Stiti de ce imi vine mie uneori sa imi bag picioarele in ea de tara de rahat?
Am primit astazi urmatorul mail, de la un fost asociat.
“Salut Andrei,
La supermarketul de unde imi fac eu cumparaturile se
afla un batran trecut de 70 de ani, care,desi are o
varsta, munceste la biserica dintre Cocor si Unirea in
fiecare Duminica, la curatarea lumanarilor arse si
munceste si voluntar neplatit, la Rosetti, pe post de
organizator de acte (desi este mult spus).
Traieste singur intr-un apartament si nu are rude care sa il
ajute cu mancarea sau imbracamintea. Mai mult ca sigur
ca nu are masina de spalat si probabil ca si le spala
singur, manual. Spun asta pentru ca niciodata nu l-am
vazut murdar sau neingrijit.
In piept are o decoratie de razboi.
Daca ai pe acasa orice fel de haine uzate, te rog sa imi spui.
Are 1,7 m si este foarte slab.
Orice fel de haine: tricouri,pantaloni, geci de
fas, geci de piele vechi, sacouri, camasi, bluze, manusi, batiste etc.Sau orice altceva ce ar putea fi de folos unui om, in
casa (de exemplu, un ceas)El nu mi-a cerut nimic; eu i-am dat pana acum bani si
diferite lucruri, dintre care unele ma indoiesc ca ii
vin bine.
Insa el a zis ca ii vin foarte bine.”
Ma gandesc din ce in ce mai serios sa infiintez o fundatie. Nu ma intrebati cu ce bani si cu ce resurse.
PS: daca cineva il poate ajuta pe batran dati-mi un mail pe andrei @ bookblog.ro
Prin ’95-’96 eram studentă la Facultatea de Psihologie – Universitatea “Prohumanitas” din Bucuresti. Eram in parcul Cismigiu cu alti colegi “din provincie”. Radeam, discutam, ne tachinam…Un batran, imbracat ingrijit, cu pardesiu si cravata – dar foarte roase! – se uita insistent la noi. L-am privit probabil incurajator, nu stiu de ce a simtit asta, insa a venit la noi. Avea o verigheta la deget. Mie mi-a placut intotdeauna sa ascult povestile celor mai in varsta. L-am invitat langa noi si am intrat in vorba. Ne-a spus ca a fost profesor, nu mai tin minte la ce liceu din Bucuresti. Nu mai tin minte nici cu ce act ne-a convins ca nu mintea. Avea un aer tare jenat si ne-a spus ca sotia lui este bolnava, la fel si el si ca isi cumpara medicamentele cu randul: o luna unul, o luna altul. Tin minte ca am fost tare manioasa pentru chestia asta. L-am invitat cu noi la un fast-food, am luat ceva si pentru sotia lui; nu a vrut sa ia bani de la noi.I-am auzit pe unii invinovătindu-ÅŸi parintii si bunicii ca ei sunt de vina pentru ca au acceptat comunismul, ca nu au luptat, ca s-au lasat pacaliti. Este mult de discutat aici. Este usor sa judeci asa cand nu ai trait acele vremuri. Insa indiferent de ce s-a intamplat mi se pare decadent pentru o societate care se vrea civilizata si cu privirile atintite spre valorile umanismului, care s-a eliberat de comunism – cel putin ca traiectorie viitoare- sa permita asemenea situatii. Parintii nu au luptat. Dar noi? Am fost uimita cand am vazut micutele chinezoaice razvratindu-se pentru salariile mici care li s-au oferit. Mi-am spus:” si ele au mai mult sange in vene decat noi”. Noi nu am fost in stare sa fim consecventi cu drepturile noastre – obligatii ni s-au impus destule. Au venit niste chinezoaice sa ne arate ca suntem prost platiti – in conditiile in care ele au un venit de 350 de dolari. Sa aruncam vina pe ele? Nuuu…Vina este a noastra , a sindicatelor corupte, a capului plecat pe care nu-l taie sabia dar nici purtator de palarie nu-i. Vai de noi. Apropo, la ce fel de ajutor te-ai gandit? Stii, fiecare oras isi are oamenii lui… Eu am aici, in Deva, doua familii pe care le mai fericesc cu una alta. Este adevarat ca sunt multe lucruri pe care le aruncam, lucruri pe care altii s-ar bucura sa le aiba. Asa ca ar fi bine ca cei de pe langa tine sa te auda si sa actioneze. Eventualele incoerente si greaseli fie-mi iertate, dar sunt treaza de la 6 am. e 1 am ziua urmatoare :-)
De ceva ani particip la intalnirile europene organizate de comunitatea ecumenica de la Taize (www.taize.fr). Asa am fost prin Euopa si am avut ocazia sa vad si ce fac ei. La Lisabona de exemplu, am fost uimit de proiectele si actiunile celor din parohia in care am stat. Unul dintre aceste proiecte era pentru ajutorarea batranilor singuri din cartier. Fiecare tanar din parohie avea cate un batran in grija pe care il vizita periodic. Pe langa ajutorul de zi cu zi de care aveau nevoie batranii, le ofereau si un foarte important suport moral. Tinerii erau entuziastmati de ceea ce faceau, considerau ca au de invatat de la acei batrani care aveau experienta de o viata in spate si se atasasera foarte tare de prietenii lor mai in varsta. Era impresionant sa auzi povestea fiecaruia. Nu era o actiune a guvernului portughez sau a uniunii europene, nu aveau fonduri pentru asta, era o actiune a comunitatii locale organizata prin forte proprii. De asemenea consider putin nedrepte si remarcile negative vizavi de ce se intampla la noi pentru ca sunt multi oameni care isi ajuta semenii si fara sa se bata cu punmii in piept. Intr-adevar situatia nu e rezolvata, dar asta depinde doar de noi iar in cazul asta contributia fiecaruia chiar face diferenta.
