“As long as people will accept crap, it will be financially profitable to dispense it.”
Vedeta tv, Dick Cavett, a pus punctul pe “i”. Stiu ca voi enerva pe cativa dar trebuie sa adresez, din nou, cateva intrebari: de ce reveniti pe site-uri care va arunca in fata bannere din ce in ce mai enervante si care nu pot fi inchise? de ce le dati linkuri celor care va injura? de ce va uitati la stirile de la ora 17 daca dau numai porcarii? de ce continuati sa cumparati de la magazinele care va trateaza ca pe gunoaie? de ce ramaneti indiferenti cand vedeti oameni ca arunca hartii sau mananca seminte pe strada? de ce nu o reclamati pe vanzatoarea nesimtita care niciodata n-are sa va dea rest si va zice sa veniti cu bani ficsi? de ce acceptati servicii de 2 bani de la firme conduse de bisnitari?
Imi dau seama ca in ultimii 3 ani am facut o greseala. Am inceput “intalnirile” si mesele de afaceri (cu sau fara succes) la o varsta la care multi te trateaza de sus fiindca isi imagineaza ca habar n-ai ce-i aia o firma, responsabilitate si ca esti doar un visator in loc sa fii un om cu vise. Si au dreptate! Asa si e.
Tocmai din cauza asta am incercat tot timpul sa recuperez. M-am comparat intotdeauna nu cu cei care erau de varsta mea ci cu cei in locul carora imi doream sa ajung. Iar ideea asta mi s-a imprimat atat de bine in minte incat ma indoiesc ca as mai putea sa o ignor vreodata chiar daca as vrea.
Solutia pare simpla: sa citesti tot timpul despre cum ar trebui sa fii, sa evoluezi mai repede decat cei pe care ii vezi in varf, sa te dezvolti non-stop. Faci asta si in cativa ani ajungi sa te consideri un profesionist in ceea ce priveste… afacerile, desi termenul “afaceri” este cam pretios.
Dai cartea de vizita cu mana stanga iar dreapta o ai pregatita intotdeauna pentru a strange ferm (dar nu foarte ferm) mana celui pe care urmeaza sa il cunosti. Mana e intotdeauna uscata, chiar daca afara sunt 40 de grade iar cartea de vizita este pregatita dinainte, ca nu cumva sa aiba un colt indoit sau sa se fi intins cerneala.
Pastrezi distanta optima intre tine si cel cu care discuti, fara sa intri cu picioarele pe spatiul lui intim si fara sa dai senzatia ca esti complexat sau intimidat de el. Desi uneori esti si ai si de ce sa fii. Raspunzi intotdeauna la telefon si, daca nu poti, suni inapoi cat poti de repede. Intotdeauna. Si iti ceri scuze ca nu i-ai raspuns. Te ridici de pe scaun cand dai mana pentru a face cunostinta cu cineva. Trimiti e-mail de follow-up dupa intalnirile importante, te asiguri ca ambii ati inteles acelasi lucru in urma intalnirii.
Esti sincer cu cei cu care discuti chiar daca asta inseamna sa pierzi un contract mare, chiar daca asta inseamna ca mai mananci doua luni margarina pe paine si ca ti-ai cumparat degeaba costum din ultimii bani pe care ii mai aveai. Platesti salariile oamenilor la timp chiar daca asta presupune sa ii anunti ca de luna urmatoare firma se inchide.
Inveti ce inseamna echitabilitate si ca oamenii sunt dispusi sa munceasca pe bani putini daca ceea ce fac le face placere dar vor fi intotdeauna deranjati daca un alt angajat primeste mai mult decat ei, lucrand mai putin. Inveti sa iti dai seama ca daca un om alege sa plece din firma ta exista 90% sanse ca vina sa iti apartina. Nu el e de vina ca a fost pus sa munceasca intr-un post care nu ii place, nu el e de vina ca nu primeste cati bani merita, nu el e de vina ca si-a format asteptari pe care tu nu i le poti satisface.
Inveti sa fii corect, si incerci ca in urma ta sa nu ramana nimeni care ar putea spune ca ai profitat de el, angajat sau partener. Inveti ca oamenii inseamna mai mult decat banii, chiar daca asta presupune sa muriti de foame in grup. Inveti sa respecti si sa iti demonstrezi ca esti mai bun decat cei care te injura chiar daca atunci cand ajungi la sfarsitul demonstratiei, doar tu mai esti in sala ca sa tragi concluziile.
