10.000 ore?

April 27th, 2018

Cum devii expert într-un domeniu?

Cât de ușor ar trebui să-ți fie?

Versiunea text a podcast-ului de mai sus:

           Cred că am vreo 7 ani deja de când îmi pun întrebarea asta în diverse forme. Ce îi face pe unii oameni să fie mai buni decât alții? Să ajungă mai buni decât alții? Și personal, dar în special profesional. Și există o teorie a lui Malcolm Gladwell cu care a venit acum ceva vreme, care spune că ai nevoie de 10.000 de ore pentru a ajunge expert într-un domeniu. Când am citit asta prima dată, m-am bucurat că în sfârșit, cineva a introdus clar și nediscutabil ideea că ai nevoie de muncă. Multă. Și sper că l-au citit toți cei care se plimbă prin viață spunând-și că ar trebui să le fie ușor din prima. Că dacă e greu, înseamnă că nu e pentru ei. Și tot timpul am fost șocat de ideea asta că ar trebui să fie ușor. Fiindcă am făcut un nivel decent, zic eu, de performanță, în mai multe domenii din viața mea. Iar nivelul de efort depus, a fost undeva între greu și extrem de greu. Niciodată ușor.

            Deci 10 000 de ore zicea Gladwell. M-am bucurat că a vorbit de efortul susținut o perioadă lungă de timp, insă mereu am simțit că nu e suficient. Chiar îi ziceam unui prieten că din păcate, sunt oameni care bagă mai mult de 10 000 de ore într-un domeniu și sunt departe de a fi sau de a ajunge experți în ceva. Apoi am citit The talent code a lui Daniel Coyle, care apropo, este o carte absolut genială și tot vorbesc cu oameni și văd că nu au citit-o și sunt absolut șocat. E incredibilă cartea.

            Am citit The talent code, ziceam, și corelând și cu experiența mea de lucrat unu la unu cu oameni care în mare parte sunt high performance, în domeniile lor de activitate, mi-am dat seama la un moment dat ce lipsea la teoria lui Gladwell. În The talent code, Coyle vorbește despre deep practice. Ca fiind unul dintre cei trei factori care determină ceea ce noi numim talent. Acest deep practice înseamnă multe lucruri, vă las să le descoperiți, însă unul dintre ele este capacitatea de a te uita tot timpul la ceea ce faci imperfect. De a te corecta.

            E ideea de a te concentra, nu pe ce îți iese, ci pe lucrurile care încă nu ți-au ieșit perfect. Și e greu. Atunci când facem ceva, nu cerem feedback, nu vrem să știm cum a fost, iar dacă totuși cerem, preferăm să ne concentrăm pe ce am făcut bine. Doare să auzim că în ciuda intenției noastre și în ciuda efortului, suntem încă slabi la ceva. Ai nevoie să ajungi să ai o încredere destul de mare în forțele proprii ca să le poți spune oamenilor “dă-mi feedback, concentrează-te pe ce aș putea face mai bine, nu mă menaja, sunt bine înfipt în pământ, nu o să mă clatine feedback-ul pe care mi-l dai!”

            Deci nu 10 000 de ore. Nu e doar timp și efort. E timp plus efort plus inteligență emoțională de a te uita la propriile minusuri și a lucra la ele fără ca asta să te destabilizeze. Iar asta deja descalifică o mare parte din oamenii care nu sunt obișnuiți să lucreze cu ei. De aceea performanța e grea și foarte puțini oameni ajung acolo.

            Se vor întreba unii dintre voi dacă nu cumva sistemul educațional, cel puțin cel de stat, care-i prost, ne învață fix asta? Să ne concentrăm prea mult la lucrurile la care suntem slabi și dacă nu cumva, în felul ăsta ne pregătește pentru mediocritate? Și ai 7 materii și iei la 6 dintre ele 10 sau 9, și iei la una 6 și atât sistemul, de multe ori, din păcate și părinții încep să-ți explice cum ar trebui să îmbunătățești nota 6. Nu să te concentrezi pe lucrurile pe care evident, le faci bine.

            Deci întrebarea este: nu cumva asta ne pregătește pentru mediocritate? Răspunsul e nu. E o diferență între ce spune sistemul educațional clasic și anume, trebuie să fii bun în toate domeniile astea, ceea ce într-adevăr, nu duce la performanță și ceea ce zic Coyle sau Gladwell. Și anume că odată ce ai ales un domeniu în care vrei să faci performanță, ai nevoie de commitment 100%, muncă, mai ales când ți-e greu și să ai curajul să te întrebi constant cum poți îmbunătăți absolut fiecare detaliu necesar pentru a face performanță în domeniul ales?

            E vorba despre nivelul de granulație, nivelul de zoom. Cu cât faci zoom in mai mult, cu cât te specializezi mai mult, cu cât te duci mai în profunzime, cu atât obsesia de a tinde către perfecțiune are mai mult sens. Dacă manifești obsesia asta prea devreme, la nivel prea de suprafață: zoom out total, vreau să fac totul perfect… Vei eșua.

            Pe de altă parte, dacă ajungi la un nivel de profunzime zoom in total și încă ai impresia că îți permiți să fii boem și să explorezi alternative fără commitment 100%, din nou vei eșua. Cu cât faci zoom in mai mult, cu cât te specializezi mai mult, cu cât te duci mai în profunzime, cu atât obsesia de a tinde către perfecțiune are mai mult sens.

 

 

Tagged , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *