Ce facem cu frica?

July 3rd, 2018

ZeroPlus - Ce facem cu frica?

Fiecare dintre noi are cel puțin o frică majoră. Are sens să o înfruntam? Cum?

Varianta text a podcast-ului de mai sus:

Înafară de experiența personală destul de relevantă am suficient de multe discuții intime, apropiate, purtate cu clienți, încât să pot să spun cu convingere că fiecare dintre noi are cel puțin o frică majoră în viață. Este ceva cu care ne-am luptat toată viața, ceva care revine fix atunci când ne este lumea mai dragă, ceva care ne încurcă. O teamă. Generează panică, frică.

Și vorbeam zilele trecute cu un client despre Heroes journey, călătoria eroului sau a eroinei. Există o carte a lui Joseph Campbell care s-a inspirat destul de mult de la Carl Jung, dar nu numai, și a scris această carte numită The hero with a thousand faces – Eroul cu o mie de fețe. Și povestește foarte mult despre un șablon, un pattern, un scenariu de poveste care apare atât în filme (este foarte des folosit în filme) cât și în basme, cărți, este un arhetip al eroului, care parcurge un drum și este destul de standard. Și Campbell a spart în bucăți niște etape.

Și avem eroul care la început începe ca un om obișnuit și i se dă un challenge pe care inițial îl refuză și apoi este cumva forțat (sau decide) să-l accepte și pleacă în acest drum spre a salva prințesa, a găsi acest obiect, a salva lumea, a prinde răufăcătorul. Și în drumul ăsta al lui sunt niște pași care se respectă mai întotdeauna. Găsește un mentor care îl inspiră, apoi pe drumul lui se întâlnește cu totul felul de personaje reale sau fictive și unele dintre ele încearcă să-l împiedice să-și atingă obiectivul. Găsește însă și niște aliați care îl ajută. Și pe acest drum, la un moment dat, înspre punctul culminant, partea cea mai grea a drumului, este forțat să își înfrunte frica.  Fiindcă acest erou are o slăbiciune, o frică, de care aflăm de obicei la începutul poveștii, la începutul drumului.

Este călcâiul lui Ahile, este criptonita lui Superman. Acest erou, care de multe ori are puteri supranaturale, ce să vezi? Nu e chiar perfect. E uman. Are și el o slăbiciune cel puțin. Și mai devreme sau mai târziu va fii forțat să-și înfrunte fix această slăbiciune. Să lucreze cu ea și să o depășească.

Și după ce face asta reușește să ajungă la sfârșitul drumului, să-și bifeze obiectivele și apoi să se întoarcă și să fie primit ca un erou.

Este interesant pentru că este foarte vizibil în romane, în filme, este dacă vreți, Superman care oricât de multe puteri supranaturale are el, la un moment dat se va întâlni cu cineva care are niște criptonită în buzunar și ca să vezi, fix criptonita este singurul lucru care îl poate omorî pe Superman.

În filmele polițiste. Este un polițist care trebuie să îl prindă pe răufăctor și îl aleargă tot filmul și îl urmărește și la sfârșitul filmului, răufăcătorul încolțit se refugiază într-un turn foarte înalt și polițistul, ca să-l prindă pe răufăctor sau să oprească o bombă care urmează să explodeze, are nevoie să-și înfrunte frica de ănălțime și să se urce în turn sau frica de apă și să înoate sau o frică din copilărie și tot așa.

Este foarte prezent acest șablon și mesajul este: avem nevoie să ne înfruntăm fricile! Mai devreme sau mai târziu, dacă vrem să ne atingem potențialul, vom avea nevoie să lucrăm cu frica noastră.

Însă cred că este mai mult de atât. Cred că avem nevoie să ne înfruntăm fricile deliberat. Adcă să alegem să o facem. Fiindcă cum se îmtâmplă în general? Evităm lucrurile de care ne este frică (că asta facem, le evităm) până când viața ne bagă într-un colț, ne încolțește și ne forțează să le confruntăm. Nu avem încotro și o facem, le înfruntăm. Facem asta până când după o perioadă de luptă, lucruile se liniștesc, se domolesc și nu mai trebuie să o facem. Și de obicei aici ne oprim. Răsuflăm ușurați că a trecut partea asta în care am fost forțați să ne înfruntăm frica și ne bucurăm că am ajuns la ceea ce noi numim normalitate. Și acum putem să stăm liniștiți și să nu ne mai gândim la asta. Adică să nu ne mai ducem înspre frică.

Deci ne ănfruntăm fricile doar atunci când suntem constrânși. O facem reactiv, reacționăm la ceva. Și întrebarea cu care vreau să vă las este: Cum ar fi dacă am alerga spre fricile astea deliberat, proactiv, fix atunci când nu trebuie neapărat să o facem? Cum ar fi dacă am face asta ca un act de curaj și cum ar fi dacă făcând asta, frica aia nu ar mai apărea niciodată, fiindcă pentru prima dată am confruntat-o dintr-o poziție curajoasă? Că nu am acționat de frică, ci în ciuda fricii. Cum ar fi?

Tagged , , , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *