Am participat, in special in ultimii doi ani, la tone de seminarii pe teme de antreprenoriat, marketing, resurse umane…cam tot ce am prins. Fiindca simt ca ma dezvolta si mi s-a intamplat ca intr-unul dintre primele la care am participat sa mi se ofere, gratuit, o informatie care m-a ajutat sa economisesc probabil cateva luni bune. Vasleam cu toate fortele in directia gresita iar cineva a mentionat in treacat o informatie care, testata, s-a dovedit a fi extrem de importanta.
Dar nu despre acea informatie vreau sa scriu ci despre oameni si seminarii. Am sa va spun sincer ca ma sperie oamenii care merg la seminarii doar pentru diplomele pe care le primesc la sfarsit. Sau, defapt, cred ca ma sperie ideea ca as fi putut fi si eu un astfel de om. E adevarat insa ca si cei ce organizeaza seminariile au partea lor din vina.
Sigur ca seminariile sunt, asa cum ziceam si mai sus, despre informatii. Totusi, cred ca e un element care le scapa celor ce organizeaza astfel de programe. Cred ca ar trebui sa se puna accent si pe motivarea oamenilor care vin acolo. Am auzit idei misto de marketing si am auzit despre faptul ca trebuie sa ai initiativa pentru a porni o afacere. Am auzit asta de zeci de ori si nu ma deranjeaza sa o mai aud. E bine ca cineva sa iti aduca aminte din cand in cand.
Totusi, nu vede nimeni ca oamenii aia pleaca de acolo si nu fac NIMIC, desi majoritatea au potential si sunt interesati sa ajunga undeva? (chiar si cei care vin pt diploma sunt interesati sa ajunga undeva chiar daca nu inteleg prea bine care este drumul pe care ar trebui sa il urmeze)
Solutia, din punctul meu de vedere, ar fi sa cheme oameni capabili sa motiveze si sa ii faca pe participanti sa se apuce de ceva ACUM. Nu dupa ce mai capata experienta in nu-stiu-care domeniu, nu dupa ce mai creste nu-stiu-care piata, nu luna viitoare dupa ce isi iau permisul de conducere, nu maine, ci ACUM.
Cel mai reusit seminar ar fi cel in care speaker-ul povesteste si povesteste si, la un moment dat, unul se ridica din sala si iese pe usa fiindca simte ca acolo pierde timp. Dupa care se duce acasa si, fara sa se descalte, se aseaza la calculator, da search-uri pe google si incepe sa isi sune prietenii sa ii convinga sa inceapa ceva… in seara aia!
Daca astepti momentul perfect pentru a porni ceva, astepti degeaba. Momentul perfect este fix si exact acum!
Nu credeţi că ar fi o utopie?
Dvs v-aţi ridicat din sală, aţi ieşit pentru că simţeaţi că acolo pierdeţi timp, aţi ajuns acasă şi aţi început ceva în acel moment?
Andrei, hai sa-ti spun ceva interesant: nici macar pentru diploma nu participa. Ai fost la ResUmE, ai fost si la Business Intro si stii ca inca nu au ajuns toate diplomele la oameni. Motivul? Nu am mai auzit de ei. Simplu. Poate ca este asa cum spui tu vina noastra ca organizatori, intr-un fel, insa tind sa cred ca este destul de dificil sa convingi un om sa faca ceva daca el nu simte deja aceasta dorinta. Am incercat sa oferim prin seminariile noastre in primul rand informatii si in al doilea rand mijloace (materiale si nu numai) pentru oamenii care chiar vor sa realizeze ceva. Raspunsul a fost sincer sub asteptari si asta pentru ca astazi, din punctul meu de vedere, oamenii sunt concentrati pe implinirea financiara (cat mai sigura si daca se poate imediata) iar ambitia de a fi antreprenor e o mancare mult prea riscanta pentru gustul cotidian. Nu crezi ca daca am fi oferit premii in bani (cash) lumea ar fi fost mult mai motivata?
Lucian: eu am facut-o! Dar, chiar daca nu as fi facut-o, eu nu sunt neaparat in target din punctul asta de vedere. Fiindca ma descurc destul de bine la a ma motiva singur deci nu am nevoie de astfel de impulsuri de la altii. Desi nu strica niciodata :)
Gabi: inteleg ce zici; e destul de ciudat. Oricum, stai linistit, eu am mai zis si cu alte ocazii ce cred: nici oamenii, nici seminariile, nici cartile nu pot schimba oameni. Ii pot doar influenta in mod pozitiv sau negativ, DACA ei vor sa fie influentati.
Adica oricat v-ati chinui voi, nu puteti sa faceti bine cu forta.
Ai dreptate Andrei, solutia e sa le aduci in fata niste exemple viabile, oameni care au reusit si care sa le demonstreze ca se poate.
