Andrei Roșca

“Adrian Ciubotaru ar putea fi ales sa reprezinte imaginea bookblog.ro, pentru urmatorii 2 ani. Celebrul blogger a confirmat ca a inceput negocierile cu managementul bookblog.ro. Surse din interior ne spun insa ca ar exista cateva probleme de compatibilitate intre mesajul de pe spatele cartii de vizita a lui Andrei Rosca si comportamentul pe care Adrian Ciubotaru il afiseaza ostentativ, in public, in ultima perioada.”

Fiindca tot imi spune lumea ca nu prea scriu chestii foarte personale pe blog si pentru ca cineva m-a intrebat ieri daca mi se intampla des sa fac tampenii, m-am gandit sa povestesc pe scurt doua miscari pe care le-am executat, chiar cu maiestrie as putea spune, in ultima perioada.

1. Ma trezesc intr-o dimineata foarte devreme, ma duc hotarat sa ma spal pe dinti. Iau tubul si periuta de dinti si ma pun pe treaba. Cand eram aproape gata mi se pare mie ca imi miroase gura cam ciudat. Stau un pic, ma gandesc, incerc sa fac focus pe problema si imi dau seama ca nu mirosul ma deranja ci gustul. Incerc sa gandesc lateral si sa imi imaginez care ar putea fi motivele pentru care mi-am schimbat gusturile peste noapte si, trebuie sa mentionez asta, executam aceasta cugetare cu profunzimea pe care o poate avea doar omul care la 6 dimineata se holbeaza in oglinda de la baie cu periuta de dinti in mana si, incercand sa se concentreze, ii revine obsesiv in minte o singura intrebare: “now what?”

Dupa ce imi amintesc ca in noaptea ce tocmai se incheiase, in timp ce dormeam, imi venise de 2 ori o idee care mi se parea geniala, insa o uitasem pana sa ajung la carnetelul de pe birou, dupa ce incerc sa fac tot felul de legaturi intre ceea ce mancasem cu o seara inainte si aparenta problema pe care incepeam sa o am cu pasta de dinti, dupa ce imi dau in sfarsit seama ca stau cu mana semi-ridicata de 5 minute si las periuta jos, dupa toate astea, o sclipire de geniu ma face sa ma uit, in sfarsit, la tubul de pe chiuveta. Emotionant si revelator, tubul arata cel putin ciudat. Asta fiindca incurcasem pasta de dinti cu pasta de ras.

2. Siiii, a doua miscare inteligenta, deja new entry in topul meu personal: scapat lanterna de 20 si ceva de cm lungime in buda si tras si apa peste ea :D. Context si scuza (la fel de proasta): era taiat curentul in Iancului de vreo 2 zile (da! am stat 3 zile fara curent electric) si m-am dus la baie sa ma spal pe dinti (eh, incepeti si voi sa observati un pattern?). Ca nu cumva sa ma spal pe ochi sau prin urechi am zis sa las lanterna aprinsa si cel mai strategic loc pe care l-am gasit a fost bazinul de la toaleta.

Numai ca se pare ca nu am reusit sa o fixez tocmai bine asa ca in timp ce rezolvam problema cu periuta de dinti, s-a auzit un zgomot undeva in stanga mea. M-am intors repede, am banuit ca probabil ceva se misca pe acolo (na! era destul de usor fiindca se facuse brusc bezna) si am intins mana. Ma gandeam ca reusesc sa prind lanterna inainte sa cada…pe jos. A fost probabil cea mai proasta miscare a saptamanii fiindca in locul unde era mai devreme lanterna acum nu se afla decat butonul de la toaleta pe care, evident, am apasat cu bestialitate. Rezultatul? Tras apa peste lanterna care picase nu pe jos, ci direct in toaleta.

The end.

ps: pentru curiosi, lanterna e okay si am scos-o de acolo inca luminand. Probabil e un semn.

Ieri suna telefonul fix din casa, telefon care in general nu face mai nimic, in afara de faptul ca produce o factura in fiecare luna. Adica se suna de pe el de cel mult 2 ori pe luna si se primesc 3-4 telefoane. Uneori, uit si ca exista. Suna, deci, telefonul si o dom’soara imi spune ca e de la banca ABN AMRO si ca ar vrea sa discute cu seful departamentului financiar.

Buuuun. Ma uit in jur dupa un sef, nu vad pe nimeni (in camera aia nu am oglinda) asa ca incep sa oscilez mental intre a ii spune ca departamentul financiar este in concediu si a ii explica cum, de fapt, eu sunt directorul regional pe Europa de Est si ca, in definitiv, n-ar trebui sa fiu deranjat cu intrebari puerile de genul “unde e departamentul financiar?”.

Ii raspund totusi ca vorbeste exact cu cine trebuie si o intreb cu ce o pot ajuta. Dom’soara imi explica ca ar vrea sa stabilim o intrevedere in care sa imi prezinte nu-stiu-ce-credite pentru persoane juridice. Pe fata imi apare un zambet si ma relaxez. Habar n-are de cate ori am spus eu fraza asta, cati mi-au trantit telefonul dupa ce am zis-o si cator oameni le-am explicat, mai apoi, ca nu asa se face. Eh, se pare ca ei nu i-a explicat nimeni.

