Andrei Roșca

Citeam astazi, in troleibuz:

Purta deci amprenta religiosilor avansati (si in definitia “religios avansat” includ, cu gratie, oricat de odioasa ar parea fraza, pe toti crestinii, in termenii marelui Vivekananda, adica: “Daca-l vezi pe Hristos atunci esti crestin; orice altceva e vorbarie”).

…moment in care realizez ca pe scaunele din spatele meu se purta o discutie cel putin interesanta intre doi batrani. Unul dintre ei, cel ce a zis cuvintele de mai jos, era probabil de la tara, venit in Bucuresti. Avea un aer de om simplu, de la tara, nu foarte confortabil cu viteza si agitatia din Bucuresti si purta niste haine ce probabil aveau cel putin 50 de ani, el avand undeva pe la 70. Am reusit sa aud doar urmatoarele:

Viata e ca o ata. Se rupe ata, esti mort! …M-a cautat si pe mine Moartea. I-am zis ca nu-s acas’.

Imi pare rau ca trebuie sa o spun dar vanzatoarele de la farmacii sunt cele mai incompetente vanzatoare pe care le-am intalnit vreodata. Nu prea umblu eu prin farmacii dar stiu cel putin trei, firme diferite, care servesc INCREDIBIL de prost. Este evident si vina managerilor ca doar tipele alea nu se angajeaza singure.

Am sa dau un exemplu. Nu ma intelegeti gresit, concluzia ca vanzatoarele de la farmacii sunt incompetente am nu am tras-o doar pe baza intamplarii din seara asta. Asta doar a pus capac si m-a facut sa scriu post-ul de fata. Asadar, in seara asta, pe la ora 23:00 cautam o farmacie non-stop pe Mihai Bravu. Pentru cei ce se intreaba raspunsul este nu! nu cautam prezervative. Dar daca as fi cautat sigur imi trecea de cinci ori si ma duceam acasa sa ma culc.

Ziceam ca ma uitam dupa o farmacie si am gasit una Non-Stop: HelpNet ii zicea. Ca mai toate farmaciile non-stop si astia vindeau la geam. Adica ii tinea pe bolnavi la usa, in frig (unii erau in pantaloni scurti ca iesisera si ei din scara blocului sa isi ia probabil un prezervativ sau o suzeta pentru bebelus) si ii serveau prin geamul de la usa. Ma rog, vorba vine “ii serveau”.

Ca de fapt se plimbau ca prostii prin farmacia mult prea mare pentru ei. Vorbesc la plural nu fiindca ar fi fost mai mult de o vanzatoare (interesant ca nu am vazut niciodata un barbat sa vanda intr-o farmacie) ci fiindca pe langa acea vanzatoare (absolut, total si complet incompetenta) mai era si un paznic (sau postas, ca nu mi-am dat seama exact).

E! Cand am ajuns acolo erau in fata 4 persoane. Stiu sigur fiindca i-am numarat incercand sa estimez cam cat timp ar putea dura. Din pacate in formula de calcul nu am introdus si variabila “incompetenta” care facea ca rezultatul sa tinda la infinit.

Dupa 10-15 minute in fata mea erau…ati ghicit! tot 4 persoane. Aceleasi! Fiindca nu reusisera sa o serveasca pe prima. Procesul s-a dovedit a fi prea complex pentru vanzatoare si postasul ei. Lucrurile decurgeau cam asa:

- Ce doriti?
- Un flacon de [ceva]. Aveti?
- Cred! Stati un pic sa ma uit!

Dupa care fiinta pe 2 picioare pleca agale la plimbare prin farmacie. Ajungea la calculator dupa 1 minut, si incepea sa tasteze cu o viteza de 4 taste pe minut. Se intorcea dupa 4-5 minute:

- Imi pare rau dar un avem!
- Dar [altceva] aveti?
- Va spun imediat!

Si iar pleca, se uita un pic prin calculator, se holba ca vanzatoarea din farmacie la poarta noua prin cateva rafturi si se intorcea dupa 3-4 minute.

- Avem!
- Cat costa?

Iar se efectua ritualul de accesare al masinariei malefice pe care o vom denumi in continuare, codificat, “PC”.

- Costa Z ron. Va aduc?
- Tu ce crezi?

De data asta plecau amandoi undeva in spate si postasul se intorcea dupa cateva minute cu produsul in dinti.

