Andrei Roșca

Imi zicea Catalin sa scriu si eu 7 lucruri care nu imi plac in Romania. Eu cu Romania n-am nimic insa cu romanii am destule doar ca in general sunt lucruri marunte care ma deranjeaza doar fiindca ma lovesc de ele in fiecare zi. De exemplu: ca se ingroapa in credite, ca se incapataneaza sa mearga cu masina prin Bucuresti sau ca nu asteapta sa coboare lumea din metrou inainte sa urce.
.
Am gasit totusi si 3 lucruri care sunt, din punctul meu de vedere, cat se poate de romanesti si cat nu se mai poate de enervante. Deci, la romani ma enerveaza asa:

1. Ca traiesc cu impresia ca a fi nascuti in Romania le da dreptul sa se poarte ca si cum ar trai in pesteri.
2. Ca toti se considera victime din simplul fapt ca se auto-saboteaza si isi pun atat de multe piedici incat mai mult se tarasc pe burta decat merg in picioare.
3. Ca au ramas cu reflexe tampite si de cate ori vine vorba de asumat responsabilitatea pentru ceva fug ca prostii in munti.

Astazi, in troleibuz, o frantura de discutie intre o baba doamna in etate (70-75 ani) si fermecatoarea sa fiica de ~50 ani:

“Mickey mai munceste? Hai, te rog eu, nu mai sta cu gura pe el ca poate e si el mai sensibil si sufera cand ii spui de bani. Mai bine fa-i un ceai de sunatoare ceva…!”

Acum, ori stau eu prost la interceptat subtilitati ori baba doamna trecuta prin viata vorbea serios si cand mori de foame in casa e recomandat ceaiul de sunatoare. Am coborat si am inceput sa dau frenetic rewind si replay la episod incercand sa sesizez macar retroactiv o urma de ironie in vocea femeii. Niciuna!

Mi s-a intamplat si mie sa mai “mor de foame” din cand in cand si, dat fiind drumul ales, probabilitatea sa se mai intample la un moment nu o simt deloc ca fiind neglijabila. Mi s-a mai intamplat, zic, si abia acum imi dau seama ca intr-adevar problemele complexe nu presupun neaparat si solutii la fel de complexe. Tot timpul asta in care mi-am facut sange rau si mi-am zis ca eu sunt de vina, ca nu am crezut suficient de puternic, am incercat sa imi dau seama unde anume am gresit, cum sa modific strategia si sa gasesc solutii astfel incat sa dreg situatia si toate astea in timp ce sufeream tacit in bezna ignorantei mele, tot timpul asta, solutia era la plafarul din coltul blocului.

Nu-i nimic, am notat pe to-do list pentru maine dimineata: “mers plafar – ceai de sunatoare, 2 saci”.

Romanii sunt o natie de pasivi cu accese periodice de reactivitate. Eu nu prea cred in revolutii (in sensul de revolta, razvratire). Sau, mai corect, nu imi place ideea de a reactiona, insa ma simt nevoit sa accept ca fac parte dintr-un popor care e expert in a incerca sa aduca lucrurile la normal. De parca Romaniei, in stadiul (sau sa zic “halul”?) in care se afla, i-ar fi de-ajuns normalitatea.

Din punctul meu de vedere, mai enervanti decat oamenii pasivi nu sunt decat cei care reactioneaza cu succes. Daca ai puterea ca, atunci cand simti ca ti se ia ceva sau ti se face o nedreptate, sa reactionezi si sa castigi, inseamna ca ai avea puterea si sa fii proactiv, sa faci ceva atunci cand lucrurile sunt la un nivel “decent”.

Totusi, nu cred ca putem generaliza atat de mult incat sa spunem “in Romania lucrurile stau prost”. Nu toate sunt rele! Intr-adevar, unele parti sunt atat de mult sub nivelul decentului incat o lupta nu poate fi inceputa decat prin reactiune, dar exista si multe domenii in care n-ar trebui sa stam “ca romanii” si sa asteptam ca cineva sa strice ceva pentru a reactiona. Poate ar fi cazul sa actionam fara sa fim provocati, fara sa ne simtim nedreptatiti, si sa incercam sa schimbam decentul in exceptional, nu doar sa transformam la loc raul in decent.

Dar nu, noi am ramas cu mentalitatea aia de dascal comunist ca avem nevoie de oameni uniformi si mediocri, de lucruri care sa fie “okay si atat”. Decat sa ai medii de 4 si medii de 10, mai bine sa ai 7 pe linie. In loc sa plusezi pe domeniile in care excelezi esti fortat sa devii parte din majoritate diferentiindu-te de ceilalti doar printr-un CNP banal. Si nici macar pe ala n-ai dreptul sa ti-l alegi.

