Exista o cantitate de ganduri ce se reporteaza de la o generatie la alta, o cantitate de ganduri ce ramane neactualizata intr-un prezent anume pentru ca mai apoi sa configureze un viitor anume. E o suma de ganduri despre care nu aflam in nici o istorie oficiala.
La nivel personal aceeasi cantitate de ganduri ce ramane nemanifestata e numita frustrare, un nume neinspirat (pentru multi cu o conotatie negativa) pentru spatiul nostru intim despre care nu vorbim decat prin gesturile noastre mute. Daca ar fi cartografiata aceasta cantitate de ganduri, am afla tendintele ce vor urma, am sonda modele si nuantele viitorului.
Ce azi nu exista decat neoficial, maine va deveni oficial. Ce azi se transmite doar in grupuri mici si marginale, maine va deveni o regula de bun simt.
Exista o harta mentala pe care cultura unui timp dat este prea oficiala pentru a o adopta. O harta mentala contemporana cu frustrarile noastre si totusi prea avangardista pentru un prezent incapabil s-o digere. Acele frustrari pe care de cele mai multe ori nu le recunoastem ca apartinandu-ne reprezinta pepiniera din care poate rasari implinirea unui vis.
Exista o cantitate de ganduri pe care societatea incearca a o delegitima din motive ce tin de inertia sistemului. Exista indrazneli in noi pe care de cele mai multe ori, tot inertial, nu reusim sa le transmitem decat copiiilor si nepotilor nostri.
Exista naivitati pe care drumul nostru oficial catre maturitate le avorteaza rand pe rand: ca putem schimba lumea, ca ne putem implini visele, ca orice lucru valoros se obtine prin multa si multa sudoare, ca ai sa vezi tu, ca degeaba, ca n-are nici un rost. Avem de mici copii prejudecata ca noi trebuie sa ne adaptam la lume, iar nu lumea trebuie sa se adapteze la puterea idealurilor noastre.
Exista un butoi cu pulbere in tineretea noastra pe care cei batrani nu stiu decat sa toarne apa. Exista o cantitate de ganduri ce plange si arde in noi despre care nimeni nu ne-a invatat cum sa le folosim.
Acest text apartine unui blogger invitat a scrie aici. Provocarea consta intr-un schimb de experienta prin care el se adreseaza unui alt tip de public, iar voi, cei ce cititi acest blog, aveti sansa de a descoperi o noua sursa de lectura. Ghiciti cine e autorul?
Ce bine ar fi ca acest butoi de pulbere sa fie lasat sa explodeze la momentul oportun! Ar naste noi viziuni, noi orizonturi, noi explicatii pentru lucrurile pe care, datorita prejudecatilor, nu avem “voie” sa le schimbam ordinea si compozitia fireasca.
hmmmm…… Autorul e un tanar rebel ce nu-i mai ajunge libertatea. Are impresia ca lumea e o cusca in care omul e fortat sa stea inchis in ea. :-)
autorul trebuie sa fie cineva who has plenty of time
interesant ce zice acolo, dar autorul pare un adolescent cu cosuri, care intre un tratament cu clerasil si ceva cioran, mai baga niste idei
dar ia zi, tu unde ai scris altei categorii de public, pentru ca intr-un schimb fiecare isi face partea
:) pai daca zic unde am scris va prindeti cine a scris asta :)
Cumva Adrian Ciubotaru?
Cumva, as zice ca adela a ghicit :)
Desi cred ca si Ilie intuise
Da. stiam cine :-) Unui filozof origenist nu-i ajunge niciodata libertatea….. :-) – Adi Ciubotaru :-)
Mi-a placut ce-ai scris la el pe blog.
bine, mai, eu spusesem ca bloggerul e cineva ‘who has plenty of time’, si tu o dai castigatoare pe adela? protestez in numele constitutiunii, hai, lasa…
Ce-am castigat?!
Pe Adrian il citeam, asa ca nu se pune.
m: tu stiam ca esti cititor fidel al lui Adi :) Nu stiam ca si adela e
Adela: ma bucur ca ti-a placut
am fost si eu pe blogul lui!