Nu stiu cat de bine se potriveste, dar imi vine in minte o vorba, poate chiar o parafrazez fara sa vreau: “Those who don’t run their own business give seminars and write books”
Sunt convins ca se poate, dar trebuie sa gasesti oamenii competenti. Un exemplu super e la Startup School, organizat de YCombinator-ul lui Paul Graham, un line-up de speakeri absolut incredibil: http://startupschool.org/speakers.html
De acord, nu e la acelasi nivel in Romania, dar, la scara comparativa, oare nu se gaseste un Paul Graham al nostru sa adune o duzina de intreprinzatori capabili si sa organizeze asa ceva?
huh eu am facut trainguri de comercial ,lucrez in acest domeniu desi am urmat toata viata scoli tehnice si imi place mai mult tehnicul ….. sa fie un paradox…ce sfat imi poti da Andrei … sa perseverz ce am inceput , chiar daca imi place mai mult tehnicul decat comercialul ,sau sa imi caut ceva ce imi place pe domeniul tehnic………….
Sa faci ceea ce iti place, Alin. Doar ceea ce iti place :)
De ce am impresia ca, atunci cand explici cititorilor cum sta treaba despre antreprenoriat si afaceri de succes, tu, Andrei, te autopozitionezi in bolul cu oameni care *deja* au reusit?
Pana la urma esti tanar si mai ai mult de mers, invatat si acumulat. Crezi ca esti in pozitia de a propovadui cum e cu leadershipul?
Demonstreaza-mi ca ma insel.
cutare: :) ma bucur ca a adus cineva din nou vorba despre asta.
In primul rand ai mare dreptate cand spui ca sunt tanar, mai am mult de mers, invatat si acumulat. Chiar foarte mult! Si imi dau seama foarte bine ca sunt inca foarte departe de locul in care as vrea sa fiu, din multe puncte de vedere.
Imi pare rau daca te dezamagesc dar nu consider ca trebuie sa demonstrez ceva. Eu scriu pe blog parerile mele, pareri care se bazeaza pe 2-3 ani de antreprenoriat, 2 firme pe care le-am facut mai mult sau mai putin praf, una care a mers + experienta acumulata in lucrul cu oamenii (multa-putina, atat cat este) in acesti ani.
Cum spuneam, eu scriu pe baza experientei acumulate in cei cativa ani in care am incercat sa fac ceva iar tu judeci daca merita sa citesti si sa iei de bun ceea ce scriu eu, sau nu. Este alegerea ta si dreptul tau sa nu bagi in seama ceea ce scrie aici in cazul in care consideri ca am prea putina experienta sau ca nu este relevanta.
Ma intrebi daca cred ca sunt in pozitia de a propovadui cum e cu leadershipul. Cred ca sunt indreptatit sa imi dau cu parerea si sa scriu cum MI SE PARE MIE ca e cu leadershipul. Asa vad eu lucrurile, asa lucrez eu. Nu e neaparat bine, nu cred ca detin adevarul absolut si sunt perfect convins ca exista multi oameni care stiu mai multe decat mine in domeniul asta.
In ceea ce priveste afacerile de succes, e greu de purtat o discutie fiindca succesul e ceva relativ si depinde de la individ la individ. Poate ca pentru unul a avea succes inseamna sa nu mori de foame si sa ai multi prieteni in jurul tau in timp ce pentru altul succesul inseamna sa fii cel mai bogat om din Europa de Est si sa nu ai pe nimeni apropiat in jurul tau.
Sper ca te-am lamurit cat de cat. Daca nu, te rog intreaba-ma. Imi pare bine ca a inceput discutia asta si vreau sa clarific aici tot ce este de clarificat.
Sentimentul de a pleca l-am resimtit la unele cursuri/seminarii. Dar am facut greseala sa pun imaginea deasupra si, ca sa nu pic de prost, am stat, chiar daca simteam ca trebuie sa ma apuc de treaba imediat.
mihai: Si cand ai ajuns acasa te-ai mai apucat sau nu?
Nu sunt de acord cu încheierea / concluzia: dacă în mijlocul seminarului te-ai hotărât că gata, în seara aia te apuci să dai telefonane, înseamnă că nu ştii ce vrei. Eşti entuziast, dar e un entuziasm de moment, care până dimineaţă (sau în 2-3 zile) se duce. Povestea asta merge numai dacă te gândeşti de mult timp să te apuci de ceva pe cont propriu, dar aştepţi un ceva neclar şi nedefinit ca să porneşti la drum. Caz în care câteva ore nu contează aşa de mult, încât să te ridici să pleci :)
Despre entuziasm vorbeam si eu, Alex. Cred ca gresesti. Chiar si in cazul descris de tine, cateva ore conteaza. Daca astepti de mult timp sa faci asta, auzi ceva la acel seminar, te ridici si pleci, inseamna ca intr-adevar te-ai decis, chiar daca in seara aia probabil nu faci mare lucru.
Daca iti zici in continuare: gata! acum chiar fac! te intorci acasa, te culci fiindca “te apuci de maine” si felicitari! esti in grupul celor peste 90% dintre oameni care toata viata isi promit ca fac ceva “maine” iar maine se schimba in fiecare zi.
