Fiindca am tot primit intrebari despre ce se intampla intr-o sedinta one-on-one cu un change strategist si fiindca nu toata lumea isi gaseste curajul sa testeze, m-am gandit ca n-ar strica sa redau aici o prima intalnire. Nu toate sedintele se intampla fix asa, insa un exemplu este mult mai bun decat niciunul. :)
Textul este publicat cu acordul clientului si am luat multe masuri pentru a pastra confidentialitatea, inclusiv modificarea catorva detalii (neesentiale pentru proces, dar esentiale pentru confidentialitate) din poveste. Deci orice asemanare cu cineva pe care l-ati putea cunoaste este sigur intamplatoare.
– Buna, eu sunt Ioana!
– Andrei. Imi pare bine! Te rog… M-ai gasit greu?
– Nu. Cunosc zona, am un fost prieten care venea la sala pe strada asta!
– Aha… :) Ia loc!
– Aici?
– Unde vrei tu!
– Psss, greu cu alegerile astea! Unde se aseaza lumea de obicei?
– :) Acolo.
– Atunci stau si eu aici.
– …
– … Nu stiu cum ar trebui sa incep. Ma intrebi tu ceva? Zic eu?
– Pai zi-mi ce te-a facut sa iei decizia sa ne vedem astazi… Ce poate merge mai bine? :)
– Psss, sunt atat de multe!
– Pai atunci zi primele 12 lucruri care-ti vin in minte. :)
– 12?! Hahaha… :) Sunt obosita. Si vreau sa imi dau demisia! … Si mai vreau sa merg si eu in Portugalia, sa inot in ocean. :)
– Aha. Si ce te opreste?
– Ce ma opreste?! Ce ma opreste… Imi tot spun ca ma apuc sa aplic la job-uri si nu o fac.
– De mult?
– De 2 ani!
– E ceva timp…
– Eh, stii ce repede au trecut? :)
– Pai da, trece timpul cand te distrezi. :)
– :)) Ma distrez pe naiba! Urasc job-ul asta. Inainte de el eu nu stiam sa urasc, intelegi? Job-ul asta m-a invatat ce inseamna ura. :)
Rad eu, dar nu-i rasul meu. Si e ciudat rau cum trece timpul. Anii astia au zburat pe langa mine. Simt ca i-am pierdut si nu mi-i mai da nimeni inapoi… Stii ce zic? Dar maine, cand ma duc la munca, alea 9 ore, ma rog… 11, or sa treaca groaznic de greu.
– The days are long, but the years are short.
– Cum?
– Zilele-s lungi, dar anii sunt scurti.
– Exact!! Of…
– … deci: esti obosita, vrei sa pleci, dar de 2 ani stai.
– De 8! De 8 ani stau! In ultimii 2 s-a umplut paharul. Dar au mai fost 6 inainte.
– Zi-mi un pic cum ai ajuns sa lucrezi aici…
– Am inceput sa lucrez in facultate, am avut 2 job-uri. Un an am facut promotii, mergeam prin magazine, cu mezeluri, branzeturi, dup-aia cu tigari, stii tu… Si dupa asta am aplicat la un call-center, vorbeam in italiana cu unii cate 8 ore pe zi. Inca mi se mai pare uneori ca imi tiuie urechile seara…
– De la castile alea?
– Nu! Adica da, de la vorbit la telefon. Dar imi tiuie urechile cand e liniste! M-am obisnuit atat de tare cu zgomotul incat acum, daca ma pui sa stau singura intr-o camera, simt ca imi tiuie urechile, efectiv. Ma streseaza…
– Iti plac limbile straine?
– Da! Super mult si ma enerveaza ca in ultimii ani n-am mai avut timp sa invat.
– Ce simti ca iti aduc limbile straine?
– …Pai, e misto sa te duci intr-o tara si sa poti vorbi cu oamenii in limba lor.
– Aha! Altceva?
– Si sa poti citi carti in alte limbi decat in romana… Sau engleza… Explorezi altfel cultura unei tari cand stii cat de cat limba.
– Cand spui “sa te duci”, “sa poti vorbi”, “sa explorezi”, vorbesti despre mine? :)
– :) Nu. In general…
– Aham. Pai si, totusi, tu cum te simti?
– Pai la fel, nu ti-am zis?
– Mi-ai zis. Dar ai folosit o “pasiva” si persoana a 2-a. N-ai zis “e misto sa ma duc intr-o tara straina, sa explorez”, ci “sa te duci”, “sa explorezi”. Suna un pic a neasumare, mai mult sau mai putin voluntara, a ceea ce urmeaza dupa. E ca si cum daca ai vorbi la persoana I despre asta, ar putea sa doara… Sau sa o simti ca un angajament de vreun fel…
– … Pai da, chiar doare!