Din cand in cand, ma mai intalnesc cu o astfel de persoana speriata, paranoica, ce are impresia ca intreaga lume e cu ochii pe ea, pentru a ii fura…IDEEA! Sunt cei care se apropie timid si iti soptesc usor, cu un aer de complice: “stii, eu am o idee! dar sa nu o spui nimanui…”

E, ca toti se cred geniali si cu idei briliante, m-am lamurit de multa vreme. Nici macar nu cred ca e ceva rau. Se vor gasi destule persoane de-a lungul vietii care sa iti spuna ca esti un dobitoc. Macar tu sa mai echilibrezi un pic balanta. M-am lamurit, ziceam, in legatura cu genialitatea lor insa m-am mai lamurit si in alte privinte.

De exemplu, sunt foarte convins ca ideile (bune sau proaste) sunt printre singurele bunuri care nu se fura in Romania. Nu vi le ia nimeni! Deci terminati cu paranoia asta ca daca spuneti cuiva ce vreti sa faceti, acea persoana va va fura ideea. N-o fura nimeni.

Si chiar daca ar face-o, la ce i-ar folosit? Ideea aia, fie ea si geniala, poate sa o aiba toata populatia Romaniei, oricum nimeni nu va face nimic. Fiindca romanii nu au o problema cu gasirea ideilor, ci cu munca.

Am mai zis-o si o mai zic: din punctul meu de vedere ideile valoreaza foarte foarte putin, s-ar putea cumpara si la kilogram. Ceea ce conteaza este executia.

Ia o idee buna, execut-o prost si vei obtine un mare Zero. Ia o idee decenta, fa o executie exceptionala si vei obtine o poveste de succes. Iar executia incepe cu a face ceva. Adica exact ceea ce NU fac romanii. Fiindca le e lene, fiindca asteapta ca mai intai sa o faca altul si sa le demonstreze ca se poate, fiindca nu sunt capabili sa aiba incredere, fiindca le e frica de esec, fiindca a sta pe margine si a da cu pietre e mai lejer si, in definitiv, fiindca presupune munca.

Apucati-va deci sa faceti ceva sau aruncati ideea aia la cos ca oricum nu valoreaza absolut (dar absolut) nimic. Din nou, nu la anul, nu “cand va fi momentul”, nu peste o saptamana si nu maine. Acum.

Ieri suna telefonul fix din casa, telefon care in general nu face mai nimic, in afara de faptul ca produce o factura in fiecare luna. Adica se suna de pe el de cel mult 2 ori pe luna si se primesc 3-4 telefoane. Uneori, uit si ca exista. Suna, deci, telefonul si o dom’soara imi spune ca e de la banca ABN AMRO si ca ar vrea sa discute cu seful departamentului financiar.

Buuuun. Ma uit in jur dupa un sef, nu vad pe nimeni (in camera aia nu am oglinda) asa ca incep sa oscilez mental intre a ii spune ca departamentul financiar este in concediu si a ii explica cum, de fapt, eu sunt directorul regional pe Europa de Est si ca, in definitiv, n-ar trebui sa fiu deranjat cu intrebari puerile de genul “unde e departamentul financiar?”.

Ii raspund totusi ca vorbeste exact cu cine trebuie si o intreb cu ce o pot ajuta. Dom’soara imi explica ca ar vrea sa stabilim o intrevedere in care sa imi prezinte nu-stiu-ce-credite pentru persoane juridice. Pe fata imi apare un zambet si ma relaxez. Habar n-are de cate ori am spus eu fraza asta, cati mi-au trantit telefonul dupa ce am zis-o si cator oameni le-am explicat, mai apoi, ca nu asa se face. Eh, se pare ca ei nu i-a explicat nimeni.

Ma gandesc sa ii trantesc telefonul dar imi dau seama ca nu e vina ei. Abtinandu-ma cu greu, o intreb cat de politicos pot de unde are numarul de telefon. Zambeste sonor si imi spune, auzibil incurcata…”pai…de pe internet”. Ii zic: “pai…mie nu prea imi plac chestiile astea cu telemarketingul deci nu ma intereseaza”.

Speriata, probabil, ca am sa ii inchid telefonul imi spune repede: “stati un pic, mai ascultati-ma putin, poate nu va intereseaza dar as putea sa va trimit o oferta pe o adresa de e-mail”. Imi dau o palma peste frunte si ma gandesc “bai, da’ p’astia chiar nu-i invata nimic acolo? cum sa te oferi tu sa imi trimiti oferta pe mail cand in orice manual de telemarketing scrie ca atunci cand clientul iti spune sa ii trimiti pe e-mail inseamna ca il doare undeva de oferta ta?”