- Va costa [o suma de bani]. Aaa! Nu aveti marunt? Stati sa vad daca am sa va dau restul.

Si iar se duce si se intoarce dupa 3 minute cu o moneda de 10 bani (de observat ca aducea inapoi exact de 5 ori mai mult decat valoarea postasului, in ziua in care lua salariul!).

Si asa a mers treaba cu toate cele 4 persoane din fata mea. Cand am ajuns la “fereastra” in spatele meu se aflau deja cam 10-12 persoane, jumatate in pantaloni scurti, inghetati de frig. Daca astia nu sunt dobitoci si incompetenti atunci cum sunt? Isi bat joc de clienti. Aseara pot spune ca si-au batut joc si de mine. Nu-i nimic. Macar Farmaciile Help Net vor aparea ca lumea in motoarele de cautare!

PS: Este vorba de Farmaciile Help Net, adica cei care au site-ul www.helpnet.ro si telverde Help Net, Help Line, help-yourselves. Acum sa vedem cum primeste Google stirea.

Imi aduc aminte cu placere cum mergeam in grup la biserica, de Paste. Ne strangeam de la mai multe blocuri si plecam spre biserica, ajungeam cu o ora si ceva inainte, desi era la doar 5 minute de casa si, personal, ma bucuram fiindca vedeam in jurul meu oameni la care tineam chiar daca unii nu imi erau decat amici.

Nu stiu de ce mergeam la biserica atunci, fiindca in mod cert nu imi constientizam foarte bine “convingerile”. Imi spunea cineva acum cateva zile ca nu intelege de ce cred in existenta lui Dumnezeu, tinand cont de faptul ca am o gandire destul de rationala, chiar prea orientata catre logica si, in general, bazata pe demonstratii. Nu stiu. Poate ca tine de educatia pe care am primit-o.

Dar incepusem sa scriu despre cum mergeam la biserica in grup si cat ne placea asta. In fiecare an constat cu tristete ca ne imputinam. Grupul devinde din ce in ce mai mic. Anul asta am ramas doar doi. Doi oameni din 10, poate chiar 15. Restul s-au imprastiat; unii au intrat in alte grupuri, altii nu mai fac parte din niciun grup iar cativa au hotarat ca se simt mai bine doar cu prietena.

E okay, cred ca e ceva natural. Pana la urma, odata cu trecerea anilor, la fiecare dintre noi apar prioritati noi si uneori traditia, obiceiurile sau prietenia cad pe locul 2,3 sau mai jos. Totusi e trist.

Un alt fenomen care observ ca se dezvolta de la an la an este transformarea slujbei de Inviere intr-un “eveniment monden”. Am vazut si anul acesta multe fete cu fuste cat palma si baieti dati cu gel de parca mergeau la discoteca. Unii dintre ei chiar se duc acolo dupa ce iau lumina. De fapt, cred ca cel putin 60-70% dintre cei ce au venit la slujba erau tineri. Aparent un lucru bun. De la balcoanele de vis-a-vis de biserica se mai vedeau blitz-urile aparatelor foto iar pe langa biserica am vazut cel putin doua masini de politie si 10 politisti patruland. Eveniment monden.

Evident ca imediat dupa ce s-a dat lumina trei sferturi dintre cei ce erau acolo au inceput sa se indrepte catre casa. Aici am remarcat interesanta incercare facuta de preot care a zis la un moment dat, la microfon: “credinciosi! lasati-i sa plece pe cei ce au venit doar sa ia lumina si nu stau pana la sfarsitul slujbei, fiindca acesti oameni au venit de fapt sa ia intuneric”. Interesant, dar totusi mi-a sunat usor a forma de santaj. Iar eu nu prea raspund la astfel de “constrangeri” mai ales ca, asa cum am zis si aici, faptul ca mergi la Inviere sau nu, iei lumina sau nu si alegi sa stai cu 5 minute in plus sau in minus nu te face mai mult sau mai putin crestin.