– Ihim. De cate ori nu iti asumi ca doare, amani momentul in care vei schimba ceva.
– …De ce?
– Pai, uite, stii cand ne schimbam noi, oamenii? Intr-un singur context: cand devine mai dureros sa ramanem unde suntem decat sa schimbam ceva… Uite, sa iti dau un exemplu: am un client care incerca sa slabeasca de 15 ani, “de cand se stie” cum zice el. Si a incercat sa faca sport, nutritionisti, diete peste diete. Apoi coaching. Asta a functionat, insa doar partial. Slabise vreo 10 kg in 3 luni, apoi iar s-a blocat. Ca nu are vointa, ca nu se poate motiva, ca nu mai bine il ajut eu sa accepte ca ca nu va putea slabi niciodata? Apoi a fost la medic, avea niste probleme de sanatate. Si i-a zis ca daca nu slabeste, risca sa moara. Ghici ce?
– A slabit…
– Brusc, a avut si vointa, si motivatie si nici de coaching parca nu mai simtea nevoia. A zis ca acum putem lucra pe obiective profesionale. :) A slabit inca 20 kg in urmatoarele 3-4 luni. De ce? Costul de a continua sa manance si sa fie nesanatos a devenit, brusc, mult mai mare decat efortul necesar pentru a slabi. :) Mi-o fi greu sa slabesc, dar parca mi-e mai greu sa mor…
– :) Cred ca asta se intampla acum si la mine, cu job-ul. Nu mai suport. Una esa am un job de rahat, fie el si platit bine, alta e cand ajung ca din cauza lui sa nu mai am prieteni, sa nu mai am energie sa fac nimic…
– …
– …
– Da… Ai aplicat la un call-center. Si dup-aia? Ce te-a facut sa alegi jobul asta?
– Ah, da. Dupa call-center am incercat sa fac o firma cu un prieten. Faceam pliante. DTP si print. Ne luasem o imprimanta din aia profi, am dat 3 salarii pe ea. In fine, s-a ocupat prietenul asta al meu, el era cu astea tehnice. Eu cautam clientii. Telesales, mai prin relatii… Chiar imi placea.
– Inteleg ca a mers…
– A mers asa si asa. La limita. Dar imi placea, eu de mica am vrut sa am ceva al meu. Ai mei aveau un magazin, probabil de acolo vine… In fine. Dupa vreo 7-8 luni, unul dintre clienti mi-a propus sa ma angajeze unde lucra el. Multinationala. N-am vrut initial, dar a tot insistat: ca as vedea cum se face marketingul cu bugete mari, ca sunt apreciate persoanele cu initiativa, salariul era mai bun decat ce castigam eu si era ceva “safe”. Prietenul asta al meu mai avea si alte colaborari, ca era grafician. El n-avea probleme cu banii. Am decis sa accept, am zis ca ma duc 3 -4 luni, iau niste bani si reluam cu firma dup-aia. Nici macar n-am inchis-o.
– Si?
– Si… 8 ani mai tarziu sunt tot aici, blocata! Si vreau sa ma ajuti sa ies…
– :) Sigur. O sa iesi. Insa spuneai mai devreme ca tot iti propui sa aplici la job-uri si nu o faci. Care ar fi primii pasi pentru a reusi sa mergi la cateva interviuri?
– …
– Sa zicem ca maine gasesti o pozitie care suna potrivita pentru tine. Ce ai avea nevoie sa faci pentru a reusi sa mergi la interviu?
– CV-ul! Ma rog, sa-l updatez, sa ma mai uit putin pe el, ca e facut. Si cred ca aici ma blochez, de fapt. De cate ori ma gandesc sa il updatez nu stiu ce sa mai scriu acolo…
– Ai stat atat de mult in compania asta incat habar n-ai la ce mai esti buna si la ce nu…
– Exact! Adica stiu ca s-au facut o gramada de proiecte misto de cand sunt aici…
– “S-au facut?”
– :) AM facut! De fapt, vezi, asta e, le-am facut eu sau se faceau oricum?
– Cat din succesul avut e al tau, cat este generat de multinationala…
– Da…
– E normal sa simti asta. E unul dintre riscurile asociate cu a sta prea mult intr-un sistem mare. Cum ai putea scapa de sentimentul asta?
– …
– Ce ar trebui sa se intample in urmatoarele 6 luni ca sa te convinga ca esti suficient de buna? … Nu conteaza acum cat de posibil e, e doar un exercitiu. :)
– … Sa-mi gasesc un job si sa ma descurc in el.
– Sa te descurci? Pare ca te descurci si in cel de acum.
