Declaratia lui Ohanesian

Ovidiu Ohanesian, unul dintre cei 3 romani rapiti de teroristi si-a prezentat demisia si a parasit Romania Libera, spunand ca redactorii editorii :) refuza sa ii publice articolele cu privire la perioada de captivitate din Irak. Mai jos puteti citi declaratiile lui Ohanesian. (via Zoso, via Mediafax )

“Agentia MEDIAFAX nu îsi asuma aprecierile si comentariile autorului, dar considera ca acest text contine informatii de interes public.
Cu acordul lui Ohanesian, prezentam integral articolul “Debriefing secret la vila lui Alexandru Draghici”:

“La sosirea din Irak am fost transformati în detinuti de lux la vila lui marelui securist Alexandru Draghici. Companie selecta formata din securisti de toate rangurile, procurori psihologi si medici. Îi raportau presedintelui tot ce misca. S-au luat primele declaratii la cald si s-au facut primele analize. Îmi lipsea instinctul de conservare. Am vazut pentru prima oara arestarea lui Omar Hayssam la televizor.
Întâlnirea de taina cu francezii. Basescu si Timofte nedespartiti ne-au vizitat în fiecare seara. Colonelul Florin Coldea, viitorul prim-adjunct al directorului SRI a fost maestru de ceremonii. Sincer cum îl stim si satul de discutii protocolare, Basescu ia taurul de coarne : “Mai copii, ce vreti voi de la mine?” În rest, discutii despre senatori PSD si agentii semiguvernamentale japoneze. O oferta de compromis. Am ramas stupefiat de atâta sinceritate din partea unui presedinte.

Sosirea pe aeroport a întrecut orice asteptari.
Explozia unui pneu din trenul de aterizare al Herculesului C130B (de care scrisesem cu putin timp ̨n urma) a trecut neobservata. Mai toata calatoria am petrecut-o ̨n compania celui ce avea sa devina mare grangur SRI РFlorin Coldea. Din cauza procedurilor de coborare cu blindatul, am dat afara m̢ncarea tip MApN.

Eram niste detinuti de lux. Casa era pazita 24 de ore din 24 de ofiteri SRI. Scara interioara uriasa ducea de la apartamente, jos într-un urias living. Acolo au fost organizate audierile ziaristilor. Camere cu usi mari din lemn. Într-una din camere era sala de mese. Le-am cam stricat demnitarilor pofta de mâncare, întrebându-i de jaful de la Krivoi Rog. Nu de alta, dar trebuiau sa vada ca nu mi-a fost afectata memoria. Nu stiam înca ce se ascunde în spatele firmelor ARCOM si UEI pe filiera araba. La masa ne serveau numai ofiteri SRI.

“Dumitale îti lipseste instinctul de conservare!”
ÃŽnca de la început era foarte clar ca nu reprezentam nici un pericol epidemiologic sau de alta natura. Altfel, nu am fi stat în apropierea presedintelui, oficialilor, parintilor. Ni s-au recoltat probe si s-au facut analize complexe. Personalul medical era adus de la Spitalul Militar de Urgenta “Profesor Doctor Agrippa Ionescu”. Am primit doar o parte din analize dupa cum releva lipsa mai multor pagini listate într-un sistem informatic specializat. Nu s-au facut teste anti-drog sau daca s-au facut, nu au fost publice. Erau extrem de importante. Pe holuri si în jurul cladirii erau permanent echipe de baieti bine facuti, îmbracati la costum. Aveam posibilitatea sa ne plimbam în toata casa, afara insa, nu aveam voie sa trecem de “firul rosu” invizibil. Cum depaseam limita, un “baiat cu ochii albastri” ne apostrofa. Prin gradina ne-am plimbat numai însotiti de seful spitalului SRI, colonelul Cristian Celea, sau împreuna cu presedintele tarii. ÃŽn gradina erau doua caprioare jegarite si un câine ciobanesc. Comportamentul autoritatilor a fost exemplar. Fiecare din ziaristi a fost audiat separat de o echipa formata dintr-un procuror si un psiholog SRI. Toti tineri în jurul vârstei de 30 de ani. Toti raportau presedintelui Traian Basescu. ÃŽn fiecare zi era prezent la vila actualul prim-adjunct SRI, un fel de maestru de ceremonii. Florin Coldea este genul sarac si cinstit, dar cu mai multe medalii americane decât Ion Iliescu. Raluca mi-a luat în prezenta psihologului Florin, un prim set de declaratii semnate de audiat si procuror, care nu trebuiau sa apara la dosar. Cel putin asa ni s-a promis. A fost pentru prima oara când am pomenit numele Ion Bocioaca si am vorbit despre rolul sau în rapire. Mai târziu, la audierile de la Parchetul General, procurorul Nastasiu Ciprian jongla linistit cu aceste declaratii, de fata cu toata lumea. Nu s-au facut profiluri psihologice sau cel putin nu ni s-a adus la cunostinta ca exista intentia. Erau extrem de importante. In dimineata celei de-a doua zi de detentie, Marie Jeanne a primit o caseta audio. A ramas cu gura cascata. Imediat dupa începerea audierilor si-a manifestat nemultumirea, dorind sa plece acasa cât mai repede. La rândul meu, satul de scormoneala prin creierii proprietate privata, i-am spus psihologului : ” Vrei sa stii ce este în capul meu ? Du-te si citeste ce am scris în februarie – martie 2005 !” Florin s-a dus, a citit si a doua zi mi-a spus : ” Dumitale îti lipseste instinctul de conservare ! Acolo este opera unui întreg serviciu de informatii”. Raluca a parasit dosarul rapirii, scârbita si dezamagita.