Nu cred ca asta inseamna credinta in Dumnezeu si nu cred ca participarea la slujba de Inviere iti da un bonus de 10 puncte in momentul in care va trebui sa “treci la nivelul urmator”. Oricum, seara s-a terminat frumos. Pe drumul de intoarcere, ajuns pe straduta blocului meu, straduta pe care se circula momentan extrem de greu, la un moment dat m-am intersectat cu o doamna pe la 45-50 de ani care venea din sens opus, cu lumina, probabil de la o alta biserica. Fiindca nu aveam loc sa trecem amandoi in acelasi timp pe trotuarul prea ingust m-am oprit 2 secunde, natural, ca ea sa poata trece. Cand a ajuns in dreptul meu s-a uitat la mine, mi-a zambit cald si mi-a spus: “Multumesc! Hristos a inviat!”

Adevarat a inviat!

Poate ca unora dintre voi li s-a intamplat sa incerce sa se uite la televizor la Vacanta Mare sau poate la o telenovela de pe Acasa si li s-a parut atat de penibil ceea ce se intampla acolo incat nu au mai suportat si au inchis televizorul. Sunt unele momente in care ne simtim noi prost vazand cum altii se fac de ras in ultimul hal.

Ei bine, cam asta simt eu atunci cand mai citesc sau ascult cum oameni in toata firea si aparent decenti, oameni despre care ai crede ca se respecta, saliveaza dupa vedete si feme dezbracate din Playboy sau Hustler. Si, ca sa nu se inteleaga gresit, in aceeasi categorie intra si femeile care se duc in “girls’ night” la veveritele Chip&Dale (stiu ca nu asa le zice!) sau vorbesc in gura mare despre cat de bestial arata Adi Mutu sau Cristi Chivu.

Eu sunt de acord ca a fi penibil “by default”, fara sa te straduiesti, probabil necesita ceva skill-uri native. Dar macar nu urlati in gura mare! Ca ma faceti sa ma inrosesc. Pentru mine o tipa care zice sau scrie: “ma oftica Alexandra fiindca e cu Mutu” sau “oftez si eu cum ofteaza toate fetele dupa Chivu” tocmai si-a scris pe frunte: “Inca la pubertate” si pe spate “Abordati-ma. Ma multumesc cu putin.”

Nu am sa comentez acum in legatura cu modul in care arata cei doi fotbalisti, in primul rand fiindca aspectul fizic e o chestie pur subiectiva si in al doilea rand fiindca cei doi sunt doar niste exemple: in locul lor ar putea la fel de bine sa fie Iglesias, Beckham, Banderas etc. Deasemenea, ceea ce am zis mai sus e cel putin la fel de valabil si pentru barbati. Poate doar tag-urile de pe frunte si spate ar trebui sa fie altele.

Si scriind despre asta, nu pot sa nu imi aduc aminte de ceea ce se intampla pe hi5. IN VIATA MEA nu am vazut o densitate mai mare de penibili pe centimetru patrat de pixeli, decat cea de pe hi5. Mi se pare ca intr-un mod straniu si inca greu de explicat pentru mine, s-a format acolo o adunatura dubioasa de adolescenti in calduri si starlete care lucreaza mana in…mana cu pestii lor, completati fiind de onanisti dedicati trup si suflet…dar mai mult trup.
Ma refer aici la cei cu conturi active pe hi5, cei care au cate 150 de prieteni si 100 de comentarii la fiecare poza, cel mai inteligent dintre ele fiind: “ce buna esti! te astept si la mine cu un comment. pup!” Cred ca oricare alt site si-ar fi propus sa creeze o comunitate de loser-i ar fi dat gres. Nu si hi5!

Si ca sa va dati seama cat de penibil mi se pare ce se intampla pe hi5 am sa adaug ca vreau sa scriu despre subiectul asta de cel putin 2 luni dar nu am facut-o fiindca, urmand exemplul lui Bobby, m-am apucat si eu acum ceva vreme sa studiez fenomenul comunitatilor online si am avut nevoie de un cont pe hi5. Si chiar daca contul era nefolosit, chiar daca aveam 20 de request-uri de prietenii carora nu le dadusem curs, chiar daca aveam o singura poza pusa acolo iar in aia eram imbracat, chiar daca nu aveam nici un comentariu de genul: “esti naspa / esti bun” imi era rusine ca ar putea da cineva peste el si m-as face de ras numai fiindca l-am creat. Din fericire, ieri am terminat ce aveam de “studiat” si am sters contul. Gustul amar insa ramane.