– …?
– Te-au dat afara? :)
– Nu.
– Pai, vezi, in 8 ani nu s-a prins nimeni ca nu te descurci. I-ai pacalit pe toti ? :)
– :)) Ma descurc. Am facut o gramada de chestii tari pentru companie, nu-i vorba de asta. Macar sa ma descurc asa si la urmatoarea.
– Okay! Deci vrei un job nou si vrei sa te descurci in el cel putin la fel de bine ca in asta?
– Doamne, cum suna asta…
– Eu doar repet ce am auzit, tu ai zis-o.
– Stiu, dar suna ca naibii… Zici ca-s o baba d’aia…
– :)) E ceva rau in a fi baba, Ioana? :)
– Nu, peste 50 de ani nu va fi nimic rau in asta. :))
– … :)
– Nici nu mai stiu ce vreau. inainte mi-era mai clar…
– Inainte cand?
– …Inainte de… inainte de astia! Cand aveam firma mea eram mai fericita. O duceam mult mai prost financiar dar mi-era mai bine…
– Ah, inteleg ca ai prins pestisorul de aur…
– Cum?!
– Pestisorul de aur! Ai prins pestisorul de aur, a zis ca iti indeplineste o dorinta, orice vrei tu. Ai ales sa iti dea un job din care sa “iei niste bani” si sa fie “safe”. Iar acum te plangi ca nu esti fericita.
– …
– Nu ai cerut sa fii fericita, Ioana! Ai cerut bani. Si i-ai primit. Iar acum esti suparata pe pestisor.
– …
– Esti okay?
– Da…
– …
– De ce oi fi facut eu asta atunci?
– Ce conteaza? Ne-am putea intoarce acolo, sa vedem ce e, dar o dam in psihoterapie. Cred ca o intrebare mai buna ar fi ce poti face azi, ca maine sa iti fie mai bine.
– …
– …
– :) Mai am doua dorinte, nu? Cu pestisorul… Nu?! :))
– :) Dap! Cel putin doua.
– :) !?
– Depinde ce peste era, mai exact…
– Sunt mai multi?
– E plin, Ioana. :) E ca un ocean…
– :) Pai si ce sa cer? Ca nu stiu.
– Pai cum era cand iti era greu cu deciziile? Intrebai unde se aseaza lumea de obicei, nu?
– Eh, lasa! Mai aleg si ce vreau eu, nu doar ce face lumea. Doar ca acum nu stiu ce sa cer.
– Nici eu nu stiu… Dar inteleg ca totusi cunosti pe cineva care, inainte, stia. :)
– :)
– Si ma intreb ce simti acum, cand te gandesti la asta…
– Voiam sa am firma mea! Sa construiesc eu un sistem, sa iau clienti, sa inteleg ce nevoi au, sa gasesc oamenii potriviti, sa le fac training-uri ca sa devina mai buni, sa iau decizii cu impact. Si sa am totusi timp liber, macar in weekend-uri, ca stiu ca la inceput va fi greu, va trebui sa ma reobisnuiesc sa fac de toate, nici asta cu antreprenoriatul nu-i usoara dar macar nu va fi oboseala aia care vine doar din faptul ca am mai rezistat unei zile… Stii ce zic? O sa stiu ca am impins lucrurile inainte. :)
– Stiu ce zici.
– Doar ca trebuie sa ma hotarasc.
– “Stiu ca la inceput va fi greu”
– ?
– Ai folosit un timp interesant acolo. “Va fi”. Ma intreb ce-i cu el.
– O fi vreun act ratat? Am citit despre asta. Cand scoti o pasarica pe gura si de fapt nu e chiar intamplator.
– :) O fi… Dar nu pot sa nu observ ca ai inceput sa nimeresti si persoana!
– …chiar! Am zis “va trebui sa ma reobisnuiesc”, nu?
– Da. Si ai mai zis si “am impins lucrurile inainte”… :)
– Hm…
– Hm… :)
– …vad ca e si 10, tre’ sa fug.
– Eh, nu trebuie nimic niciodata. Dar daca insisti… :)
– :)) Da. Multumesc. Am sa ma gandesc pana joia viitoare la ce am discutat.
– Ihim. Si daca, cumva, ganditul nu te duce unde vrei, poti sa si simti despre asta, sa stii… :)
– :)
Textul de mai sus este un transcript al unei sedinte 1 la 1, fata in fata, cu unul dintre clientii mei. Daca explorezi posibilitatea de a lucra impreuna, te invit sa citesti aceasta pagina, si sa vezi cateva testimoniale pe pagina mea de Linkedin. Sau sa imi scrii pe andreirosca1[at]gmail[dot]ro
