De la posibil specialist IT la antreprenor*

Acum cativa ani priveam calculatoarele cu alti ochi decat le privesc acum. Tatal meu este electronist si s-a ocupat multi ani cu depanare IT. Am avut calculator de mic si am facut o adevarata pasiune pentru el. Am invatat, in ordinea asta, Turbo Pascal, Delphi, FrontPage, html, Dreamweaver, Flash, Actionscript si sunt convins ca inca m-as descurca in oricare dintre ele. Chiar daca nu am fost pasionat de programare, faptul ca am lucrat destul de mult cu scheme logice mi-a influentat in mod vizibil modul de gandire. Hell…daca e sa fiu sincer, cred ca mai mult de 75% din ceea ce fac se bazeaza pe scheme logice. Ma gandeam chiar la un moment dat ca viata oricarui om ar putea fi redusa la o schema logica, un arbore decizional imens plin de 1 sau 0, adevarat sau fals :)

Am invatat de mic cum arata un harddisk in interior, cum se poate reseta parola de la BIOS si cum se umbla cu jumperii pe placa de baza. Am jucat Starcraft pe 386 cand toata lumea zicea ca e imposibil si am intrat pe net atunci cand existau maxim 3 net-cafe-uri in tot Bucurestiul iar cel mai mare, cel de la Rosetti, avea 8 calculatoare, daca imi amintesc bine.

Am pornit (probabil) una dintre primele retele de cartier, in Pantelimon. Pe cablu BNC care mergea dintr-un calculator in altul. Daca unul dintre ele era oprit, conexiunea se oprea si ea acolo iar restul calculatoarelor ramaneau “in bezna”. Am lucrat cu AmiPro, stiam (si inca mai stiu) zeci de comenzi de DOS pe dinafara iar cu Prince of Persia 1 am rupt in doua (bucati) prima tastatura. Si credeti-ma, cu tastaturile de pe vremea aia, era greu sa faci asta. Cred ca avea 3-4 kg una.

Aveam, deci, toate premisele pentru a deveni expert in IT. Si totusi nu s-a intamplat. De ce? Fiindca acum cativa ani mi-am dat seama ca vreau sa fac antreprenoriat. De fapt, nu prea stiam eu ce e aia. Eu stiam ca vreau sa fiu propriul meu stapan si ca mi-ar fi greu, daca nu chiar imposibil, sa lucrez ca angajat. Si am pornit, hotarat, pe drumul asta, fiind constient de faptul ca aveam o gramada de lucruri de invatat si ca o luam de la zero, parasind un domeniu care imi era extrem de familiar, la o varsta la care inca aveam sanse sa devin un specialist.

Acum, trei ani mai tarziu, multe lucruri s-au schimbat. Prietenii carora, acum mai mult de 10 ani, eu le-am pus mouse-ul in mana, au continuat sa invete, sa experimenteze si, o parte dintre ei, probabil ca stiu acum mai multe decat mine. Ciudat este, insa, ca nu imi pare rau. Acum mi se pare normal ca, in momentul in care nu ma pricep sa fac ceva, sa apelez la specialisti. Mi se pare normal sa ii platesc si nu sa incerc eu sa fac pe programatorul sau graficianul (desi imi mai scapa din cand in cand). Credeam ca imi va fi mai greu sa accept faptul ca sunt depasit de altii, intr-un domeniu in care multa vreme m-am considerat expert.

Acum o luna-doua eram la niste seminarii si Cristia Maksutovici de la AxA Consulting zice (am uitat contextul): “exista doua feluri de oameni in IT: specialistii si cei care, la un moment dat, au “plecat” pe partea de project management, renuntand astfel la specializare.” Exact un astfel de caz ma consider eu. Si totusi, desi sunt mandru de ceea ce fac si nu as schimba nimic, uneori, pentru cateva secunde, imi dau seama ca ma deranjeaza cand cineva incearca sa imi explice ceva despre IT, tratandu-ma ca pe un incepator.

* In mod exclusiv pentru cei ce petrec zile intregi jucandu-se pe regulile AD&D, titlul alternativ este “Multi-Class Character in RPGs” :D