Ce-ar fi sa incerci sa-i dai un job, chiar si modic, de exemplu 50-60 de lei pe luna pentru a sterge praful de la tine din birou. Orice …
Va povesti si micilor cersetori de la biserica, poate macar unul descopera puterea muncii.
Multumesc pentru mesaje.
Stati linistiti, omul asta va fi ajutat. Insa problema mea este, partial, cea descrisa de Ela Roseni:
1. Este “decadent pentru o societate ce se vrea civilizata”
2. E vina noastra nu a altora! Fiindca, indiferent daca generatiile dinaintea noastra au putut sau nu au putut sa faca ceva, noi putem. Si totusi stam si ne uitam ca vitele.
ps: victor (ktor), e adevarat ca sunt si oameni care fac ceva! evident, nu ma refeream la acei oameni ci la majoritate.
Salut,
gandeste-te la fundatie,
banii si resursele se gasesc, oamenii cu initiativa sunt mai rari. Si care sa reuseasca sa treaca peste birocratia monstruoasa din tara asta.
Multi oameni se gandesc sa ajute, dar pentru ca nu stiu cum sa o faca organizat, sau nu au incredere in ce exista deja, nu o fac.
Stiti ca exista acel proiect 2%? (http://www.doilasuta.ro/) poti opta ca 2% din impozitul pe salariu sa sa duca catre o fundatie pe care o alegi tu si asta chiar fara sa iti afecteze venitul. Nu e mult dar e ceva si din multi se aduna si se intampla fara sa mai faci tu ceva ulterior. Sunt convins ca exista deja fundatii care isi aduc o contributie serioasa singura problema e ca nu prea stim bine care sunt alea bune si nu doar un paravan pentru altceva. Dar nici macar asta nu e o problema foarte mare, o fundatie care nu are nimic de ascuns ar trebui sa aiba o transparenta totala legata de situatia financiara interna. Asa cum spunea si Derelict, multi ar vrea sa faca dar nu stiu exact cum, si oricum in clipa imediat urmatoare ne aducem aminte de propriile probleme si uitam. Andrei, initiativa cu fundatia ar fi binevenita, dar chiar si acum poate exista site-uri din care putem afla mai multe si daca tot am ridicat problema, daca stiti si voi ceva, poate scrieti aici.
Proiecte si fundatii sunt.
Problema lor , ca a oricarei alte organizatii, de fapt, e vizibilitatea, reach-ul, ma rog, cum vrem sa-i spunem.
Eu de exemplu acum nu as sti sa nominalizez nici o fundatie care sa ajute batrani. As sti sa spun “Fierphoten”, sau cum ** se scrie, pt ca am auzit de o mie de ori de ea, in scandalul Basescu vs Caini de acum 100 de ani.
Cati dintre cei care citesc bloguri au auzit de BookBlog? De Metropotam, de Netoo, de (nenumaratele) proiecte de genul asta? Multi. Poate e momentul ca A-list -erii (ca sa spun asa :p ) sa se implice si intr-o organizatie .. caritabila. Sau sa se implice in promovarea uneia existente, in care sa aiba lumea incredere?
Imi cer scuze daca exista deja ceva de genul asta, si eu nu stiu.
Si da, KTor are dreptate, ne aducem imediat aminte de problemele noastre. Si problemele noastre sunt cele mai importante. Cred ca totusi sentimentul pe care il ai cand ajuti pe cineva te poate ajuta sa treci mai usor peste problemele tale, si cred ca merita macar incercat.
:)) Derelict, asta a fost bancul zilei.
“A-list-erii sa se implice intr-o organizatie caritabila” Acum, pe bune, ideea e foarte buna dar nu se va intampla. Numar pe degetele de la o mana persoanele cu care s-ar putea discuta pe tema asta, si asta nu inseamna neaparat ca s-ar si implica.
Astia se bat intre ei pe fiecare os. Suntem cativa care tot zicem “hai sa facem ceva impreuna” si nu se simte nimeni. Exista solidaritatea bloggerilor dar pana la un anumit nivel.
Pe la varfuri aproape ca dispare complet, atunci cand e vorba de a face proiecte comune (indiferent de genul lor). Netoo este o exceptie. Asta fiindca Manafu este o exceptie. Si mai sunt cativa ca el. Dar atat!
:)) Off, da, stiu. Ai dreptate. Asta nu inseamna ca n-ar fi momentul sa .. :)
vine pastele si eu sunt bolnav incurabil, fac foame ajutati-ma, nu ma uitati astept doamne ajuta 0744173828