E un drum pe care unii il incep mai tarziu iar altii mai devreme. Imi dau seama ca in ultimii 3 ani am facut o greseala: am continuat sa pedalez pe ideea de profesionalism in ciuda faptului ca, cu cat trece mai mult timp de cand am inceput, cu atat mi se pare ca ma departez mai mult si mai mult de modelul bisnitarului roman. Si este intr-adevar un defect: fiindca inainte de profesionalism exista o alta calitate pe care trebuie sa o ai: aceea de a te adapta rapid la mediul in care muncesti. Adaptabilitate care mie se pare ca mi-a lipsit total.
Am mai spus si AICI si AICI si cui m-a mai ascultat si imi mentin parerea: in maxim un an de zile RDS ori iese de pe piata ori e preluat. Un management atat de incompetent nu poate sa tina o firma pe picioare indiferent de bani si indiferent de tara in care se afla. Sincer, sper sa dea faliment cat mai repede fiindca eu sunt din ce in ce mai hotarat sa ii dau in judecata si mi-e ca pierd timp prin tribunale aiurea.
Apropo, sunt curios ce au de zis despre Curiero prietenii mei de pe “forumul” cu 323 de comentarii (in momentul de fata) pe care l-am creat fara sa vreau acum cateva luni. :)
Later edit: ca sa priceapa toata lumea! Curiero sunt clar batuti in cap si tre’ sa fii prost bine sa mai lucrezi cu ei dupa faza asta DAR RDS-ul are o mare parte din vina. Mie nu mi-a venit NICIODATA factura RDS la timp si le-am reprosat asta de multe ori, cum a facut si Arhi. Nasol e ca i-a durut in cot de problema mea si de faptul ca mie imi ajunge factura la o saptaman DUPA ce incepe perioada de penalizari.
Asadar, problema mea principala nu e Curiero ci RDS. Eu cu RDS am contract si ma intereseaza prea putin prin cine trimit ei scrisorile. Iar faptul ca ei lucreaza in continuare cu Curiero denota incompetenta managementului.
Bai ce ma enerveaza oamenii care nu isi fac treaba. Romanii inca au probleme grave la capitolul mentalitate. Pe toate strazile e plin de oameni care se plang de locul de munca pe care il au. Ca sunt conditiile nasoale, ca nu le da sefu’ bani destui, ca ei sunt niste exceptionali si ar merita un salariu triplu, ca secretara castiga de 5 ori mai bine decat ei si nu munceste deloc (sau cel putin nu la birou) etc.
Hai sa facem un efort si sa intelegem cum functioneaza procesul de angajare: tu ajungi printr-o metoda sau alta la un interviu, ti se prezinta (sau nu) o oferta iar tu accepti (sau nu) sa faci munca respectiva pentru banii care ti se ofera. Din momentul asta trebuie sa iti faci treaba, sa faci ceea ce te-ai angajat sa faci, pe banii pe care te-ai angajat.A, daca angajatorul incepe sa iti adauge responsabilitati pe langa cele pe care le-ai discutat la angajare (fiindca le-ai discutat, nu-i asa? era interesul tau sa o faci!) atunci ai doua variante: nu accepti si pleci de la acel loc de munca sau accepti si taci din gura fiindca nu ai niciun drept sa te plangi.
Faptul ca esti tratat sau platit prost la locul de munca nu iti da dreptul sa te plangi ca ai un sef de doi bani, chiar daca asa este. Mai bine pune-ti urmatoarele intrebari:
Intrebarea numarul 1: de ce esti inca angajat acolo?
Intrebarea numarul 2: daca seful tau de plateste cu salariul minim pe economie iar tu muncesti 12 ore pe zi, esti sigur ca dobitocul e el?
De ceva timp am devenit SI client BRD, nu fiindca eram nemultumit de Raiffeisen ci fiindca am fost nevoit. Ma duc acum o saptamana la un BRD de pe Soseaua Pantelimon. Stiti voi, BRD-ul cu sigla aia rosu cu negru. Era al doilea contact pe care il aveam cu aceasta banca, deci ma asteptam la surprize. Dar nu ma asteptam sa “inchid banca” sau, cel putin, nu cu banii pe care ma dusesem sa ii scot in ziua respectiva: 140 de dolari !!! :)
- As dori sa scot si eu 140 de dolari din contul acesta!
