“…nu stiu, domnule sculptor, cum e mai rau: sa-ti para rau de ce ai facut sau de ce n-ai facut. Asta niciodata n-am reusit sa ma decid… Dar mint…Cineva zicea ca pe masura ce-i scad puterile, ii scad si dorintele. Adica nu ai putere sa fugi, nu mai ai dorinta sa fugi. Eu cred ca lucrurile nu stau asa. Daca nu mai ai putere sa bei e si pentru ca nu-ti mai e de ajuns de sete. Si, la drept vorbind, asta-mi reprosez. Ca atunci cand puteam merge nu mi-a fost de ajuns de sete. Ca am avut forta sa renunt. Imbatranisem, domnule.
Cand omul e cat de cat tanar, in ciuda anilor, e slab in fata dorintelor. N-are puterea sa renunte, cedeaza in fata lor. Se apleaca spre izvor, fiindca nu-si poate stapani setea. Cand face pe inteleptul, gata. S-a terminat. Vedeti prin urmare ca n-am glumit spunand ca bolile ne deschid ochii. Ascultati-ma pe mine, viata e un miracol ticalos de scurt.”
[“Un om norocos” de Octavian Paler, in curand la www.bookblog.ro]
Interesanta problema pe care o pune Paler; desi el nu s-a decis, eu cred ca e totusi mai bine sa iti para rau pentru ceva ce ai facut decat sa regreti ca nu ai facut un anumit lucru.
Cat despre lipsa puterii, ma gandesc ca ar exista posibilitatea ca la un moment dat sa fii putin obosit si sa crezi ca nu mai ai putere tocmai din cauza ca nu mai ai dorinta, si atunci ar fi o prostie sa renunti. Noroc ca numai oamenii mai batrani renunta :). Problema apare atunci cand o persoana mai tanara “se hotaraste” sa fie inteleapta si face alegerea gresita, aceea de a renunta…
Si da… viata este atat de scurta…
Si eu cred ca e mai bine sa iti para rau pt ceva ce ai facut. E groaznic sa te gandesti mereu la “cum ar fi fost daca”. Uneori lucrurile de genul asta contribuie si ele, mai mult sau mai putin, la luarea unor decizii. Mai ales cand sunt sustinute de probleme, mai mici sau mai mari.
Viata e scurta si nu poti lupta chiar pe toate fronturile oricat de mult te-ai stradui. Ai nevoie si de echilibru.