Vreau sa cred ca traiesc intr-o Romanie in schimbare, care merge in directia buna. Vreau sa cred ca in cativa ani ma voi duce la magazinul de langa blocul meu si voi fi servit de o vanzatoare care sa nu se uite la mine cu scarba si poate, cine stie, chiar sa imi raspunda la salut. Si totusi, nu trece nici o saptamana in care sa nu primesc semnale care sa ma faca sa cred ca ceea ce sper ar putea fi considerat doar un vis frumos. Totusi, cum ar fi ca atunci cand ma duc la magazinul din colt domnisoara sa nu imi mai arunce ceea ce am cerut pe cantar si, daca imi pune iar turta dulce in loc de biscuiti, sa nu mai faca fata aia atunci cand ii atrag atentia? Sublim :)
Oare cand vor invata managerii, patronii sau, poate ca este mai bine spus, bisnitarii din Romania, ca orice afacere este o afacere cu oameni? Nu cu produse, nu cu servicii, ci cu oameni si despre oameni. Cand vor invata ca cei pe care angajatii lor ii trateaza in halul in care ii trateaza sunt cei care le asigura lor banii pentru a-si putea cumpara masini, vile la munte si hoteluri la mare?
In timp ce ei se dumiresc se pot intampla doua lucruri: cel normal, care s-ar intampla in orice alt loc din lume, ar fi ca oamenii jigniti si tratati ca niste gunoaie, sa refuze sa mai cumpere de la magazinul respectiv, preferand sa mai mearga 50 de metri in plus pana la urmatorul; al doilea lucru care s-ar putea intampla ar fi ca romanii, o natiune foarte maleabila si versatila de fel, sa se obisnuiasca cu genul asta de tratament si sa nu mai reactioneze in nici un fel, cu timpul, acest soi de tratament ajungand sa li se para absolut normal.
Poate ca voi fi considerat prea increzator, dar de aceasta data tind sa nu cred in a doua varianta. Si importanta pe care o au relatiile interumane si modurile de abordare a clientilor nu se va vedea decat atunci cand pentru majoritatea bisnitarilor va fi prea tarziu.
Ar fi atat de usor sa petreaca doua ore in plus la selectarea vanzatorilor, dupa care sa ii invete cateva tehnici elementare de vanzare, si, eventual sa ii plateasca sub forma de salariu fix + comision din vanzari realizate… Sunt sigur ca vanzarile ar creste cu cel putin 20% incepand cu prima zi. Dar ce pretentii poate un manager avea de la un om platit prost, total nemotivat, a carui singura grija este cum sa isi piarda timpul mai repede, pana la terminarea programului. Bisnitari lipsiti de etica intr-o tara care (zic eu) merge pe o directie buna. Rezultatul poate fi vazut de oricine:
“- Nu va suparati, aveti Fanta la 2 litri? /– Am doar ce se vede! / – Atunci dati-mi, va rog, un Sprite. / – N-am sa dau rest! Du-te si schimba vis-a-vis! “
Deci…aaa…cum spuneam…directia e buna…totusi, a verificat cineva sensul ?
Hai sa iti dau si eu un exemplu de “bisnita in sens opus”, daca speri sa se schimbe ceva, nu acum e prea devreme. Asa…am iesit aseara sa iau piept de pui. Bun, ma duc la magazinul de langa bloc, o mica alimentara combinata, cum exista acum, cu de toate. Si ma uitam la pungile cu pui, daca sa iau cu os sau fara os, si ma gandeam la diferentele de pret dintre etc. “-Doresti ceva?” ma intreaba o domnisoara.”-Da vreau si eu…”, si cu ochii spre pungile alea nu ma hotaram care sa o iau si incep sa ma stramb un pic care sa o iau? La care draguta domnisoara “Hai draga spune o data ce iti dau”, tipand la mine. Ridic ochii, ma uit stramb la ea…”Nu mai vreau nimic, multumesc, o seara buna”, si dau sa plec. O alta colega, “ce tipi draga?”, “Pai nu vezi ca se stramba?”, atunci nu m-am putut abtine si m-am intors un pic si i-am transmis printre dinti un dulce “Du-te dracu!” si am traversat vis-a-vis, unde ma duc de obicei cand nu am lene si cand am timp, si am luat de acolo ceea ce doream. Le-am inteles ca programul e ca naiba, am inteles ca banii sunt infimi, dar totusi ce vina am eu in asta? Ca nu stiam ce sa iau si daca imi ajung banii? Daca era mai draguta luam ceva, dar sa se tipe la mine ca imi fac calcule in gand? Am preferat sa traversez unde am gasit ce vroiam si mai ieftin. Scuze de polologhie dar asta ca tot ai adus vorba.