- Uhm…ne pare rau dar nu avem decat 100 de dolari!
- Cred ca glumiti!
- [vizibil incurcata] Nuuu… Nu glumim. Chiar nu avem decat 100.
Iau cei 100 $ iar doua zile mai tarziu ma duc iar, la aceeasi banca. Aveam niste bani de platit intr-un cont BRD si cautam orice banca deschisa fiindca era deja 17:30. Ajung la BRD-ul cu pricina, ma uit pe programul de pe usa, vad “deschis pana la 18:00″, imping usa, inchisa! Inauntru, un paznic imi face semn ca au inchis. Ii arat ceasul, da din umeri si repeta: am inchis.
Astazi ma duc la banca cu un cec. I-l arat domnisoarei de la ghiseu, se uita la el si ma intreaba numarul contului. Il cauta in calculator si imi spune: “acest cont este deschis la sucursala Academiei”; ii spun ca sunt de acord cu ea.
- Imi pare rau dar trebuie sa va duceti sa il depuneti la acea sucursala.
- Okay. Inteleg ce ziceti dar imi puteti explica si de ce? Ca tot BRD e si aici, nu?
- Este! Dar nu suntem in acelasi grup!!!
In acelasi grup? Cum adica nu sunt in acelasi grup? Adica BRD – Groupe Societe Generale e, de fapt, BRD – Societesi atat? Intreb:
- Si daca vreau sa lucrez cu sucursala asta ce trebuie sa fac? Sa imi deschid un cont si aici?
- Da!
- Am inteles. Da’ nu e tot BRD? Ce fac? Imi transfer bani dintr-un cont BRD in alt cont BRD?
- Da!
Super tare! De ce v-ati mai facut sucursale si nu v-ati facut cate o banca pentru fiecare spatiu pe care l-ati cumparat? Sau macar sa va puneti logo-uri diferite!
Ma trezesc in unele zile cu un chef incredibil de a nu fi tolerant. Nu vreau sa mai tolerez nicio vanzatoare nesimtita, nici muncitori care asfalteaza de 3 luni o strada de 10 metri lungime, nici pe “centralistele” de la Allianz Tiriac care ma tot suna sa ma invite la o intalnire de 20 de minute pentru a imi prezenta oferta. WTF? Sa imi prezinti oferta? Adica sa imi vinzi ceva? Imi spui la telefon ca vrei ca EU sa vin la VOI ca sa puteti voi sa imi vindeti ceva? Oameni de telemarketing mai prost pregatiti rar am vazut. Sau poate ca ei habar n-au pe ce lume sunt si trainerul e batut in cap.
Apropo de scenarii de telemarketing, acum 2-3 saptamani m-a sunat o tipa de la o firma de Web Design sa imi vanda un site. Am ras 1 minut non-stop cand am auzit-o, dupa care i-am explicat ca are cine sa imi faca site-urile si ca nu asa suna un script decent de telemarketing. I-am zis ca nu il suni pe prospect si ii ceri sa iti dea o adresa de e-mail pentru a ii trimite oferta. Nu de alta, dar pe vremea cand la noi la firma le faceam training oamenilor de telemarketing printre primele chestii pe care le aflau era urmatoarea: “Daca ti-a zis sa ii trimiti oferta pe mail sau fax l-ai pierdut. Zi-i ca ii trimiti, inchide telefonul si treci la urmatorul ca asta oricum nu mai conteaza”. Ei, tipa asta exact adresa de mail o cerea :)
Rata celor ce raspund la un astfel de mail este mai mica de 2% iar faptul ca raspund nu inseamna neaparat ca ca semneaza un contract. Rata unui tele-marketing facut pe servicii web, de niste oameni care stiu ce fac poate fi si 20% si, desi nu am gasit un procentaj asa de mare in nicio carte, va garantez ca se poate. Oricum, misto a fost ca tipa de la telefon si-a notat tot, mi-a multumit si a zis ca ii va transmite si sefului ei. Am rugat-o sa ma sune intr-o luna si sa imi spuna cat de mult le-a crescut rata de succes. Sunt curios daca suna :)
Am sa ma opresc cu Octavian Paler deocamdata dar nu inainte de a va mai da cateva minute in care vorbeste, printre altele, despre a fi sau a nu fi apolitic si despre calitatea de a fi naiv.
