Andrei Roșca

E trist cat de repede am inceput sa ne speriem atunci cand altii incearca sa ne ajute, in special daca ei nu au nimic de castigat din asta. Dezvoltam, incet dar sigur, un soi de fobie de bunatate, ne surprind gesturile frumoase pana la negare si incercam sa gasim celor din jurul nostru motive ascunse care sa ne justifice noua lipsa de recunostinta.

Si, intr-un fel, e de inteles. Si cel mai puternic muschi se va atrofia daca ii “acorzi” suficient timp, iar noi ne antrenam prea rar pentru a mai fi capabili sa acceptam actele de bunatate neconditionate si gratuite. Cred ca am vrea sa fim recunoscatori doar ca multi dintre noi nu mai stiu cum.

Perplexitate – Octavian Paler

“Tu spui, liniÅŸtit: “adevăr”.
Ei se uită la tine şi tac,
fără să priceapă ce vrei,
dar pentru că sunt oameni educaţi
întreabă: “Cât costă?”
Tu le arăţi mâinile goale,
dar ei nu mai pricep gestul de mult
şi, nedumeriţi, dau să plece.
Tu alergi şi le spui: “speranţă”.
Politicoşi, ei se opresc şi te întreabă
încă o dată: “Cât costă?”
Iar tu nu ÅŸtii ce valoare are speranÅ£a. Åži taci.”

Pentru anul care tocmai a trecut am o singura rugaminte la voi: daca puteti, ajutati-l pe Dan. Nu fiindca e Craciunul, ci fiindca suntem oameni.

Se apropie anul nou si urasc sincer bilanturile. Imi aduc aminte de ceea ce in ultimii ani a fost poate singura parte neplacuta a ceea ce am facut: banii. Bani pe care incep sa ii urasc la fel de sincer. Imi tot zic ca e din cauza sarbatorilor si ca, macar acum, nu vreau sa ma gandesc la ei. Mi-e insa teama sa nu fie o senzatie care sa se prelungeasca si dupa. Pentru mine n-au fost niciodata un scop ci, mai degraba, un bonus necesar, un mjloc de a atinge lucrurile care conteaza cu adevarat.

Si despre lucruri care conteaza voiam sa scriu in seara asta. Este si motivul pentru care ma opresc cateva minute pentru a ma uita in urma, lucru pe care il fac rar. Poate ca mi-e teama de ceva sau poate ca pur si simplu imi place sa traiesc in prezent si sa visez la viitor incercand sa regret cat mai putin trecutul.

Pentru mine a fost un an nebun si naiv din multe puncte de vedere. A fost una dintre perioadele la care stiu sigur ca ma voi intoarce din cand in cand cu gandul si voi zambi. A fost anul in care am ales sa ascult cel mai putin de ceilalti, sa ignor cel mai mult piedicile si sa cred cel mai tare in oameni. Si a dat rezultate.

Am invatat multe, multe lucruri in 2007 si, spre deosebire de anii precedenti, anul asta am invatat mai mult de la cei din jurul meu decat de unul singur. Pentru mine este un succes personal fiindca am simtit cat de greu e sa filtrezi critica, fie ea si constructiva, si sa incerci sa inveti ceva de acolo. Iar aici, sunt convins, m-a ajutat obsesia mea de a incerca sa invat ceva chiar si dintr-un pahar de suc varsat pe o masa.

Important, anul asta mi-am confirmat, din nou, ca drumul ales e my way si nu their way, ca indiferent cat de greu este, e ceea ce am ales sa fac iar asta ofera un sentiment nepretuit. Fara indoiala, bookblog.ro este unul dintre cele mai mari succese ale mele, cu mult peste firma la care am fost asociat, cu mult peste orice incercari am mai facut de-a lungul timpului, reusite sau nu.