Asa ca ii zic: “dvs puteti sa imi trimiteti pe mail dar sper ca nu va asteptati sa si citesc”. Insista si imi zice ca ar vrea totusi sa ii dau o adresa si ca, poate, il redirectionez catre colegii mei de la departamentul financiar sau “altcineva care ar putea fi interesat“. Derulez rapid in minte lista cu toti colegii de gradinita si matusile pe care nu le-am cunoscut niciodata insa nu imi vine nicio idee. O mai las sa vorbeasca un minut si ceva, ii dau o adresa de mail de yahoo, imi multumeste ca am ascultat-o intr-un mod care ma convinge de faptul ca e intr-adevar multumita si inchid.

Ma asez la calculator sa reiau lucrul si primesc de la ea un mail “cu scopul de a acorda o atentie deosebita fiecarui client in parte, pornind de la necesitatile, preferintele si exigentele fiecaruia”. Adica bull-shit-ul ala piaristic pe care doar oamenii foarte banali au rabdare sa il citeasca. Asa ca nu o fac.

Insa, fiindca tot mi se parea o zi amuzanta, ii dau un reply in care ii spun ca ii multumesc pentru oferta si ca ii urez o zi superba in continuare, plasandu-i elegant o pereche de linkuri catre bloguri (fiindca, nu-i asa? in modul asta se face marketingul cu permisiune – ea stia cine sunt si astepta un mesaj de la mine deci sansele ca ea sa citeasca sau sa dea click pe ceea ce ii trimit eu erau mult mai mari decat in cazul in care ea ma suna pe mine si eu habar n-am cine e si ce vrea).

5 minute mai tarziu, Bianca (fiindca asa o cheama) imi raspunde “Eu va multumesc dumneavoastra pentru timpul acordat si pentru amabilitate, in ciuda faptului ca nu sunteti de acord cu acest mod de abordare.” si imi ureaza “o zi… calduroasa”.

Bianca, daca citesti asta (si probabil citesti) transmite-le sefilor tai ca telemarketingul nu se face dupa ureche. Tu n-ai nicio vina si probabil ca ti-ai recitat foarte bine script-ul iar faptul ca nu se obtin rezultate nu tine de tine, ci de aia care rezolva rebus-uri sau joaca table la etajul de deasupra.

Iti urez o zi bestiala!

Observam astazi (a cata oara?) penibilii care se lamenteaza cu privire la tara de 2 bani in care traiesc. Stiti voi, vechea scuza proasta a impotentilor si a celor care ar putea dezvolta, urgent si fara drept de apel, un fetis fata de orice alta tara in afara de Romania. Tara aia care nu ii sprijina pe ei, niste geniali nedescoperiti, si care le-a taiat din start sansele sa devina altceva decat niste pierde-vara. Si, daca nu ar fi fost atat de prosti dar multi, le-as fi atras atentia si le-as fi povestit.

Da, Romania nu e cea mai tare tara in care te puteai naste dar problema ta nu e asta. Problema ta e ca habar n-ai ce-i aia tinta. Si uite, ca sa intelegi ceva din ce zic aici, imagineaza-ti ca esti intr-o masina, o pornesti si pe langa faptul ca stai prost cu directia, nici nu stii unde ar trebui sa ajungi, insa gazul il arzi plimbandu-te ca prostul!

E comod sa nu tintesti nimic; nimeresti mai tot timpul. Cand nu incerci nimic nu trebuie sa stai cu grija unui eventual esec, nu te simti obligat sa speri sau, Doamne fereste, sa crezi. Insa nici nu vibrezi si, pentru asta, meriti toata compasiunea mea.

Later edit: scrie si Lucian despre asta aici iar articolul de pe Motivational.ro il puteti citi aici.

La invitatia Catalinei, am ajuns astazi la Cafeneaua Erotica Twice, la un maraton de poezii…erotice. Nu imi pare rau ca m-am dus si ii multumesc Catalinei pentru invitatie.

Am plecat insa de acolo cu un gust amar si cu niste semne de intrebare. Nu sunt un cititor de poezie si tot ceea ce zic in continuare poate fi influentat si de acest fapt. Am citit ceva mai mult (si mi-au placut) doar Shakespeare, Paunescu, niste Henley si cel mult inca 2-3 poeti.