Întâlnirea cu francezii
Disperati de lipsa rezultatelor în cazul ziaristei Florence Aubenaise si a faptului ca românii si-au scos oamenii înaintea lor, autoritatile franceze si-au calcat pe inima si au stat de vorba cu noi. Mai întâi, ne-au trimis un consilier pe probleme de securitate, al presedintelui Chirac, care ne-a tratat de sus. Nu e de mirare ca le lipsea orice comunicare cu Hadji. Orgoliul lor n-are leac. Presati de opinia publica sa o scoata pe Aubenais din captivitate, francezii au mai trimis doi membri ai serviciilor secrete sa culeaga date de la noi. Acestia erau mai umani. Le-am dat tot ce stiam, informatii si scheme si i-am rugat sa stea de vorba cu cel ce a negociat pentru noi. Mai precis cu generalul SIE, Octavian Hârseu. Cei doi francezi pareau mai degraba jenati de faptul ca trebuiau sa ceara date de la români. Ni s-a spus ca presedintele francez Chirac statea zilnic pe telefon cu Basescu, pe tema rapitilor.

Sinceritatea Presedintelui
Presedintele Traian Basescu ne-a vizitat în fiecare seara. Tot ce spuneam procurorilor si psihologilor în cursul zilei, seara auzeam din gura presedintelui. Mai multe aflam, în momentele de “veselie”. Era cât p-aci sa aflam ceva si despre blonda de la Golden Blitz, când Marie Jeanne a deschis subiectul. ” Elena Udrea …. Ha!Ha!Ha!..”, s-a abtinut Basescu. Îsi amintise ca suntem ziaristi. Radu Timofte, seful SRI ajungea cu cel putin 10 minute înaintea presedintelui. O umbra tacuta, pe care o gaseam la usa. Stiam ca trebuie sa pice Basescu. De obicei, ofiterii SRI nu stateau de vorba cu noi, ne întrebau doar ce dorim sa mâncam. Erau gramada pe toate holurile. Atmosfera de detentie de lux era animata doar de presedinte. Ne-a povestit cât de mult a crescut cota României dupa episodul rapirii, dar si… cota lui. Avea un procentaj de 56% în urma eliberarii si astepta sondajele dupa caderea fizica si din PSD a lui Ion Iliescu. O sinceritate confortabila de la un presedinte democrat. Ne-a atras atentia ca va trebui sa ne traga de urechi public pentru ca am plecat fara protectia armatei. Marie Jeanne i-a soptit presedintelui ca se teme de legatura tatalui ei, Ion Vasile cu Omar Hayssam. Miscoci nu comenta prea mult si nu înceta cu multumirile. Eu am asteptat ultima seara. A doua zi, Basescu a vrut sa ne duca la localul sau preferat, mai ales ca, spunea el ” nu este departe de locul acesta”. I-a fost frica de presa. L-am întrebat pe presedinte de ce l-a trimis sa ne elibereze tocmai pe generalul Isac Adrian. Mai puteam eu sa scriu despre abuzurile SIE ? Inainte de rapire îl urecheasem zdravan pe Isac în articolele mele. În ambasada m-a urecheat el pe mine. “Domnu’ Ohanesian, a citit si mama domne’!”, a adaugat el. N-aveam de unde sa stiu de prietenia veche si trainica de la Anvers (înainte de 1989) dintre Isac Adrian (fost DIE), Silvian Ionescu (asemenea) si Traian Basescu. Admiratia mea pentru presedinte se trage din accesele sale de sinceritate. Desi a bâiguit încurcat ca Portul Constanta (locul unde aliatii americani vin cu bazele militare) si Zona Libera, ba ar fi, ba n-ar fi obiective strategice, Basescu mi-a spus ca a semnat personal intrarea agentiei JICA (Japan International Cooperation Agency) în România, pe timpul cât a fost ministrul transporturilor. O agentie cu birouri lânga Hamas. “Este normal Ovidiu. Si noi avem spionii nostri la ei si ei la noi”, mi-a spus el. Am ramas stupefiat de atâta sinceritate. Mai târziu, când aveam sa-l întreb pe atasatul Ambasadei Japoniei la Bucuresti, Hayashi ce era cu gasca de generali SIE (fosti DIE) la Tokio, m-am lamurit pe deplin. Hayashi a tacut, nestiind cum sa se faca pierdut în canapeaua de sub el. Basescu ne-a propus sa mergem la odihna, la un prieten de-al lui, în Austria. Am refuzat toti, mai ales Marie Jeanne, care a spus ca este invitata la prietenul ei Albano Power, în Italia. Basescu este un maestru în detensionarea atmosferei. L-a întrebat pe ofiterul cu alura impunatoare, care ne servea la masa: ” Tu ce esti, ofiter ? HAHAHA! Adu-mi o placinta cu brânza”. Timofte cel tacut si-a manifestat interesul retinut pentru mine o singura data. Cred ca ma cunostea foarte bine din interceptarile facute de trupa de la Tonola.