Insa, si mai important, succesul pe care eu il vad la bookblog n-are nicio treaba nici cu banii, nici cu traficul, nici cu orice altceva ar putea fi transformat in cifre. Acum 9 luni castigam RoBlogFest si am incercat atunci sa transmit un mesaj. Mai tarziu, am mai facut asta si pe alte cai, iar acum o luna Mihai a fost cel care, usor revoltat, a scris cam aceeasi chestie. Hai sa rezum acum, din nou, intr-un singur paragraf:

Fuck the money! Viata asta n-are cum sa fie doar despre bani fiindca ar fi o viata de rahat. Viata asta e despre oameni. Fiindca oamenii au vise si povesti, fiindca nu banii schimba lumea ci oamenii fac asta, fiindca fara bani lumea ar continua sa existe insa fara oameni, nu.

bookblog nu e un proiect despre carti ci despre oameni! Asta ziceam la RoBlogFest acum 9 luni si putina lume cred ca a ascultat cu adevarat. Simt ca anul asta am reusit sa fac totul pastrand ideea asta in minte. Si exact din aceasta cauza, 2007 a fost pentru mine un an in care mi-am permis sa cred cu tarie, sa vreau foarte multe, sa tintesc foarte sus, sa sper, sa cad, sa ma ridic si sa merg inainte.

…si poate, de ce nu?, sa fiu naiv. Fiindca atunci cand iti lipseste o nebunie autentica si nici nu crezi in existenta curajului, naivitatea se poate dovedi un surogat excelent.

later edit: acum fix un an bookblog era foarte la inceput iar eu scriam postul asta
later edit2: foarte tare! la 2 minute dupa ce am postat eu asta, Bobby a terminat si el de scris postul asta.

Dragos m-a rugat sa raspund si eu la cateva intrebari privind campaniile de CSR (Corporate Social Responsability) romanesti. O fac fiindca i-am promis si fiindca sunt de parere ca responsabilitatea sociala a companiilor mari din Romania este nu numai utila ci si necesara.

Nu am sa ma apuc sa recit acum definitii ale CSR insa vreau sa spun ca, din punctul meu de vedere, ideea CSR este cam asa: companiile, in special cele mari insa nu numai, au o datorie morala de a da ceva inapoi comunitatilor care le ajuta sa existe. Asta se poate aplica la nivel mic (intr-un oras de provincie, o firma locala care scoate profituri serioase datorita faptului ca locuitorii acelui oras le cumpara produsele, ar trebui sa dea ceva inapoi, sa arate ca le pasa) si, mai ales, la nivel mare (companiile multinationale au aceasta datorie, repet, morala de a contribui si ei la imbunatatirea vietii celor din jur).

Nu se poate nega insa faptul ca Responsabilitatea Sociala are si avantaje de marketing insa NU AR TREBUI facuta din considerente de marketing. In rest, sunt perfect okay cu ideea ca o companie trebuie sa comunice initiativele si mai ales rezultatele acestui gen de campanii. Ar fi o eroare foarte grava de marketing daca nu ar face-o. Pana la urma sa nu uitam ca nu este vorba de o persoana fizica ci de una juridica care are ca prim obiectiv realizarea de profituri (de aceea se si cheama societati comerciale). Deci: companiile ar trebui sa faca bine comunitatii fiindca se simt datoare sa faca asta si sa o faca cu sinceritate si responsabilitate iar mai apoi, cand si-au facut treaba, sa povesteasca lumii ca si ele sunt companii responsabile si inteleg ca trebuie sa isi aduca aportul.

Acum, revenind la intrebari:

Care au fost, din punctul tau de vedere, cele mai responsabile trei companii in 2007, si de ce?

Recunosc ca intrebarea ma incurca. Desi conceptul de CSR imi este familiar, am observat (si retinut) putine campanii de CSR in Romania. Mult prea putine! Imi aduc aminte de BRD care a avut o campanie prin care angajatii bancii donau sange spitalelor si imi mai aduc aminte acum de firma de paza BGS si de implicarea lor in operatiunile de salvare ale sinistratilor, in timpul inundatiilor.

Ce te-a nemultumit referitor la cum au inteles companiile din Romania sa demonstreze ca sunt responsabile social, in 2007?

Intrebarea are un raspuns simplu, in ceea ce ma priveste. Nu am auzit de aceste campanii. Ceea ce inseamna ori ca nu au existat, si atunci poate ar fi cazul sa inceapa sa se implice, ori au existat dar nu au fost comunicate cum trebuie, ceea ce inseamna ca poate ar trebui sa isi concedieze oamenii de la marketing sau agentia cu care lucreaza.

Ce te astepti de la companiile care activeaza in Romania, din punctul de vedere al responsabilitatii sociale, in 2008?