Vreau sa cred ca nu inteleg poezia (si in special poezia moderna) fiindca, daca o inteleg, ceea ce s-a intamplat acolo mi s-a parut de un penibil extrem. Nu mi s-a parut deloc ca ceea ce s-a citit acolo a fost poezie erotica (cu cateva exceptii) si dupa cum se holbau toti ascultand niste poezii ce mie mi se pareau proaste, tind sa cred ca oamenii aia au o cu totul alta parere decat mine vis-a-vis de ceea ce inseamna erotism. Mai in gluma mai in serios il intrebam pe Adi la un moment dat daca anumite persoane dintre cele ce citeau poezii or avea viata sexuala, ca parca prea erau pe langa

Mai mult, se discuta acolo despre poeti clasificati pe generatii, despre faptul ca nu stiu care poetesa a fost privita cu nu-stiu-ce ochi…Noroc ca cineva a clarificat la un moment dat lucrurile intrebandu-se retoric (?!): “oare cine mai citeste astazi poezie in afara de poeti, critici si cativa ciudati?”

Oricum,
marea problema
pe care eu o am
cu poeziile moderne
este faptul ca
oricine e in stare
sa scrie un text ce contine
cateva epitete si sa dea niste
ENTER-uri la plesneala
poate sa isi scoata volum de poezii
si sa se auto-intituleze,
mandru, poet.

Mai tarziu, daca vrea sa devina scriitor nu are decat sa publice acelasi text, fara ENTER-uri.

M-am intors. Tinand cont de faptul ca m-a cam tras lumea de urechi si prin comentarii si pe messenger, simt nevoia (una initial inexistenta dar creata de agenti externi) sa scriu cum a fost. Varianta scurta: a fost foarte foarte misto. Varianta ceva mai lunga urmeaza.

Parti misto:

1. am plecat joi (pe data de 2) si ne-am intors astazi (adica luni, 6). In consecinta, am fost singuri in compartiment la plecare si doar cu inca 2 persoane la venire. Super-liber, am citit, ascultat muzica, ne-am plimbat si pe coridoare, misto.

2. am mers cu cortul; fff tare! eu nu mai mersesem cu cortul pana anul asta si imi place de mor. Daca m-ai fi intrebat inainte mi-as fi dat (evident) cu parerea si as fi zis ca sigur nu mi-ar placea. Am gresit, e o super-experienta fata de hoteluri, gazde etc

3. am stat intr-un super-camping pe care il testasem cu o luna in urma (am fost pentru o zi, in acelasi camping, sa vedem daca rezistam la cort ). Sa fac un rezumat?

Multe dusuri. Apa calda. Totul foarte curat (inclusiv toaletele). Curent electric. Un mini-bar cu masute si banci din lemn unde te puteai duce sa mananci (propria mancare). Un gratar mare pe care il putea folosi oricine. Internet Wireless . Seif la receptie unde iti puteai lasa chestii gen mobil, laptop, bani cand plecai la plaja desi nu prea era nevoie. Noi am lasat de mai multe ori cortul deschis-deschis si l-am gasit neatins. O lada frigorigica mare in care iti puteai lasa pungile cu mancare sau sticlele de suc/apa/bere. Toate astea incluse in pret. Pretul il aflati singuri la Camping Zodiac (later: dap, momentan nu merge!).

4. ma asteptam ca preturile sa fie foarte foarte mari insa nici macar cele de pe langa plaja nu mi s-au parut exagerate. Desi in mai multe locuri am vazut afisat “adaos comercial 0 – 300 %”, pe plaja puteai cumpara bere la pahar cu 2 ron, iar de mancat puteai manca bine cu 10 – 13 ron/persoana, ceea ce mie mi se pare mai mult decat okay.

5. la 100 m de camping era un mini-market foarte bine adaptat: vindeau farfurii, furculite si cutite de unica folosinta la bucata! aveau la vanzare si sfoara, prelungitoare (pt prize), prosoape, sampon la plic etc.

6. later edit: mi-a placut ca in 4 zile a sunat telefonul mobil doar de 3 ori; le multumesc tuturor prietenilor, asociatilor si familiei pt intelegere. Oricum, acces la telefon si laptop am avut cam 2 ore pe zi (auto-impus). Si a fost misto.

Alte chestii care mi-au placut la camping:

- se puteau inchiria gratare (inclusiv de unica folosinta!), se puteau cumpara lemne si carbuni, sucuri si cafea, fara a parasi campingul. Adaosul era cam 25% (fata de pretul de Bucuresti) din cate mi-am dat seama.

- oamenii foarte relaxati; nu certuri, nu injuraturi, nu tras cu urechea sau aruncat cu privirea prin cortul altuia.