“Mai copii ce vreti voi de la mine?”
ÃŽntr-un moment de sinceritate maxima, Basescu ne-a dat de înteles ca armata româna ar fi facut ceva acte de caritate în schimbul eliberarii noastre. Apoi a schimbat registrul. Cu putin timp înainte, unul din ofiterii participanti la eliberare, din proprie initiativa, înaintase în soapta cifra de 9-12 milioane dolari. Totul parea o intoxicare. Basescu a tinut sa spulbere orice îndoiala – ” Mai copii, stiti cine v-a eliberat ? S-a întâlnit Securitatea lui Ceausescu cu Securitatea lui Saddam!” Sinceritatea din el fierbea. ÃŽn ultima seara, satul de gargara, Basescu a luat taurul de coarne si ne-a luat direct: ” Mai copii, ce vreti voi de la mine ?”. Atunci Marie Jeanne l-a întrebat pe Presedinte daca nu ne ia si pe noi ziaristii, la el (banuiesc ca se referea la echipa de la Cotroceni). Ea mai fusese de atâtea ori în staff-urile prezidentiale cu obiective precise. ÃŽn ultima seara de debriefing, presedintele mi-a acordat cinci minute între patru ochi. O plimbare prin gradina vilei lui Draghici cu un democrat. I-am spus atunci ca în lipsa unor masuri drastice, lupta anticoruptie nu valoreaza doi bani gauriti. I-am pus aceeasi placa tocita pe la sediile SIE si SRI. Trebuia gasita o solutie ca serviciile sa fie mai transparente pe zonele coruptie institutionalizata si criminalitate economico-financiara. Altfel, responsabilitatea dosarelor sensibile va ramâne suspendata între servicii (care au raportat coruptia sau nu) si beneficiari (de obicei procurorii care se ocupa de dosare sau nu). Nu vom sti niciodata pe cine sa tragem la raspundere, fiindca serviciile sunt mute, nu spun cine sunt beneficiarii notelor informative. Ca si serviciile secrete, presedintele mi-a oferit un compromis. Sa fiu informat preferential când am nevoie, într-un dosar sensibil. Am sesizat pericolul si am refuzat. Am dorit ca totul sa fie adus într-un cadru legal. Eu nu-i cerusem favoruri. Presedintele mi-a spus ca va reflecta si vom sta de vorba. I-am mai spus despre Munaf Mohammad, factor cheie în rapire. Ca stia multe despre relatiile irkianului cu oamenii politici (mai ales cu un senator de la Buzau), cu media si zona de afaceri dubioase . Basescu mi-a raspuns: “Stiu, stiu. Si lui Marie Jeanne îi este frica de asta”. Am ramas cu impresia ca vom mai sta de vorba. N-a fost sa fie. A intervenit intoxicarea grava “Colonelul Dumitrescu”. ”

Update: “Astazi, Sorin MiScoci nuanteaza dezvaluirile despre primele zile dupa eliberarea din Bagdad. Cameramanul confirma in cea mai mare parte dezvaluirile lui Ohanesian.” – Gardianul