“…nu stiu, domnule sculptor, cum e mai rau: sa-ti para rau de ce ai facut sau de ce n-ai facut. Asta niciodata n-am reusit sa ma decid… Dar mint…Cineva zicea ca pe masura ce-i scad puterile, ii scad si dorintele. Adica nu ai putere sa fugi, nu mai ai dorinta sa fugi. Eu cred ca lucrurile nu stau asa. Daca nu mai ai putere sa bei e si pentru ca nu-ti mai e de ajuns de sete. Si, la drept vorbind, asta-mi reprosez. Ca atunci cand puteam merge nu mi-a fost de ajuns de sete. Ca am avut forta sa renunt. Imbatranisem, domnule.
Cand omul e cat de cat tanar, in ciuda anilor, e slab in fata dorintelor. N-are puterea sa renunte, cedeaza in fata lor. Se apleaca spre izvor, fiindca nu-si poate stapani setea. Cand face pe inteleptul, gata. S-a terminat. Vedeti prin urmare ca n-am glumit spunand ca bolile ne deschid ochii. Ascultati-ma pe mine, viata e un miracol ticalos de scurt.”
[“Un om norocos” de Octavian Paler, in curand la www.bookblog.ro]