Tocmai am terminat de citit o carte misto. Nu e genul de carte care place oricui, insa pe mine m-a impresionat. Nu ma apuc acum de recenzii, insa vreau sa scriu despre ce e vorba pentru a putea plasa citatul de la sfarsit intr-un context.
Se cheama “We die alone” si este povestea reala a unui luptator de commando in cel de-al Doilea Razboi Mondial. Jan Baalsrud (de origine norvegiana) ajunge in timpul razboiului sa lupte in “Compania norvegiana Linge“, o forta speciala a Aliatilor care avea ca principal obiectiv efectuarea de operatiuni de sabotaj in Norvegia, ocupata de nemti.
In ’41, o echipa de 4 astfel de soldati din compania Linge sunt trimisi sa debarce in Norvegia, cu misiunea de a antrena pe cativa dintre satenii ce faceau parte din miscarea de rezistenta norvegiana si a aduna date despre apararea germana. Sunt tradati, prinsi de nemti imediat dupa debarcare, iar 3 dintre cei 4 commando, impreuna cu echipajul barcii care trebuia sa ii debarce sunt prinsi sau omorati.
Singurul care scapa e Jan Baalsrud. Cartea este despre modul in care el reuseste sa se refugieze in Elvetia, desi este in permanenta urmarit de nemti, despre satele prin care trece in fuga sa, si modul in care este ajutat de oamenii din rezistenta. Ca sa ajung la subiectul post-ului, pentru mine a fost aproape incredibil sa citesc prin ce poate trece un om. Pierdut in muntii Norvegiei, luat de avalansa, ingropat in zapada timp de aproape 2 saptamani, trecut pe skiuri prin mijlocul unei garnizoane nemtesti, toate astea facute cu increderea ca va reusi.
Si, dupa 3 luni, a reusit. Insa a fost trecut din Norvegia in Elvetia legat de o sanie, cu picioarele degerate, cu cangrena, dupa ce ajunsese la jumatatea greutatii pe care o avea atunci cand a inceput misiunea. Spre sfarsitul cartii, povesteste cum intr-o ascunzatoare facuta in zapada, unde era tinut ascuns de niste norvegieni, chiar langa un sat ocupat de nemti, a decis sa se “opereze” singur, in speranta ca isi va putea salva picioarele.
Despre cata forta trebuie sa ai ca sa iti sectionezi singur 9 din cele 10 degete de la picioare, poate vorbim alta data; acum as vrea sa dau un citat cu lucrurile care ii treceau lui Jan prin cap atunci, dupa 2 saptamani in care a stat intins pe spate, pe o sanie, acoperit de zapada, singur, doar cu cateva rezerve de mancare pe care abia le putea duce la gura din cauza spatiului prea mic, fara sa se poata ridica de pe acea sanie, bolnav, dupa 3 luni de fuga prin zapada si noroi, cand inca mai spera ca va reusi sa scape cu viata.
“Sometimes, in those solitary days, he still had the strength of mind to laugh at the contrast between himself as he used to be and his present state of elementary existence. There was a certain kind of humour in the thought that he had once taken some pride in his appearence, chosen ties as if they were important, pressed his trousers, kept his hair cut, and even manicured his nails. Grubbing about in the snow for a crust of bread, reminded him of a time he had had to complain in an Oslo restaurant because there was coffee stain on the tablecloth, and of how apologetic the waiter had been when he changed it for a clean one. It had seemed important.[…]
But, luckily, what had happened to him in the last few weeks had changed him, and he did not mind his dirt. It had changed him more fundamentally than merely by making him dirty and ill and emaciated and crippling his legs. He knew already that if he lived through it all, he would never be the same person again. He would have lost his feet, he supposed, but he would have grown in experience.
He felt he would never dare to be impatient again, that he would always be placid and tolerant, and that none of the irritations of civilised life would have the power to annoy him anymore. Travel broadens the mind, he thought, and laughed out loud because the plateau was so damnably silent.”
Andrei, cartea de care povestesti in detaliu tu seamana cu multe din filmele pe care le-am vazut si m-au impresionat.Sunt adevarate povesti de viata care te inmarmuresc si in momentul in care asisti cu gandul la ele te fac sa iti dai seama cat de norocos esti.S-ar putea sa fie ecranizarea dupa cartea autorului.Cine stie.Desi e cu siguranta acelasi autor.Sunt mult prea izbitoare asemenarile.:) You can never be the same again after an experience like this.Your entire life is changed.Your hole spirit and emotion change.The most important thing is that it will never happen to you as long as you live.The most eliberating feeling is when you scream outloud in a space when freedom is breathed like a mad one.
Cand dam cu capul de prag si ajungem la limita supravietuirii, nu mai facem fitze nici la ospatari nici la banca…
You have great inspiration with this books !
vreau sa stiu daca se gaseste aceasta carte in romana si cu ce titlu
Ce-ti mai ramane cand nu mai ai nimic? Doar tu, cel care-ai fost, doar tu, cel care esti, pentru ca esti ce ai fost si ce ai devenit… Pentru ca atunci cand esti silit sa fii doar tu cu tine insuti inveti sa te vezi… Ce mai conteaza atunci sa tai din tine o bucata..doua …trei,…noua…?…
Abia atunci stii cat esti facut din carne si cat din idei. Si afli cat esti de OM
my name is rosca andrei, ce-i drept k si geroge…dar asta e….misto carte, dar dupa acest fel de povestire au fost ecranizate foarte multe filme….salut si bafta
cristi: din cate stiu eu, nu se gaseste.
andrei: sa fie! si tie
Emotionant.
Cred ca 99% din viata ne-o petrecem acordand atentie lucrurilor care valoreaza cel mult 1%. Cred ca multi oameni isi irosesc potentialul si nu isi urmeaza adevaratele pasiuni. Si mai cred ca foarte putini oameni(raportand la populatia totala a globului pamantesc) reusesc sa se schimbe cu adevarat, sa invete ceva fundamental din experientele traite.
si eu cred la fel, ovidiu
Iti recomand inca 2 carti scrise de acelasi autor:
Trafalgar – The Nelson Touch
Waterloo – A near run thing
Amandoua le-am achizitionat de la libraria Anthony Frost. Nu cred ca Howarth a fost tradus si in romana. Totusi efortul de a citi (cu dictionarul langa), merita.
Sunt carti despre oameni simpli ….
multumesc, Ina. Si eu tot de acolo am luat-o pe asta. Mi-am notat :)