Exista cel putin doua tipuri de oboseala. Oboseala pe care o simti fiindca faci prea putine si oboseala pe care o simti fiindca faci prea multe.
Pe prima o simt de obicei oamenii care au impresia ca muncesc mult, sau chiar muncesc mult, insa in directia gresita. E mai degraba o oboseala psihica.
A doua este oboseala pe care o simt cei care stiu ca fac ce trebuie, insa isi mai dau seama din cand in cand, uitandu-se in jur, ca ar trebui sa se mai si odihneasca. Poate ca unii dintre ei obosesc fizic, din cand in cand, insa psihicul ii ajuta sa para neobositi si sa nu se odihneasca niciodata mai mult de o zi – doua. Din pacate, nu acelasi lucru se poate spune despre cei care obosesc psihic.
Iar cei care obosesc psihic, fiindca muncesc in directia gresita, nu au nevoie de odihna. Au nevoie de o noua tinta care sa le permita sa faca excese, sa poata gasi ceva pentru care sa merite sa munceasca mai mult fara sa oboseasca.
Foarte frumos spus. Tipul de oboseala fara tinta are si un nume “Burn Out Syndrome”…
Foarte bine venit articolul asta. Pentru mine cel putin.
Merci :)
Atatia oameni sufera de asta si majoritatea nici macar nu o stiu
Aici ai pus punctul pe I in problema oboselii cronice la care multi cauta o solutie salvatoare, problema deceniului as zice. Si in doar cateva randuri ai dat raspunsul cel mai pertinent …munca in sine nu este cea care dauneaza, dar munca cu pasiune implica si emisfera dreapta a creierului nostru si asta ne face sa nu mai simtim oboseala.
Felicitari pentru articol!
Apreciez cele scrise de tine. Le recunosc, am trecut prin amandoua dar tot mai mult imi place oboseala nr.2 :)
Salut,te-as contrazice un pic.Da poti obosi din plictiseala(din nimic)sau din prea multe indiferent daca-s corecte sau gresite.Calci pe cararea buna,muncesti mult poate si din greu, roadele-s putine si doresti mai mult si,muncesti mai mult dar…..la un moment dat poti obosi psihic nu pentru ca ai impresia ca ai muncit prea mult dar in directia gresita.Oboseala fizica iti trece ca-n proverbul “desteptul doarme-n10min.cat doarme prostul intr-o viata”dar psihic judecand ca faci bine ce faci,ca -ti place si trebuie sa faci mai mult pt.ca-ti doresti mai mult psihicul te ajuta sa pari neobosit si sa nu te odihnesti mai mult de 1-2 zile,dar la un moment dat iti oboseste psihicul…
Andrei, daca m-ai contrazis pe mine, e okay :)
Eu spun doar ca-mi place oboseala care contine in aluatul ei si satisfactie.
Dar la capitolul “roadele-s putine” probabil ca oboseala se raporteaza foarte mult la asteptari.
Noica spunea la un moment dat : “Nu există fericire curată decât după şaizeci de ani, când nu mai vrei nimic, când nici un calcul impur (folosirea celorlalţi) nu te mai încearcă şi când totul e permis (dacă mai poţi) şi totul e din nou nevinovat, ca în ceasul prunciei.”
M-a pus pe ganduri cumva. N-am saizeci de ani dar cred ca are mare dreptate.
:)
Frumos articol,felicitari Andrei!
Gabi,aceeasi parere o am si eu.Nici eu n-am saizeci de ani inca,dar sunt convinsa ca marele nostru filozof Noica avea mare dreptate…pe zi ce trece sunt tot mai convinsa,desi uneori obosesc…… :)
In teorie suna bine, dar daca iei teoria la puricat descoperi ca directia aia “gresita” nu poate fi identificata in practica. Orice directie oarecare poate fi la fel de bine “gresita” cum poate fi directia revolutionara, 5 minute inainte de evrika.
vezi. am gasit. blogul tau mi-a spus solutia la problemele mele de 5 ani.
ma bucur mult, Mihai :)
Eu cred ca este vorba de rutina. Cand faci ceva banal, inscris in anumite tipare, nu numai ca esti plictisit, dar nu-ti vine sa muncesti si pentru tot ce faci ti se pare ca depui un efort incredibil.
Dar cand faci ceva cu pasiune, cand iti stabilesti obiective din ce in ce mai inalte si le si atingi, atunci iti traiesti viata liber, fara constrangeri, esti multumit si chiar daca te ajunge oboseala, satisfactiile te coplesesc.
Niste idei pe care parca le stiam de cand lumea si totusi nu stiam cum sa le exprim. Din pacate imi e mult prea cunoscuta oboseala aia venita din efortul intr-o directie gresita…
Eu gasesc ca esti usor incoerent in texul asta. Scuze:) Mi-ar fi placut (ar fi fost interesant) sa citesc o experienta de a ta legata de acest subiect, in loc sa faci pe psihologul si fiagnosticianul celor ce obosesc:)
De fapt si tragand in directia cea buna un om poate obosi psihic daca nu-si dozeaza efortul. Si cum poate depasi o atare situatie?
:)