Eu zic ca nu trebuia sa o lasi. Sunt niste nesimtiti. Eu, cand am timp, cer sa vorbesc cu “patronul”. Chiar daca nu e acolo, sau zice ea ca nu e acolo, macar se sperie. Inainte sa pleci spune-i ca vii sa il cauti si maine :)
am si eu un exemplu:stateam la coada (nu stiu ce-a fost in capul meu) la merdenele.in fata mea o doamna ii zice vanzatoarei ca nu-i place cum i-a impachetat strudelul sau ce naiba o fi fost aia, vanzatoarea se enerveaza, doamna cere banii inapoi, la care vaca (ma scuzati, dar nu merita ceva mai putin) zice:”cucoanaaaa, la cat sunt platita, ma doare in cot ca nu-ti place tie cum servesc io.vreau sa plec de doua luni si nu ma lasa astia”. mi s-a facut greata si am plecat.Acum magazinul e in renovare.ar trebui sa “renoveze si personalul, ma gandesc.
din pacate, nesimtirea, ca si fatalismul si lenea si cate si mai cate, sunt la loc de cinste in Romania. Si n-o sa se schimbe prea repede, Andrei. E imposibil, in ritmul asta.
Poate ca n-o sa se schimbe prea repede, dar se va schimba.
Important e sa fim cat mai multi care chiar reactionam intr-un fel la chestiile astea..Si cine stie? Poate o sa ajungem acolo intr-o zi..
..Oricum, cel mai bun mod de invatare e prin exemple pozitive. Asa ca..hai sa dam buna-ziua si sa multumim in continuare, ca daca raspundem cu injuraturi nu ajungem nicaieri ;)
A, si sa nu uitam sa aruncam gunoaiele la gunoi..Da, asta include gume si chistoace de tigara..;) Si hai sa nu fumam unde altii respira..Stiti voi, toate astea care pentru oamenii civilizati sunt evidente.
..Cu alte cuvinte, tot ce putem face cu adevarat e sa ne uitam intai in curtea noastra..si cand avem putin timp eventual sa-i invatam si pe altii..
Sunt total de acord. Cred ca e cea mai buna solutie. Si in tot acest timp sa avem rabdare
Cred ca e si o chestie de zona… Eu n-am patit niciodata in Cluj sa nu mi se raspunda la salut sau sa ma trimita la alt magazin pentru ca nu avea rest. E adevarat, am dat peste destui vanzatori nesimtiti si aici… Dar intotdeauna cand am apelat la sefii lor s-au luat masuri, ca sa zic asa. Eu zic ca e in mare masura vina noastra, a clientilor, ca nu luam atitudine.
Asa zic si eu. Ca lumea ar trebui sa ia atitudine nu sa inghita chestiile astea. Dar lumea se obisnuieste prea repede cu lucrurile rele. Si, da! Cred ca e o chestie de zona ! In Bucuresti se aduna toti :)
Nu m-am putut abtine. Inaintea mea sunt comentarii scrise in 2006 si eu scriu in 2008. Dar imi place foarte mult cand gasesc si oameni ca nu au renuntat la ideea ca vor merge la un magazin, restaurant, societate comerciala si vor fi serviti fara strambaturi, repezeli sau tipete. Da, scriu in 2008 si inca mai exista asa ceva (nici nu visam ca vor dispare in acest an). Visul meu este sa am o “firma” in care fiecare client care intra sa fie multumit de cum s-a vorbit cu el, de cum a fost tratat si daca s-a gresit cu ceva sa se corecteze. Oare e doar ideal sau e un vis de atins? Cineva imi spunea ca sunt doar pretentii exagerate…hm. Lucrurile deja se schimba dar mai dureaza pana ajung la “magazinul din colt”. Este departe “coltul magazinului” de visele noastre.
Revin peste cativa ani…si sa vedem cat s-au schimbat mai lucrurile.
Si eu visez, Ciprian. Trebuie sa se poata.
– trebuie sa se poata. primul pas al romaniei in UE trebuie sa fie ¨cultivarea omului de rand¨ alaturi de locuri de munca. .. dar dupa cum am avut o istorie destul de complicata, ajung si eu la aceiasi concluzie ¨si eu visez¨
Andrei,
Din punctul tau de vedere cine nu il lasa pe client sa plece atunci cand nu este multumit? Cine nu il lasa sa mai mearga inca 50 de metri mai in fata? In marketing si in vanzari, de orice tip, se spune: “clientul are mereu dreptate”;”clientul tau stapanul tau”! Deci… de ce sa dam vina pe vanzatoare? Atata timp cat angajatorul nu primeste nici un fel de reclamatie si atata timp cat vanzatoarea nu este penalizata pentru comportament, nu pot exista reprosuri.
Nu este de condamnat nici vanzatoarea. Pentru salariul pe care il primeste, pe langa faptul ca se gandeste la barbat, la copii si la lipsurile de zi cu zi mai poti pretinde din partea ei si un zambet ?
It’s all about the money!