De ce am plâns în Londra

De fiecare dată când merg în Londra prima oprire este în același loc: Covent Garden, Jubilee Market, Unit 22 […]

Ascultă episodul și pe:

    

***

Salut. Sunt Andrei Roșca, change strategist.

Ceea ce urmează este transcrierea acestui episod din podcastul meu, ZeroPlus (0+).

Dacă îți place, te poți abona (gratuit!) AICI și vei primi pe mail mai multe resurse utile într-un proces de auto-cunoaștere și schimbare. Află mai multe!

***

Una dintre pasiunile mele din ultimii ani este să colecționez soldăței, figurine din white metal, și uneori să îi asamblez și pictez (la noi sunt cunoscuți ca soldăței de plumb). Colecționez figurine cu personalități istorice în mare parte.

Nu mi-am propus să fac asta, m-am trezit făcând-o la un moment dat. Totul a început acum câțiva ani când am fost pentru prima dată în Londra și absolut din întâmplare am ajuns în Covent Garden, apoi în Jubilee Market. M-am oprit la standul nr. 22, Antonio’s Traditional Games, care arăta absolut incredibil. Copilul din mine a rămas brusc fără aer. Deși eram grăbit, m-am pierdut pe acolo mult mai mult timp decât credeam că am.

Am cumpărat un general din Al Doilea Război Mondial și am rămas cu gândul la alți zece. De atunci, de câte ori ajung în Londra, primul lucru pe care vreau să-l fac este să mă asigur că am timp să ajung la Unit 22, la Alessandro, de unde mai plec întotdeauna cu câțiva soldăței, câteva figurine.

Tatăl lui Alessandro a deschis magazinul în 1975, în același an în care a fost deschis market-ul, iar Alessandro a preluat business-ul câțiva ani mai târziu, când a murit tatăl lui. I-am scris din România de câteva ori să-l întreb ce a mai adus nou, să-l încurajez să-și facă totuși un site decent, să-mi trimită în România un Genghis Khan sau pe Churchill, eventual. Am tot schimbat mail-uri.

Acum câteva săptămâni am ajuns din nou în Londra și mi-am prelungit cu câteva ore plecarea ca să pot ajunge la Alessandro. Am ajuns, am ignorat un spectacol care strânsese niște zeci de oameni în Covent Garden, am ignorat Best Ice-Cream in the World, am ignorat foamea, am ignorat toate ca să ajung înainte să închidă.

Am ajuns acolo… și era închis deja. Nu-mi venea să cred. Toate celelalte unit-uri erau deschise, doar cel al lui Alessandro era închis. Eram destul de dezamăgit, nu-mi imaginasem că ar putea fi închis, verificasem programul. M-am gândit că aș putea să revin a doua zi, deși era foarte din scurt, pentru că puteam pierde avionul de întoarcere.

Apoi mi-am făcut un pic de curaj și am întrebat la unit-ul de lângă: “Do you have any idea why this unit is closed?”

“No, man…”

“Was it open yesterday?”

“No, this unit is closed for good. It’s not opening anymore.”

 Și eram… what the f*ck?! Cum adică it is not opening anymore? De ce ar închide Alessandro magazinul? Parțial frustrat, parțial trist că mă gândeam de o săptămână la momentul ăsta, știind că site-ul lui încă e vraiște și nu am ce să comand de acolo, am scos telefonul și i-am scris un mail din fața standului, ceva de genul: “Alessandro, what happened to your place in Jubilee market? Where can I find you? How can I buy some great tin soldiers of yours?

Apoi am ieșit bezmetic, m-am uitat în stânga, m-am uitat în dreapta, și îmi tot vâjâiau în cap două întrebări:

  1. Eu ce fac acum? Că doar asta voiam să cumpăr din Londra, de restul nu-mi pasă.
  1. Cum naibii să-l închidă? Nu pot să cred că după 42 de ani a început să meargă brusc foarte prost și a fost cazul să-l închidă. Pentru că era plin tot timpul acolo. De câte ori mă duceam era plin.

Am făcut resemnat câțiva pași spre metrou și, înainte să intru în stația de metrou, m-am întors brusc și m-am dus din nou la Unit 22, m-am dus la celălalt vecin, în dreapta.

“Excuse me, do you know by chance what happened to Alessandro’s shop?”

Yes, it closed.”

“Closed? But why?

“He passed away.”

M-a rupt în două. Îmi răsuna în cap chestia asta: “He passed away.” Da, Alessandro a murit la 42 de ani. Mi-a povestit vecinul lui că i-au zis că mai are cinci luni de trăit. A mai trăit două luni. L-au îngropat acum câteva zile, mama lui a venit acum două zile și a strâns tot, a eliberat spațiul.

Mi-a povestit multe vecinul lui, era trist și el. I-am zis că și eu sunt, în timp ce îmi țineam primele lacrimi în frâu. I-am spus că de câte ori ajung în Londra, ăsta este primul loc în care mă opresc – ceea ce era adevărat. Și mi-a zis: “There are many, many people like you.”

Mulți oameni care veneau de peste tot la Alessandro și care nu o să mai vină. După ce mi-am revenit din șoc, m-am gândit mult la asta. La toată chestia asta.

Concluziile sunt așa:

  1. Există oameni care făcându-și treaba – și atât – au un impact asupra vieților altor oameni. Un impact major. Am plâns că a murit Alessandro. Am plâns fiindcă s-a închis un magazin, deși abia îl cunoșteam pe proprietar.
  1. Am trimis un mail pe care probabil că nu-l va primi nimeni niciodată. Nu era genul care să-și dea parola la mail înainte să moară, nu era nici măcar genul care să răspundă la un mail în prima săptămână.
  1. Poți avea impact mai ușor decât crezi.
  1. Se poate termina oricând.

Se poate termina oricând.

Nu ai tot timpul din lume. Nu o poți face mâine. Nu te poți apuca să faci ce-ți place peste un an, după ce faci niște bani. Grătarul ăla cu prietenii nu e mai ok la toamnă pentru că e mai răcoare atunci. Viața fiecăruia dintre noi se poate termina oricând.

Crezi că ai tot timpul din lume, dar nu îl ai. Și poate una dintre cele mai importante întrebări este: Ce poți face acum, în momentul ăsta, ca ziua de astăzi să fi contat?

 

***

Dacă ți-a plăcut acest episod, nu uita că poți să te abonezi la newsletterul 0+ (ZeroPlus) Insider și vei primi un ebook gratuit cu mai multe resurse utile într-un proces de auto-cunoaștere și schimbare.

Sau poți asculta mai multe episoade din podcastul 0+ ZeroPlus, pe oricare dintre platformele cunoscute de podcasturi:

Join 0+ Insider

Newsletterul 0+ Insider este cel mai bun loc unde să ne urmărești. Vei avea acces la insight-uri utile într-un proces de schimbare, informații de culise legate de ce punem la cale (inclusiv workshopuri pe care le anunțăm doar pe mail), recomandări de cărți și altele.

Ce NU vei primi? Informații superficiale, pline de cuvinte stufoase, concepte obosite și deja super-reciclate, “tips & tricks” sau “growth hacks”. Îți vom scrie doar când avem ceva valoros de împărtășit.

S-ar putea să te intereseze și:
Meniu
Powered By MemberPress WooCommerce Plus Integration