Ma astept sa aflu ca din ce in ce mai multe companii incep sa faca CSR. Chiar cred ca se va intampla asta. Si, din pacate, ma astept ca mare parte dintre ele sa fie convinse sa faca asta de agentii si oameni de marketing ceea ce, foarte probabil, va duce la o concentrare foarte mare pe partea comerciala a campaniilor si nu pe cea poate mai etica, mai responsabila, mai umana.

bilant_csr_2007

1. Invitatie foarte-foarte speciala pt cititorii acestui blog la Schimb de Carti. Luna asta are loc simultan in Bucuresti, Timisoara, Iasi, Tg.Mures si, evident, Thailanda, mai exact in provincia Chonburi :)
2. Tedy a facut un spot misto pentru o campanie care are ca obiectiv strangerea de fonduri pentru cumpararea a 300 de carucioare si acordarea a 200 de burse de studii pentru tinerii cu handicap. Va rog, cine il poate promova, faceti-o! E un gest mic care poate insemna enorm.
3. “Sprijin PetiÅ£ia STOP Cancerului de col uterin ÅŸi cer Parlamentului European, Comisiei Europene ÅŸi tuturor guvernelor naÅ£ionale ale ţărilor Europei să implementeze programe organizate eficient pentru prevenirea cancerului de col uterin, care vor furniza protecÅ£ie optimă împotriva cancerului de col uterin pentru toate femeile din Europa.” Petitia se semneaza AICI.
4. Am scris pe BasicMarketing.ro despre procesul decizional de cumparare. Zic ca merita citit.
5. Adi explica conceptul AIDA si da si un exemplu video misto iar Ionut explica “De ce ai plati pentru informatie“, tot pe BasicMarketing

Later edit: 6. Blog & Roll, duminica. Eu ma duc.

Lumea se poate schimba! Iar postul de azi nu este despre a “va convinge” ca se poate si nu e nici macar despre a va convinge sa incercati voi sa o faceti.

Astazi nu va cer sa schimbati nimic. Va cer doar sa va uitati cu atentie si sa luati notite. Nu numai ca lumea se poate schimba dar exista deja oamenii care s-au apucat sa faca asta. E doar o chestiune de timp. Intre timp, voi puteti sa va luati niste popcorn si sa va uitati.

Impreuna, Mihai.
Vlad, Alex si voi stiti ca se poate.

Pana acum vreo 3 ani am jucat o gramada de jocuri pe calculator. Imi amintesc de nopti “pierdute” prin internet-cafe-uri si de zile in care nu ieseam din casa fiindca stateam cu prietenii in jurul calculatorului. Am avut norocul sa am de mic acces la calculator si, evident, la jocuri. De cativa ani am renuntat, nu ma mai apuca decat odata la 2-3 luni si atunci imi trece intr-o saptamana.

N-as vrea sa fiu inteles gresit, nu mi se pare o chestie rea si nu mi se pare nici o pierdere de vreme, atata timp cat te relaxeaza si nu faci cine-stie-ce excese, insa nu ma mai tenteaza atat de mult. Am gasit alte moduri de a ma relaxa si imi si place foarte mult ceea ce fac (a se citi “muncesc”).

Am invatat multe din jocuri. Imi aduc aminte ca inca din clasa a 8-a stiam sa diferentiez zeci de tipuri de sabii, pumnale, pusti, pistoale si chiar arcuri. Multe cuvinte din vocabularul limbii engleze le-am invatat din jocuri. Cei ce au prins MUD-urile, jocurile ce nu aveau altceva decat text pe un ecran negru si, mai apoi, 2-3 poze aruncate pe acolo, sunt convins ca au parte de acelasi gen de amintiri placute.

In plus, fara a-mi dori sa transform acest post intr-unul despre jocuri PC, au existat cateva ce m-au marcat si din care am invatat foarte foarte mult. Am “studiat” zeci si sute de ore tot felul de Tycoon-uri, simulatoare financiare si imobiliare iar in legatura cu The Sims inca sustin ca e unul dintre cele mai eficiente instrumente atunci cand vine vorba despre a invata time-management. Eu unul m-am oprit de multe ori din joc si am stat 2-3 ore contempland sistemul atat de complex din spate si intrebandu-ma cati oameni l-or fi gandit si cat timp le-a trebuit sa il faca sa iasa aproape perfect.