Ca printre romani sunt o gramada de deprimati stiam demult. Mai ales printre cei trecuti de 45-50 de ani. Toata lumea are ceva cu ei. Romania e cea mai mizerabila tara din lume, iar ei sunt cei mai amarati si mai batuti de soarta din tara asta mizerabila. O tara in care se intampla numai nenorociri, nimic bun, o tara populata cu oameni malefici care comploteaza unii impotriva altora; si as putea sa continui doua ore. Ce mai? cea mai proasta situatie in care s-ar putea afla.

Cum spuneam, ca printre romani sunt o gramada de deprimati stiam, dar mai nou vad ca deprimatii astia sunt si masochisti. Se uita toata ziua la televizor si nu la orice! La emisiuni penibile si lacrimogene. Emisiunile alea la care o parte a populatiei plange in grup, dupa care se arunca unul dupa altul de pe bloc de deprimati ce sunt, iar ceilalti rad 3 minute de le dau lacrimile dupa care schimba postul sau inchid televizorul fiindca se simt ei prost pentru cat de penibili sunt cei de la TV.

Nu am sa o inteleg pe asta niciodata. Daca vezi ca esti deprimat de ce continui sa te uiti cu lacrimi in ochi la zana surprizelor si restul emisiunilor de 2 bani ale lui Lazarov? Sau de ce te mai uiti la stirile de la ora 5 in fiecare zi? Oricum tot aia se intampla: intr-un sat unul o prinde pe bunica-sa in pat cu vecinul si il omoara pe mos cu toporul, o alcoolica isi snopeste in bataie copilul si cativa soferi perversi mai calca 2-3 pietoni, sau cati e nevoie ca sa se umple timpul alocat stirilor. Si dup-aia se intreaba de ce sunt deprimati in continuare.

Macar sar ordonat.

Tudor Giurgiu este tanarul Presedinte-Director General la TVR, un tip pe care l-am auzit vorbind la mai multe evenimente. Eu cred in el. Aveti mai jos un e-mail trimis de el prietenilor de la Oricum.

“Dragi prieteni,

Urmare a unei campanii de presa murdare si a unor numeroase atacuri „sub centura” doresc sa va trimit un text (in atasament) care miine va fi trimis si principalelor cotidiane din tara.

Consider ca e important sa ofer niste explicatii unor oameni cu care fie am colaborat in diverse imprejurari, fie imi sint pur si simplu aproape. Sau altora care poate nu ma cunosc atit de bine si care, in mod sigur, sint consternati de ceea ce aud sau citesc in ultimele saptamini.

Va multumesc,

Tudor Giurgiu”

Atasamentul:

“TVR – Între restauraţie şi reformă

Cînd am luat hotărîrea să accept propunerea de a prelua postul de Preşedinte-Director General la TVR m-am gîndit tot timpul că e imposibil să nu pot schimba ceva în bine în instituţie şi în percepţia publică asupra TVR. Am spus „da” după multe ezitări, cele mai multe legate de păreri ale unor prieteni care îmi spuneau că mă voi duce într-un „cuib de viespi şi de interese”, că nu se poate face nimic care să dureze şi că mulţi alţi preşedinţi au plecat de-acolo cu reputaţia şifonată. Cu alte cuvinte, „misiune imposibilă”, cum îmi spunea Ducu Darie

La un an şi opt luni „după”, sînt mîndru de ce am reuşit să fac şi cred că rezultatele se văd pe post fără alte comentarii. TVR a început să fie remarcată şi pentru alt gen de programe în afara festivalurilor muzicale şi a transmisiunilor sportive. Ne-am propus mize mai mari şi asta a început să deranjeze, TVR a început să iasă din letargie.

Succesele au avut însă şi ele un preţ: am vrut să fac poate prea multe deodată, am făcut greşeli poate inerente, nu m-am asigurat să am din timp oameni „de-ai mei” care să verifice ce şi cît semnez, cum şi cît cheltuie instituţia.

În plus, am subestimat forţa ascunsă şi dorinţa de răzbunare a celor daţi la o parte sau „afară”, „deranjaţi” de faptul că m-am „prins” cum funcţionează sistemul. Deranjaţi că nu m-am „împrietenit” cu ei aşa cum îşi doreau.

