Acum ceva mai mult timp, dupa un discurs tinut la invitatia unei asociatii studentesti, printre impresiile culese din foile de feedback au fost, ca de obicei, si cativa carora nu le-a placut. Am sa vorbesc azi despre 2 raspunsuri care m-au intristat, date de persoane diferite. Nu m-a intristat faptul ca erau oarecum negative la adresa mea, asta putea cel mult sa ma enerveze. M-au intristat fiindca mi-am dat seama ca o parte din oamenii aia aveau lacune serioase la nivel de mentalitate. Cumva, erau lucruri care le scapasera, lucruri absolut esentiale pentru dezvoltare din punctul meu de vedere.
1. “Speakerul (adica eu) nu a fost suficient de empatic, a vorbit despre vise si cum trebuie sa crezi in ele, ignorand faptul ca mare parte dintre cei din sala nu aveau un vis”.
Las la o parte empatia, e un termen pe care prea putini il inteleg. Cealalta parte m-a durut. Fiindca mi-am dat seama ca avea dreptate si ca multi oameni nu “au” vise si, mai ales, nu cred in importanta lor. Sigur, e vorba de o generalizare, o extensie pe care tipul a facut-o si la ceilalti, cu scopul de isi usura sarcina grea de a recunoaste existenta unei probleme pe care o are. Astfel, “mare parte din cei din sala nu au un vis” insemna de fapt “eu nu am un vis si ma simt ca naibii din cauza asta”. Dar problema inca ramane in picioare iar eu am gresit intr-adevar.
Cred insa ca am facut-o din prea multe sperante. Mi-am dorit ca oamenii aia sa aiba vise, mi-am dorit ca, in momentul in care le au (si majoritatea le avem!), sa le poata recunoaste. Si inca imi doresc asta. Fiindca fara vise, fara obiective, fara sa stii ce vrei, orice incercare de eficientizare e degeaba. Si oricat mi-ar placea mie sa cred ca suntem mai mult decat suma lucrurilor pe care le-am realizat in viata, societatea e inca la nivelul la care judeca si eticheteaza in functie de realizarile palpabile pe care fiecare dintre noi le-a avut. Realizari care necesita eficienta, deci obiective.
2. A doua persoana caruia nu i-a prea placut de mine a inceput prin a imi lauda “realizarile antreprenoriale” dupa care a tras concluzia: “dar nu e inca pregatit sa vorbeasca in fata unui grup de studenti.”
Ca sa o lamuresc de la inceput, mie mi-a placut cum a iesit prezentarea aia, au fost oameni care mi-au mai spus ca le-a placut, insa in mod cert se putea mai bine iar omul are dreptul la parerea lui, indiferent care ar fi aia. Nu faptul ca nu i-a placut sau ca i s-a parut ca sunt un speaker slab m-a deranjat. Stiu ca nu pot multumi pe toata lumea si e okay sa fie asa.
Problema e cuvantul “INCA” pe care l-a folosit: “nu e inca pregatit sa vorbeasca”. Intrebarea este: presupunand ca intr-adevar asta (adica eu) habar n-are sa vorbeasca in public, ce ar trebui sa faca? Sa stea acasa si sa se mai pregateasca un an – doi pana ajunge la nivelul la care sa poata vorbi “in fata unui grup de studenti” (atentie! nu orice fel de oameni, ci un grup de studenti! :))?
Si iata, aici se vede clar o problema de mentalitate. Oameni care nu inteleg ca singurul mod de a deveni mai bun este sa incerci, sa gresesti si sa te perfectionezi. Da! Unele activitati, printre care si vorbitul in public, sunt grele, mai ales daca nu te multumesti cu putin. Sunt grele, iar singura modalitate de a progresa in mod real este acumularea de experienta. Experienta care se acumuleaza in fata oamenilor, gresind. Da, doare sa gresesti! Si e cu atat mai greu cand iti constientizezi situatia: stii ca singura modalitate de a ajunge la nivelul la care iti doresti este sa urci pe scena si sa gresesti in fata unor oameni.
Cine nu intelege ca esecurile inseamna evolutie, are mici sanse sa se dezvolte. Cand am invatat sa nu imi mai fie frica de esec, am castigat jumatate de viata in plus.
Hai sa privim lucrurile putin diferit, ‘lateral’ cum ar spune unii. Cei doi au avut propriile lor pareri si ar trebui apreciati pentru faptul ca nu ti-au lasat gol campul respectiv. E bine sa ai si comentarii negative.