Imi propusesem sa fiu ceva mai concis decat mi-a iesit insa paragrafele de mai sus m-au facut sa scriu cu zambetul pe buze, amintindu-mi cu placere de o perioada la care mi-am propus sa revin la un moment dat. Voiam doar sa notez aici o observatie, o idee care mi-a trecut prin minte, nu imi dau seama cum, in timp ce citeam astazi in autobuzul 330 ceva ce nu are nicio legatura cu jocurile.

Exista un joc (de fapt, o serie de jocuri) care se numeste Heroes of Might & Magic. E foarte probabil sa fi auzit de el chiar daca nu sunteti impatimiti ai jocurilor. Nu intru acum in detalii fiindca oricum am scris mult insa, pe scurt, iti creezi si controlezi o armata condusa de niste eroi (heroes) cu atribute si puteri speciale.

In momentul in care ataci un alt grup de soldati sau alte creaturi si castigi, ai posibilitatea de a alege intre a primi suma X de bani si a renunta la ei in favoarea acumularii de experienta. Nu le poti lua pe amandoua, trebuie sa alegi!

Acum, si aici voiam sa ajung, mie mi se pare ca un lucru similar se intampla si atunci cand ajutam pe cineva. Alegem sa facem un bine (de la a da bani pe strada unui cersetor pana la a schimba viata unui om), dupa care avem doua variante:

Alegem sa povestim cat mai multor oameni faptul ca am ajutat pe cineva, si poate ca imaginea noastra va avea putin de castigat, sau alegem sa ascundem asta cat de bine putem, sa o tinem pentru noi si sa o consideram un pas in plus catre a deveni oameni mai buni. Sau, cum ar zice oamenii de marketing, infrumusetam ambalajul sau imbunatatim produsul?

Crestem in ochii altora sau crestem in ochii nostri?

Schimb de Carti are loc luna asta in Bucuresti, Timisoara si, in plus fata de data trecuta, Iasi. Mai jos aveti posterul pentru Bucuresti. Pe bookblog aveti detalii in legatura cu Iasi si Timisoara. Mergem mai departe. Opriti-ne!

Moare cate putin cine se transforma in sclavul
obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi
traiectorii; cine nu-si schimba existenta; cine nu
risca sa construiasca ceva nou; cine nu vorbeste cu
oamenii pe care nu-i cunoaste.

Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru.
Moare cate putin cine evita pasiunea, cine prefera
negrul pe alb si punctele pe “i” in locul unui
vartej de emotii, acele emotii care invata ochii sa staluceasca,
oftatul sa surada si care elibereaza sentimentele inimii.

Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este
nefericit in lucrul sau; cine
nu risca certul pentru incert pentru a-si indeplini un vis; cine
nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte sfaturile
“responsabile”. Moare cate putin cine nu calatoreste; cine nu
citeste; cine nu asculta muzica; cine nu cauta harul din el insusi.

Moare cate putin cine-si distruge dragostea; cine nu se lasa ajutat
Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si de mila si
detestand ploaia care nu mai inceteaza. Moare cate putin cine
abandoneaza un proiect inainte de a-l fi inceput; cine nu intreaba
de frica sa nu se faca de ras si cine nu raspunde chiar daca
cunoaste intrebarea. Evitam moartea cate putin, amintindu-ne
intotdeauna ca “a fi viu” cere un efort mult mai mare decat simplul
fapt de a respira.

Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o
fericire splendida. Totul depinde de cum o traim… Daca va fi sa te
infierbanti, infierbanta-te la soare Daca va fi sa inseli,
inseala-ti stomacul. Daca va fi sa plangi, plange de bucurie. Daca va
fi sa minti, minte in privinta varstei tale. Daca va fi sa furi, fura
o sarutare. Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica. Daca va fi sa simti
foame, simte foame de iubire. Daca va fi sa doresti sa fii fericit,
doreste-ti in fiecare zi…

de Pablo Neruda

**publicata initial pe blog acum un an, repostata astazi

In weekend-ul asta trebuia sa fiu la nunta unui om pe care nu l-am cunoscut personal dar pentru care am un respect deosebit. Nu am putut ajunge motiv pentru care imi cer scuze. Andrei, sa fii tot timpul fericit cum nu ma indoiesc ca esti acum! Multumesc.