- aveau containere separate pentru gunoaie, pungi pentru PET-uri + un loc special in care se puneau carbunii folositi.

- era in permanenta un tip care se tot plimba prin camping si aduna gunoaie de pe jos.

- niste chiuvete speciale la care avea oricine acces si care erau folosite pentru a spala vase

- am mentionat ca NU se fura? Ca sa va faceti o idee, faptul ca noi lasam cortul deschis e una, dar pe “unitatile electrice” in care iti bagai prelungitorul, oamenii isi lasau mobilele la incarcat. Si la 2-3 m de cortul nostru erau la un moment dat 4-5 telefoane (unele mai si sunau). Iar oamenii isi vedeau de treaba prin corturile lor, nu stateau cu ochii pe telefoane. Bestial. Parca nu era Romania.

Later edit: Aveam pregatita si o lista (mult mai scurta) cu chestii care nu mi-au placut dar m-am simtit atat de bine incat nu o mai postez

Gata, gata, am pus si poze cu mine. As fi pus si poze in care sunt in slipi dar imi place sa stralucesc la capitolul originalitate iar pe asta cu slipii o facuse deja Adrian.

Context: luni (23), ora 17:05 se opreste brusc curentul in casa. Astept 5-10 minute, nu revine asa ca il consider un semn divin ca dupa munca din ultimele zile, ar fi cazul sa mai si dorm. Si dorm. 2 ore. Ma trezesc, inca nu au dat drumul asa ca ies la o plimbare de cateva ore. Curentul revine pe la ora 22:00. Marti (24) ora 12:00, curentul pica iar. Revine peste 5 ore. Fericit, apuc sa verific mailul si sa ma reapuc de treaba. O ora mai tarziu se face bezna. Curentul ramane oprit intre orele 17 si 8:00 dimineata, a doua zi. Tot cartierul Iancului e in bezna. Nici macar stalpii de pe strazi nu mai lumineaza.

Dupa atatea ore fara curent, dintre care, pana acum, 4-5 dintre ele noaptea, intr-un Iancului in care se mai vad doar cateva apartamente luminate de lumanari parca apreciezi altfel electricitatea, internetul. Chiar asa, mi-am reconfirmat faptul ca depind groaznic de mult de internet. Nu stiu cat de rau e asta. Am fost la sediul firmei, am stat pe laptop vreo doua ore dar tot am resimtit pana asta de curent si imi e imposibil sa imi imaginez cum se descurcau acum cateva sute de ani oamenii cand se intuneca fiindca eu n-am putut nici sa citesc, nici sa intru pe internet, nici macar sa scriu post-ul asta intr-un Wordpad. De fapt asta este si motivul pentru care inregistrez acum pe telefon iar dimineata, cand sper ca va reveni curentul, il voi transcrie si posta asa cum este.

Fiindca nu aveam ce sa fac am recitit fragmente din Paler la lumina lumanarii ceea ce, sigur, poate suna romantic, si intr-o anumita masura chiar a fost, dar romantismul asta a fost limitat de gandul ca daca as vrea sa fac altceva nu as putea. De fapt, asta ne omoara nu? Nu faptul ca nu putem face ceva ci ca nu am putea face ceva daca chiar am vrea. Avem nevoie de impresia de libertate mai mult decat de libertate. Desi sunt multe lucruri pe care nu le vom face niciodata ne vom apara cu dintii dreptul de a avea posibilitatea sa le facem.

Mda. Tocmai mi-am dat seama ca mobilul meu este aproape descarcat iar daca moare nu am cum sa il incarc fara curent. Asa ca am sa opresc inregistrarea (si postul) aici.

“As long as people will accept crap, it will be financially profitable to dispense it.”

Vedeta tv, Dick Cavett, a pus punctul pe “i”. Stiu ca voi enerva pe cativa dar trebuie sa adresez, din nou, cateva intrebari: de ce reveniti pe site-uri care va arunca in fata bannere din ce in ce mai enervante si care nu pot fi inchise? de ce le dati linkuri celor care va injura? de ce va uitati la stirile de la ora 17 daca dau numai porcarii? de ce continuati sa cumparati de la magazinele care va trateaza ca pe gunoaie? de ce ramaneti indiferenti cand vedeti oameni ca arunca hartii sau mananca seminte pe strada? de ce nu o reclamati pe vanzatoarea nesimtita care niciodata n-are sa va dea rest si va zice sa veniti cu bani ficsi? de ce acceptati servicii de 2 bani de la firme conduse de bisnitari?

Raspund eu? De prosti! Asa va trebuie.