Dar ce faci cu aceste comentarii? Le folosesti in prezentari viitoare si le dai ca exemplu, incercand oarecum sa spui oarecum celor care nu au vise ca e important sa inveti sa visezi, iar celor care “inca” se zbat sa fie superiori din postura de spectatori ca a vorbi in public este, de fapt, o arta si o indeletnicire pretioasa din care ar trebui sa invete.
Cu alte cuvinte, dar nu puteam sa spun direct caci era comentariu prea scurt, ceea ce ai scris tu mai sus poate foarte bine sa faca parte dintr-o prezentare reusita in fata unui grupa de studenti fara vise :)
Iertare pentru cuvintele folosite.
Mi se pare ca ai acceptat prea repede afirmatia ca multi oameni nu au vise. Daca nu am avea vise, nu am fi perfect?..pentru ca nu am mai gresi si nu ne-am mai dezamagi pe noi insine daca nu le-am implini fie datorita vointei prea slabe, fie datorita cauzelor externe.
Ori parca inca se mai cauta pe undeva omul ideal care este fidel atat siesi cat si celorlalti si nu dezamageste pe niciuna dintre parti.
Bineintels ca fiecare om are vise. Diferenta vine din calitatea si dificultatea implinirii lor, din a le recunoaste ca parte a intregului nostru si a nu le abandona daca pentru a le implini e nevoie de efort.
In ceea ce priveste al doilea comentariu, m-as intreba de ce daca eu nu sunt “inca” pregatit sa vorbesc in public, cel care ma dezaproba(in scris) pe o bucata de hartie, nu e in locul meu, sau de ce nu s-a ridicat in picioare sa o spuna cu voce tare…Aici e diferenta intre “a lupta” cu visul si a “te teme” de el
Andrei ,
eu zic asa: “ceea ce” nu le-a placut in discursul tau , sunt de fapt propriile lor “lacune “sau oamenii vad in ceilalti propriile lor defecte .
“A avea vise”.
Da este cam de discutat, si pe mine m-a “deranjat “odata aceasta sintagma : “sa am un vis”, pentru a sti unde vreau sa ajung, ce scop am in viata .
Cred ca toti avem un gand ,un obiectiv pe care nu-l numim totdeauna “un vis”.
Pentru mine “vis” inseamna ceva pe s-ar putea sa nu-l “ating”vreodata,este doar un vis ,unii ar spune trezeste-te , vino la realitate.
Stiu, inteleg , nu despre acest tip de vis vorbesti ,insa am zis si eu asa .
Apoi , daca cineva zice despre tine ca nu sti ce este empatia,Ii zic eu ca se inseala amarnic, nimic mai mult , sa citeasca ce ai scris tu despre asta , ma rog daca intelege.
Despre problema cu visele, iti dau dreptate. Cand incerci sa adaptezi visele la realitate, adica sa le aduci pe pamant, le numesc cultul viitorului. Iar aceasta lipsa a cultului viitorului este o patologie a generatiei trecute si actuale.
Cat despre a doua problema, am sa exprim ce cred, citandu-l pe Michael Jordan: “I’ve failed over and over in my life. That’s why I succeed!”
Subscriu la ce a spus Dani_ela referitor la existenta unui vis. Poti avea obiective… si poti avea vise; acestea din urma surclasand pe primele prin natura lor “ireala”, prin dificultatea sporita de a se materializa.
Unora le este teama de faptul ca exista posibilitatea sa nu poata realiza acel vis. Si renunta.
Iar daca unei persoane ii lipseste curajul de a avea un vis, nu stiu in ce masura poate acel cineva sa judece un obiectiv – perfectionarea capacitatilor oratorice.
Studentii sunt destul de greu de tinut in mana pentru ca nu au rabdare si te claseaza repede, fara sa le pese prea mult cine esti. De asta remarca e poate potrivita.
In ce priveste visele, sunt multi oameni pe care visele nu-i motiveaza sa faca ceva, orice. Visele raman o forma de evadare si atata tot.
Andrei, apreciez atitudinea ta fata de public speaking. Si mie mi-a luat ceva timp pana sa realizez si mai ales sa accept ca nu poti multumi pe toata lumea.
Cand am reusit sa accept asta, am inceput sa pun valoare pe stilul meu de a tine un discurs si sa imi contruiesc un brand personal pe asta mai mult decat sa incerc sa fiu perfect pentru toti (ceea ce este nebunie curata).
Am aproape certitudinea că după mai multe astfel de speech-uri majoritatea celor din sală au plecat cu vise în gând, fie redescoperite, fie create pe loc, fie în plan de proiecţie.
