Cand nu testeaza masini, Adi mai scrie si articole bune, care imi aduc aminte de o perioada de acum 4-5 ani cand faceam saptamanal ping-pong cu idei. In articolul de aici, despre idealism si maturitate, scrie asa:
“Mai mult, am fost învățat că orice pornire idealistă este un indicator clar al imaturității. Nu poți avea argumente pentru idealism în fața atâtor norme și fapte care te contrazic.”
Si are dreptate, cam asa suntem invatati. Experienta personala imi spune ca e o tampenie. Ca daca te conformezi, de cele mai multe ori, mori in interior. Insa as vrea sa adaug si eu cateva idei despre conformism, maturizare si momentele in care decidem sa nu luptam. Despre cele in care ar trebui sa luptam am tot scris.
1. Conformismul este comod. N-ar trebui sa ne mire, deci, ca unii oameni obosesc sa stea contra curentului sau clacheaza in fata majoritatii. Unii ii spun maturizare. Altii ar putea spune ca-i lasitate. Iar unii, pur si simplu ca au obosit. Doar ca oboseala ta nu face ca lucrurile sa se schimbe. Ideile pe care le considerai proaste nu devin brusc bune doar fiindca tu nu mai poti. Nedreptatile nu devin drepte, neimplicarea nu devine neaparat intelepciune. Lucrurile raman cum erau, doar ca pentru tine, din diverse motive discutabile sau nu, nu mai merita sa lupti.
2. Toti ne dorim sa fim vazuti ca fiind unici. Cu toate astea, sunt foarte putine lucruri pe care suntem dispusi sa le facem in aceasta directie. Conformismul generalizat te face una cu multimea, adica sigur nu vei fi remarcat, te vei blend-ui in multime. Daca esti okay cu asta, atunci n-ai o problema! Daca insa iti doresti altceva, poate ca ar trebui sa cauti schimbarea mai degraba in oglinda. Fiindca tendinta naturala a oamenilor e sa inceapa sa se intrebe de ce cei din jurul lor, societatea, lumea si universul nu ii percep atat de unici cum sunt ei de fapt. Iar reactia asta, dincolo de faptul ca denota imaturitate, nici ea nu e unica, ba dimpotriva.
3. Si atunci ce? Sa iti petreci viata luptand cu toti si toate, doar fiindca ti se par (probabil pe buna dreptate) incorecte, nedrepte si lipsite de echitate? Nu cred ca asta e o solutie, dintr-un singur motiv: iti doresti sa fii fericit. Iar lupta asta de o viata s-ar putea sa faca lumea ceva mai dreapta, insa cel mai probabil tu nu vei fi cat de fericit ai putea fi. Si atunci, ceea ce poti face este sa iti alegi luptele care merita purtate. Le alegi in functie de valorile tale si in functie de miza pe care o au, si te dedici lor, fara sa uiti ca unii oameni pot duce mai multe razboaie decat altii.
4. Si mai exista nedreptati pe care ti-ai dori sa le poti opri. Si stii ca ai putea. Genul de razboaie incepute de altii, insa pe care le-ai putea termina tu. Imi place mult ce scrie Octavian Paler in “Vremea intrebarilor”: “Ca individ, iti poti permite sa te aperi prin dispret, ignorand atacurile ignobile. Uneori, e chiar necesar sa faci asta. Viata e prea scurta ca s-o risipesti contempland o mocirla.” Iar asta, intr-adevar, mi se pare ca e genul de motiv de a nu te implica ce nu denota doar maturitate, ci si demnitate. Genul de demnitate care celorlalti le lipseste.
Mi se pare fascinant ca in lumea de azi, o lume a “performantelor”, a “vitezei”, a “eficientei”, a “intereselor”, a “superficialitatii” si a “aparentelor” mai exista oameni care gandesc asa. Nu stiu cum am dat peste blogul tau, probabil intr-un moment de cautare interioara manifestata prin cautari pe google:P, dar citesc fiecare post cu deosebita placere, pentru ca ma identific, pentru ca imi ofera o alta viziune, pentru ca ma confirma, pentru ca… imi place.
Iti multumesc frumos, Andreea. Si ma bucur. :)
Recent mi-am dat seama ca ,,maturitatea”(in sensul prezentat aici) incepuse sa-mi erodeze din idealism asa ca a trebuit sa ma scutur rapid .Conformismul pentru mine inseamna comoditate si siguranta si de aceea poate nu am fost niciodata prieteni prea buni:).Andrei,iti multumesc pentru un articol cum nu se poate mai oportun!
Conformismul este un o notiune judecata destul de des in ziua de azi, tinerii incearca sa se exprime, sa se comporte intr-un mod in care sa iasa cat mai mult in evidenta…sa fie nonconformisti. Dar pana la urma trebuie sa ne dam seama ca nu e un lucru rau sa fii pana la urma…normal. Mi-a placut acest articol si l-am citit cu placere, bravo!
Ligia, cu mare placere. :)
Sorina: multumesc frumos, Sorina. Si da, nu-i rau. Nimic nu-i rau sau bun. :)