>
PS: octavianpaler.ro imi apartine. Facem ceva cu el? Dati-mi un mail pe andrei[at]bookblog[punct]ro
Noroc ca am fost saptamana trecuta la Olimpiadele Comunicarii si in ziua de PR am reusit si eu sa ma mai pun la punct cu limbajul piaristic. Am aflat cum poate fi o firma “in picaj” si ce inseamna cand unei companii “ii scade business-ul”. Evident ca am revenit la chestii care “se intampla on daily basis” si ni s-a explicat cum e cu nivelul de “expectanta” al clientilor (ca n-am vrea sa ziceam “zilnic” si “asteptari” sa nu cumva sa fim considerati tarani).
Aaa! Si pe mine m-au terminat cu “intrebarile care le-ati pus”. Sa le explice cineva cum e cu gramatica asta ca ma ia durerea de cap de fiecare data. Si asta dupa ce unul dintre invitati ne explica ca printre primele cerinte la angajarea in PR este aceea de a sti limba romana. Probabil el isi imagina ca o stie.
Apropo, stie careva ce inseamna “a fi mai senior decat colegul” sau “a fi mai putin junior”? Ca pe asta am auzit-o de cel putin 20 de ori in doua ore.
E ora 4 dimineata si eu sunt nervos. A murit Paler si nu mi se pare deloc corect. Am inceput de 5 ori pana acum sa scriu un post despre asta dar simt ca nu voi reusi sa fiu coerent. Probabil am sa scriu ceva acum si am sa postez dimineata. Am pus o insemnare pe bookblog in care scriu ca 2 zile nu va aparea nicio recenzie si nu mi se pare destul. As fi vrut sa fie o saptamana sau doua. Stiu ca sunt oameni care il “injura” pe Paler iar eu nu reusesc sa redevin lucid. De o ora schimb de pe blogul meu pe bookblog in speranta ca cineva a mai adaugat un comment.
Aproape ca imi doresc sa injure ca sa pot da niste ban-uri urmate de mail-uri nervoase in care sa ii desfiintez. Intr-un an de zile am dat doar doua ban-uri pe bookblog si alea fiindca oamenii si-au cautat-o cu lumanarea. Nu mi se pare o chestie normala sa inchizi gura unui om, chiar daca te injura. In seara asta as fi vrut sa am cui sa inchid gura. M-as mai fi descarcat.
Octavian Paler mi-a dat directie. Am simtit in textele lui gandurile mele. M-am gandit de multe ori ce s-ar fi intamplat daca l-as fi descoperit mai devreme. Probabil m-as fi gandit ca modul in care sunt i se datoreaza lui in totalitate. Era, asa cum chiar el afirma, un pesimist. Eu sunt departe de a fi asa. Nu cred ca semanam foarte tare din punct de vedere al personalitatii. Probabil e vorba de modul de exprimare sau de imbinarea dintre logica si sentimente in gandire. Nu stiu si nici nu imi pasa. Oricum, a fost mult peste ceea ce as putea eu sa fiu vreodata din punctul asta de vedere. De fapt, a fost cu mult peste multi.
M-am gandit sa il caut de cateva ori. Sa ii cer un autograf si sa ii spun cat de aproape il simt. Eram sigur ca as fi putut da de el. Mi-a fost frica de penibil. Probabil ca multi au facut deja asta. Sigur, ma simteam mai aproape de el decat cei multi care l-au citit si ei cu placere. Dar cum pui asta in cuvinte?
Cum faci sa redai ceea ce simti in cuvinte fara sa pierzi din substanta si, mai ales, cum faci asta in fata unui om care toata viata a transformat sentimentele si emotiile in cuvinte si a facut-o atat de bine?
Nu imi pare rau ca nu l-am cautat. Insa de multe ori mi-am zis: ce pacat ca omul asta are varsta pe care o are! ce pacat ca m-am nascut asa de tarziu! Nu l-am cunoscut. Dar este omul cel mai apropiat de mine pe care l-am pierdut.
Azi dimineata am avut un insight cu privire la skillurile pe care un candidat ce targeteaza o position de middle management ar trebui sa le aiba pentru a beneficia de un promotion pe short-term intr-o agency ce se focuseaza cat de cat pe respecting the employee si, deci, acordarea de incentives. Sau macar o companie care claimuieste ca face asta.
Ei, acum daca mai dau si cu mielu’ de asfalt v-am lasat paf! Ati ghicit bine, ma pregatesc pentru o cariera in advertising. :)