Poate că ar trebui luat în calcul timpul în care au auzit vorbindu-se despre cât de important e să-ţi descoperi şi să-ţi transformi în realitate visele şi pus în contextul speech-urilor pe care le auziseră înainte despre aşa ceva. :)
Pentru că o corelare a viselor cu timpul în care devin conÅŸtiente Å£ine doar de cât de multă nevoie ai de ele. Mai devreme sau mai târziu cuvintele despre nevoia de dezvoltare personală rezonează chiar ÅŸi în conÅŸtiinÅ£a unor studenÅ£i pretenÅ£ioÅŸi. Chiar dacă se manifestă abia o săptămână mai târziu când scriu pe felicitarea cuiva “La multe vise!â€. Apreciezi astfel de lucruri doar când compari de la ce s-a pornit cu rezultatul final.
Cât despre public speaking…nu sunt eu cea mai în măsură să-mi dau cu părerea despre aşa ceva :P , dar cumva să greşeşti în faţa unor oameni sau să nu te ridici la aşteptările lor te face doar să-ţi doreşti să mai ajungi o dată acolo să le arăţi ca(t) ai progresat. E ciudat cum tocmai temerile noastre ne fac sa ne dezvoltam :)
Andrei, felicitari!
Kidha, minunat comment!
Cel putin cu ultimul comentariu, nu as lua-o asa de in tragic :). Si eu am tendinta de a fi putin condescendent cu oamenii care par nitzel aroganti sau plini de ei, atunci cand au scapari, fie ele cat de mici (desi imi dau seama ca e un stil f practic si care duce la realizari reale, pentru care ii apreciez). Deci e mai degraba o chestie care “comes with the territory”, si nu musai atat de rau intentionata sau cu sensuri ascunse :).
Vise= acele trairi pe care le avem noaptea, care dureaza cel mult 5 secunde?
Visuri= scopuri, teluri, dorinte!!! :)
este o diferenta intre cele doua, nu vreau sa par inteligent, dar cred ca le folosesti gresit in context cateodata…
Vreau sa-mi spui daca gresesc!
P.S: am visuri si cred in ele!
:) Adelin,
Conform http://www.dexonline.ro:
VIS, visuri, s.n. 1. Faptul de a visa; înlănţuire de imagini, de fenomene psihice şi de idei care apar în conştiinţa omului în timpul somnului.
pardon ! …in subconstient .immmer ! toate aceste phänomene sunt stringent legate de subconstient – care de fapt are o usoara independenta de constient si procesul de a constientiza activitatile (i)reale! oki ?
vaaai, pai, asta este pura discriminare …. kestea cu moderarea – moderatoare !
amme: okay, corecteaza DEX-ul, eu nu sunt specialist in asta, deci ma bazez pe altii care se pricep mai bine.
mon cher Andre` , sursa dexuliana dexistica, ne spune in alta ordine de idei ca suntem niste visatori . cu alte cuvinte – romantici.
neuropsihologia si interpretarea viselor ne explica in analiza despre o manifestare care se dezvaluie in universul inconstientului.
nota de observatie : referinta – spre – freud si jung ( amicii nostri dragi ) .
restul viselor – intra in categoria ideale/idealuri/dorinte/sperante/aspirati(i).
p.s. daca mi-am pierdut bonus-ul de simpatie voi inceta sa mai visez vreodata !
salutari cordialisime…
amme, nu poti pierde lucruri decat de una singura; nimeni nu te poate “ajuta” sa pierzi ceva. Cand o face altul se poate numi furt, de exemplu. Iar bonusul de simpatie eu nu ti l-am furat.
Acum, ca l-ai pierdut sau nu, tu ar trebui sa stii.
Am fost la prezentarea ta din Timisoara, de la JobShop despre antreprenoriat si referitor la vise ai spus ca daca ai face atletism ai visa sa castigi la Olimpiada iar eu am spus ca nu ai structura genetica necesara, am inteles dupa ca ideea era sa tindem cat mai sus.
Referitor la vise ii bine sa visam ceva ce poate fi atins, eu am lucrat in SAP si ma visam consultant SAP dar mi-am dat repede seama ca nu pot sa ajung.
Prezentarea ta a fost buna, cam scurta dar mi-a placut mai mult decat a lui Florentin Banu si Marius Ghenea care au vorbit prea mult si repede. Ai spus cateva lucruri interesante pe care le-am tinut minte. Tu esti mai tanar si poti sa te apropii de studenti.
Majoritatea studentilor nu sunt interesati de dezvoltare lor, ei se joaca CS, stau pe YM, se uita la filme, chefuri, sunt stresati de scoala . . . cel putin asa ii in Timisoara, poate in Bucuresti ii altfel :)
Ma bucur ca ai ramas cu ceva, mau. Multumesc. In ceea ce priveste studentii, si in Bucuresti e la fel. Poate chiar mai rau, din pacate.