În ultimele 30 de zile, am aflat însă despre mine că sînt afacerist bun, manager prost, că am făcut afaceri colosale in TVR, că am cultivat interese şi prietenii, că mi-am „tras” constant bani din serialul „La urgenţă”, aud chiar voci care spun că mi-am făcut plinul de peste 1 milion de euro. Am mai aflat că adun bani din procentele împărţite producătorilor independenţi care au lucrat la TVR si că împreună cu soţia devalizez alte conturi TVR în beneficiul unor viitoare proiecte cinematografice. Că sînt omul Caţavencilor, al lui Vîntu, de Tăriceanu ce să mai discutăm? Sau că sînt un fariseu nenorocit şi de fapt sînt omul lui Băsescu, fiind „adus” in TVR de Mona Muscă. Că sînt escroc, am falimentat televiziunea cu faţa asta de student şi enumerarea poate continua cu sprijinul unor jurnalişti „imparţiali” şi al „unui ziar vertical”…

Stau să mă gîndesc dacă să înghit lăturile sau să scuip si eu; să mă mai lupt sau să mă retrag.

M-am săturat de speculaţii de doi bani şi de ABSOLUTA convingere că a fi PDG în TVR înseamnă mai presus de toate, îmbogăţiri rapide şi spectaculoase, şpagă şi gîndul doar la semnul „adunării”.

M-am săturat să mi se spună că predecesorii mei au „lucrat” dibace, magistral, iar eu am fost „vulnerabil”.

Rîd cînd îmi aduc aminte de momentele cînd băteam la poarta TVRului prin 2004 să mă milogesc pentru sprijinirea unei co-producţii de film documentar finanţată „pe bune”, fără şpăgi, de către ARTE, BBC şi France2. La TVR, „preţul de intrare”, rostit candid de o doamnă in chip de porte-parole într-o ceainărie de prin Dorobanţi, era pe-atunci de 30.000 Euro. Nu s-a mai legat…N-am „făcut” afacerea.

Am fost naiv crezînd că a fi PDG in Romania nu te obligă neapărat să pleci din ţară în turnee politice cu diverse ministere, să cauţi prietenia şefilor de ziare, să participi la sindrofii şi serate cu oameni de afaceri sau politicieni. În plus, n-am vrut să intru în suveica internă, să fac pactul de neagresiune şi să cumpăr „liniştea” unui mandat sigur de 4 ani. Probabil că dacă aş fi acceptat (la insistenţele fostei directoarei economice) să semnez un contract „cu cîntec” in toamna lui 2005, nu curgea azi atîta cerneală aiurea.

Mă deranjează că imaginea mi-e maculată aproape zilnic de oameni puşi să scrie la comandă de cei care vor să-mi arate că pot fi uşor pus la zid si executat cu aceleaşi arme aplicate şi împotriva altora. Mă enervează că hoţii strigă „Prindeţi hoţul!”. Lucian Pintilie numea toate astea „mizerii administrative”.

Tocmai pentru că vreau să ies din ele şi să nu dau satisfacţie celor care se bucură că Giurgiu a intrat vezi-Doamne la apă, ii voi ruga pe toţi cei care au cîştigat proiecte, licitaţii, concursuri, finanţări în TVR pe perioada acestui mandat să spună dacă au avut parte de condiţionări, obligaţii, compensaţii pentru alte servicii, dacă le-a cerut Giurgiu „dreptul” sau nu. Dacă am primit eu bani şi de la cine. Aş vrea să merg pînă la capăt şi să le cer acelaşi lucru şi celor care nu au putut intra în „sistemul TVR” înainte de vara lui 2005. Să spună dacă au avut parte de condiţionări, dacă li s-a cerut „ceva” şi de către cine.

E singura soluţie de a arăta că (totuşi) TVR a început să se schimbe, că a dispărut nevoia de a cotiza pentru a intra „înăuntru”. TVR merge înainte şi sper să iasă mai întarită şi puternică din toate clinch-urile ultimelor săptămîni. TVR nu e nici în colaps, nici în faliment, oricît vor să ne convingă concurenţii noştri. TVR este între cele 8-9 televiziuni publice europene care au declarat pierderi financiar-contabile în 2005 sau 2006, între ele şi France Televisions, aprox. 15.8 milioane Euro, YLE (Finlanda), aprox. 33 milioane Euro, VRT (Belgia flamandă), aprox. 5.9 milioane Euro, RTP (Portugalia), aprox. 7.3 milioane Euro. Toate aceste televiziuni funcţionează fără să fie sub spectrul falimentului, au o ofertă de programe remarcabilă, plătesc salariile la timp, lucrează cu mulţi „independenţi”, produc în continuare seriale, managementul e stabil şi nu au parte de anchete parlamentare din 2 în 2 ani. RTVE (Spania) merge constant de 6 ani în „minus”, în 2005 a avut 618 milioane Euro deficit, moment în care managementul a iniţiat un amplu proces de reformă al organizaţiei. O analiză similară arată că în Portugalia, pierderea s-a redus faţă de anii precedenţi doar pentru că taxa TV s-a mărit astfel că veniturile totale au crescut cu 17.1 %.

