profund si care sintetizeaza in doar patru randuri premisele fericirii, asa cum o vad eu. Si totusi, sunt printre cele mai grele lucruri pe care ti le poti propune in viata, iar atingerea lor ofera, din punctul meu de vedere, dovada unei dezvoltari personale aproape complete.
Sa inveti sa apreciezi lucrurile bune si persoanele de calitate din viata ta si sa nu te opresti. Sa te tii cu dintii de ele, oricat de putine ti se pare ca ar fi si, de fiecare data cand ti se pare ca mai ai nevoie de ceva, sa te intrebi daca nu cumva il ai deja langa tine, dar esti prea ignorant ca sa il poti vedea.
Sa te tii de ceea ce crezi inseamna, pe de-o parte, sa iti respecti principiile si, macar in ochii tai, sa ramai vertical. Sa ai puterea sa te uiti in oglinda in fiecare zi si sa zambesti. Pe de alta parte, “the tree that stands by itself” poate fi increderea aia nebuna si de neclintit care produce zambete ironice in jurul tau si poate duce la etichetarea ta ca “visator ticnit”.
Intrebare: cunoasteti sau ati auzit vreodata de cineva care sa fi crezut atat de tare intr-un vis si care sa fi sfarsit altfel decat nebun sau demonstrand lumii ca se poate? Si daca ideea de nebunie sperie pe cineva, ganditi-va ca mine: in lumea lor, mare parte din nebuni sunt fericiti. Si doar asta ne dorim cu totii, nu? Sa fim fericiti. Chiar daca fiecare dintre noi are nevoie de alte lucruri pentru asta.
In Jurnal intim, Unamuno zice ca “pentru ratiune nu exista alta realitatea decat aparenta”. Deci, aparent, si cei ce reusesc si cei ce innebunesc sunt fericiti. Asta e realitatea lor.
Frumos articol :)
Tot Unamuno zice ca “Mai vrednica de cinstire e greseala in care crezi decat adevarul in care nu crezi.”
Cand citesc acest articol e ca si cum as asculta o melodie a lui Bob Dylan `Forever Young`. O rugaciune pe care nu am mai ascultat-o demult care este rostita in vazduh in compania altor animale si cu sunetul fluierului in urechi.In plus `the three that stands by himself` poate fi instinctul ca prin karma acelui pom poti ajunge departe. Andrei, e unul dintre cele mai frumoase articole ale tale .:)
Si cine zicea ca barbatii nu sunt sensibili?
Sau, daca zicea/zice cineva asa,se inseala.
Tipul barbatului “perfect”: puternic cand trebuie, sensibil cand trebuie,macho cand trebuie,politicos cand trebuie, lipsit de scupule cand trebuie, intr-un cuvant adaptabil in orice situatie.
Ah, fericirea asta!!! este asa cum spune Andrei, fiecare are nevoie de altceva pentru a fi fericit.
Se poate spune, ca fericirea este in functie de statutul tau/nostru social, ai mult in orice domeniu material,uman (prieteni….), vrei si mai mult, ai putin, esti fericit vazand ca altii au mai putin ca tine.
Automultumirea nu duce la progres!Asa ca, scapa cine poate!
Sper sa intelegeti ca am….glumit putin, sa ies din protocolul de om perfect.
Eu nu sunt, “nici nu vreau nici nu pot” zice Elena Carstea intr-o cantare mai veche.
Cine nu vrea sa fie perfect sa ridice mana, ei care?!, oricare.
Daca perfectiune inseamna fericiere, ei bine, eu as fi mai fericita daca as putea sa merg pe Tampa sau in Postavarul, sau la Cioplea in padure fara teama de ursi!
Andrei! Sorry!
Danie_ela: http://andreirosca.bookblog.ro/2007/10/05/perfectul-simplu/
Visele sunt ceea ce sunt pentru ca pornesc de la putin si au sanse mici de realizare la inceput. Trebuie sa crezi in ele ca sa construiesti pe acel putin. Ruga de mai sus imi aduce aminte de imaginea unui brad pe un pisc stancos: are atat de putin de care sa se tina, “o mana de pamant”, si totusi rezista celor mai cumplite furtuni, in picioare. E o minune? E deajuns sa te faca sa crezi?
E poate un fel de nebunie sa crezi ca poti realiza ceva maret din putin, bazandu-te doar pe potentialul tau si pe incredere – in tine si in cei din jur. Si poate cea mai mare nebunie de care poti da dovada este aceasta incredere. Optimistii sunt adeseori priviti ca posesori ai cel putin unui dram de nebunie. Iar cei care au incredere in oameni, si mai si.
E nebuneste sa treci prin viata si sa nu te lasi inrobit de rutina si de blazare. Si totusi nebunii astia au, intr-adevar, cele mai multe sanse sa fie fericiti, caci vor sti sa aprecieze fiecare lucru, fiecare clipa, fiecare om. Si nu vor lasa nimic sa treaca pe langa ei.