Cred că e o diferenţă fundamentală în logică între noi. Tu zici că în urma acÅ£iunilor tale, te încadrezi în grupul antreprenorilor, sau în grupul celorlalÅ£i 90%. Eu cred că este invers – fiecare persoană are firea ei, care nu se schimbă prea mult în timp, ÅŸi se comportă conform firii.
Nici un seminar n-o să schimbe aşa de mult persoana, dacă este adânc în grupul non-antreprenorilor, încât s-o convingă să se apuce de o afacere. Pe de altă parte, dacă este deja în cei 10% care fac ceva, probabil o să facă ceva, fie că merge sau nu la vreun seminar.
Nu toată lumea are spirit de antreprenor, ÅŸi mi-e teamă că cei care se folosesc de entuziasmul de moment ca să pornească ceva vor constata că le piere entuziasmul destul de repede. Dar nu e tocmai un lucru rău – dacă lumea ar fi plină de antreprenori, pe cine ar mai conduce ei? :P
Cred chiar că e puÅ£in periculos să susÅ£ii un model de comportament pentru un om “de succes”, care poate că nu se potriveÅŸte la oricine. Cineva căruia nu i se potriveÅŸte modelul s-ar putea să devină complexat.
alex: diferenta dintre noi nu e una de logica ci una de mentalitate.
Si aici nu este vorba despre a fi antreprenor sau nu. Sunt de acord cu tine ca nu toti trebuie sa fie si MAI ALES ca nu toti isi doresc sa fie. Sunt oameni care se simt excelent ca angajati si sunt foarte buni in postura de angajati. Eu, de exemplu, as fi un prost angajat.
Zici ca “fiecare persoană are firea ei, care nu se schimbă prea mult în timp, ÅŸi se comportă conform firii.” Nu sunt ABSOLUT deloc de acord cu asta. E adevarat ca sunt multi pentru care e mai comod sa spun “asa sunt eu” si sa se plafoneze decat sa incerce sa se schimbe.
Eu sunt convins ca oamenii se pot schimba ENORM (chiar daca nu total) in timpul vietii. Si aici, intr-adevar, depinde in cea mai mare parte de ei.
Si eu nu sustin niciun model de comportament. E un blog personal si scriu pe el despre modul in care vad eu lucrurile. Nu cer nimanui sa le vada la fel dar e dreptul meu sa critic si sa imi spun parerea pe propriul site, nu crezi?
Iar acei “Cineva cărora nu li se potriveÅŸte modelul” ar trebui sa isi dea seama ca nu exista retete. Fiecare are propriul drum in viata si daca gasesti niste randuri pe internet, scrise de un om oarecare, cum sunt eu, trebuie sa ai probleme grave ca sa iti schimbi viata doar pe baza cuvintelor de acolo. De aceea avem minte, ca sa o folosim si sa luam din ceea ce citim / auzim lucrurile care ni se potrivesc si sa ne formam propria “reteta”.
Stai că sunt două chestii diferite :) am zis “fiecare persoană are firea ei, care nu se schimbă prea mult în timp, ÅŸi se comportă conform firii.†– nu e vorba de plafonare, e vorba de afirmaÅ£ia cu care eÅŸti ÅŸi tu de acord, când zici “Sunt oameni care se simt excelent ca angajati si sunt foarte buni in postura de angajati. Eu, de exemplu, as fi un prost angajat”. Despre asta e vorba. Nu cred că e plafonare să te simÅ£i bine în postura de angajat, pentru că asta nu înseamnă să fii robot. Am impresia că cei mai avansaÅ£i oameni într-un domeniu (tehnic, să zicem) sunt specialiÅŸti, care numai cu asta se ocupă, ÅŸi nu fac pe managerii.
Oamenii se pot schimba enorm în timpul vieţii? Sigur că da. Întrebarea este, în ce fel? Eu cred că pot evolua, se pot auto-perfecţiona, şi ca cunoştiinţe, şi ca atitudine. Dar mai cred că sunt chestii care se potrivesc la unii oameni, şi la alţii nu, orice ar face. Până la urmă suntem toţi diferiţi.
Despre reÅ£etă – da, ai dreptate, blogul tău, scrii ce vrei, ÅŸi fiecare ia ce i se pare mai bun. Doar că mi se pare că toată lumea care spune ce spui tu, o face pe un ton care sugerează “tu, cititorule, poÅ£i să faci ce scrie aici, ÅŸi ar trebui să faci asta, altfel îţi ratezi viaÅ£a”. Nu ÅŸtiu, o fi bine, o fi rău, aÅŸ lăsa-o la capitolul “observaÅ£ie”, nu vreau să susÅ£in neapărat vreun punct de vedere :)
Okay. Hai ca am cazut de acord pana la urma :)
E posibil sa am tonul despre care vorbesti tu, din cand in cand. Un ton d’asta mai… sapiential :) cum ar zice cineva. Imi cer scuze.