Un studiu recent al Observatorului European al Audiovizualului de la Strasbourg indică foarte clar două motive principale ale acestor „pierderi” financiare: investiţii susţinute, de nivel mare în tehnică care să asigure condiţii optime pentru trecerea la televiziunea digitală precum şi subfinanţarea respectivelor televiziuni publice. TVR nu face excepţie la ambele capitole.

O posibilă concluzie personală dupa evenimentele ultimelor săptămîni e că „undeva” nu se doreşte ca TVR să fie o companie de media stabilă şi puternică. Exista o sensibilă dorinţă de a lăsa lucrurile aşa cum sînt (sau cum au fost), atît organizaţional cît şi din perspectiva mizelor pe care TVR trebuie să le joace. Nu există din păcate conştiinţa că televiziunea publică trebuie sprijinită şi nu „îngropată” funcţie de diverse interese politice sau concurenţiale. Sprijinul e necesar mai ales acum cînd, o spun cu toată fermitatea, în ultimul an oferta de programe TVR s-a apropiat foarte mult de ce trebuie sa ofere un adevărat serviciu public de televiziune. Mai avem mult de lucru dar ştim ce e de făcut; în plus, vom începe o reformă organizaţională inevitabilă avînd ca scop eficientizarea modului în care se lucrează azi în TVR.

Vintilă Mihăilescu îmi scria acum cîteva zile: „Îţi urez rezistenţă multă sau renunţare rapidă…”

Merg pe prima variantă.

Tudor Giurgiu”

Mentiune: nu il cunosc pe Tudor Giurgiu si nu am cunostinte in TVR deci nu stiu cat de bun sau slab manager este. In afara de textul de mai sus, am mai auzit de bine despre el de la vreo doua persoane si l-am mai vazut vorbind in cateva locuri si mi s-a parut un tip destept. Atat.

Am primit acum cateva zile un tag, intai de la Nenorocitu’ (asa se cheama blogul, nu dati cu pietre!) si, la scurt timp dupa, de la Dragos. Ei se intreaba si ma intreaba ce poate fi spus in apararea manelelor. Greu! Nu prea am avut timp zilele astea dar din cand in cand m-am mai gandit si trebuie sa recunosc ca nu prea mi-au venit idei geniale in minte. Fiindca nu imi plac DELOC. Cred totusi ca s-ar putea spune ceva in apararea celor ce asculta manele. Aici am sa dau un copy-paste dintr-un post mai vechi:

Oamenii care asculta manele nu sunt neaparat prosti, incuiati sau nesimtiti. Singurul lucru care le lipseste este educatia. Si din cauza lipsei de educatie sufera, mai mult sau mai putin, de o forma de incultura. Poti sa il compatimesti dar nu poti sa il detesti fiindca este incult. E ca si cum ai detesta un om fiindca este prost. Oricum aceasta “calitate” il dezavantajeaza deja, deci ce rost are sa il mai ataci si tu?  postul complet aici

Imi pare rau dar manelelor nu reusesc sa le iau apararea. Nu am nimic personal cu cei care le asculta doar ca nu ii inteleg. E un fenomen de care ma simt usor depasit si ma abtin cu greu sa nu ii cataloghez pe cei ce le promoveaza. Imi displac profund.

*am mai scris un post mai lung despre manele: Maneaua – hrana spirituala 

Salut! Hai sa va zicem ce a mai facut echipa bookblog in ultimele trei saptamani. Pe langa faptul ca a scris vreo 30 de recenzii, unele mai bune, altele si mai bune :), o parte din echipa (Raluca, Jen, Dana, Ioana si Cristina) a pus umarul la initiativa “O carte pentru fiecare copil“.

Suntem mandri sa anuntam ca in cele doua zile de colectare a cartilor am reusit sa strangem cam 2000 (doua mii) de carti de beletristica, manuale scolare si multe carti cu povesti care sigur vor desena zambete pe fetele unor copii, facandu-le astfel viata un pic mai frumoasa, mai calda si invatandu-i sa viseze mai frumos.

Dupa sortarea celor ~2000 de carti primite (activitate care a luat numai 2,5 ore – si aici multumirile pentru eficienta merg catre Jen si Raluca) astazi o parte dintre ele au ajuns la Casa de copii Sfanta Maria si la Centrul Colibri, unde sunt in jur de 130 de copii. Ce se va intampla in continuare puteti citi pe bookblog.
Pentru mine, succesul pe care l-a avut campania inseamna foarte mult. Mi-a aratat ca sunt in Romania si, mai ales printre cititorii bookblog.ro, oameni carora le pasa, oameni care stiu cata influenta pot avea cartile asupra unei vieti si carora nu le este indiferenta soarta unor copii defavorizati.

Mi-a aratat ca intr-o Romanie care pentru multi pare un caz pierdut, exista sperante. Romania nu “se va schimba” dar ar putea “sa fie schimbata”. Iar schimbarea trebuie sa porneasca din fiecare dintre noi. “You must be the change you want to see in the world” zicea Gandhi. Inainte sa te astepti ca lumea din jurul tau sa se schimbe, ai obligatia ca TU sa faci ceva.

Luna asta, cititorii bookblog.ro au facut ceva.

Va multumesc!

Intotdeauna mi s-au parut deosebiti oamenii care stiu ce vor. Si nu e nevoie sa aiba prea multe ca sa ma impresioneze. Fiindca in Romania in care traiesc eu sunt atat de putini oameni care stiu ce vor, ce le place, unde isi doresc cu adevarat sa ajunga, incat orice persoana in care vad o ambitie sau o dorinta puternica imi devine, aproape instantaneu, cel putin simpatica.

Si mi se pare foarte misto faptul ca am impresia ca incep sa ii recunosc de la distanta. Parca au ceva deosebit. Ceva care se vede fara sa vorbesti cu ei, fara sa stii cine sunt. Poate ca vad in ochii lor acea scanteie pe care o vedeam uneori la unii, atunci cand mai tineam interviuri. Sau poate ca pur si simplu contrasteaza cu restul oamenilor, cei multi, cei fara vise, ambitii si directie, cei care sunt atat de pustii si goi.

Razvan a scris un post foarte bun despre cum se fac / cum ar trebui sa se faca vanzarile. La capitolul asta romanii stau, zic eu, extrem de prost. Si nu ma refer neaparat la rezultate ci la tehnica. Si nu imi spuneti ca doar rezultatele conteaza! Mai conteaza sa poti sa mai dai si ochii cu cel caruia ii vinzi, dupa ce ai facut vanzarea.

Razvan le zice bine:

- a good sales person is very insistent
odds are you will annoy people to such a degree that they will kick out and lock the door, windows, chimney and every other way to get in

- a good sales person is aggressive
if you want to convince someone to hire you as a bodyguard maybe. Selling is about understanding people and environments,

- a good sales person can sell anything
if you don’t believe in the thing you are selling you cannot convince others to buy

Prea multi “vanzatori” sunt porniti pe tepe. Daca te duci acolo cu gandul ca vei “mai prosti pe unul astazi” ai o problema. Daca biblia ta in vanzari este Arta manipularii, ai o problema. Daca incerci sa ii contracarezi obiectiile ai o problema. Daca vrei sa ii arati ca esti mai destept decat el, ai o problema. Si, nu in ultimul rand, daca il subestimezi pe cel din fata ta ai o MARE problema.

As vrea ca glumele astea de “vanzatori” profesionisti sa se potoleasca odata si sa priceapa ca in loc de Arta manipularii ar trebui sa citeasca carti despre relatii interpersonale si interrelationare. Si sa nu mai dea din cap ca bovinele la orice spune clientul doar fiindca au citit ei intr-o carte ca a il aproba este ceva bun.

aa…si mi-ar mai placea ceva: unele carti sa se vanda doar pe baza de reteta si daca iti lipseste bunul simt sa nu ti-o vanda. Howgh!