Ma gandesc sa ii trantesc telefonul dar imi dau seama ca nu e vina ei. Abtinandu-ma cu greu, o intreb cat de politicos pot de unde are numarul de telefon. Zambeste sonor si imi spune, auzibil incurcata…”pai…de pe internet”. Ii zic: “pai…mie nu prea imi plac chestiile astea cu telemarketingul deci nu ma intereseaza”.

Speriata, probabil, ca am sa ii inchid telefonul imi spune repede: “stati un pic, mai ascultati-ma putin, poate nu va intereseaza dar as putea sa va trimit o oferta pe o adresa de e-mail”. Imi dau o palma peste frunte si ma gandesc “bai, da’ p’astia chiar nu-i invata nimic acolo? cum sa te oferi tu sa imi trimiti oferta pe mail cand in orice manual de telemarketing scrie ca atunci cand clientul iti spune sa ii trimiti pe e-mail inseamna ca il doare undeva de oferta ta?”

Asa ca ii zic: “dvs puteti sa imi trimiteti pe mail dar sper ca nu va asteptati sa si citesc”. Insista si imi zice ca ar vrea totusi sa ii dau o adresa si ca, poate, il redirectionez catre colegii mei de la departamentul financiar sau “altcineva care ar putea fi interesat“. Derulez rapid in minte lista cu toti colegii de gradinita si matusile pe care nu le-am cunoscut niciodata insa nu imi vine nicio idee. O mai las sa vorbeasca un minut si ceva, ii dau o adresa de mail de yahoo, imi multumeste ca am ascultat-o intr-un mod care ma convinge de faptul ca e intr-adevar multumita si inchid.

Ma asez la calculator sa reiau lucrul si primesc de la ea un mail “cu scopul de a acorda o atentie deosebita fiecarui client in parte, pornind de la necesitatile, preferintele si exigentele fiecaruia”. Adica bull-shit-ul ala piaristic pe care doar oamenii foarte banali au rabdare sa il citeasca. Asa ca nu o fac.

Insa, fiindca tot mi se parea o zi amuzanta, ii dau un reply in care ii spun ca ii multumesc pentru oferta si ca ii urez o zi superba in continuare, plasandu-i elegant o pereche de linkuri catre bloguri (fiindca, nu-i asa? in modul asta se face marketingul cu permisiune – ea stia cine sunt si astepta un mesaj de la mine deci sansele ca ea sa citeasca sau sa dea click pe ceea ce ii trimit eu erau mult mai mari decat in cazul in care ea ma suna pe mine si eu habar n-am cine e si ce vrea).

5 minute mai tarziu, Bianca (fiindca asa o cheama) imi raspunde “Eu va multumesc dumneavoastra pentru timpul acordat si pentru amabilitate, in ciuda faptului ca nu sunteti de acord cu acest mod de abordare.” si imi ureaza “o zi… calduroasa”.

Bianca, daca citesti asta (si probabil citesti) transmite-le sefilor tai ca telemarketingul nu se face dupa ureche. Tu n-ai nicio vina si probabil ca ti-ai recitat foarte bine script-ul iar faptul ca nu se obtin rezultate nu tine de tine, ci de aia care rezolva rebus-uri sau joaca table la etajul de deasupra.

Iti urez o zi bestiala! :)

Azi (adica marti, 28) e ziua mea si, cu ocazia asta, as vrea sa ii multumesc forumului lui Bobby pentru promptitudine. La ora 00:01 am primit de la el (de la forum adica) urmatorul mesaj:

Hello AndreiRosca,
We at Forumul bloggerilor would like to wish you a happy birthday today!

Multumesc! Esti un dragut!

PS: 28-ul de langa Marti este data nasterii. :) Adica data de azi, nu varsta pe care o implinesc. Varsta e 37 :P

Later edit special pt Darius: Nu, Darius. EVIDENT ca nu am 37.

Cu deosebita mandrie si emotie anunt astazi lansarea noii agentii de PR intitulata sugestiv “Andrei Rosca & Asociatii”.

Agentia este specializata in conceperea de status-uri de Messenger cat mai eficiente. Suntem constienti de avantajul competitiv pe care l-am castigat intrand primii pe o nisa neexploatata. Avem de gand sa profitam la maxim de aceasta reusita si sa ne pozitionam ca fiind “Prima agentie de PR less-than-half-service de pe online-ul romanesc”.

Ii multumim vesnicului (si nesecatului) nostru izvor de inspiratie, Adrian Ciubotaru, pentru ideea geniala de a apela la noi. A avut incredere in echipa atunci cand nimeni nu credea ca vom reusi iar acum, iata-ne aici, in fata voastra traind visul american (usor adaptat la conditiile romanesti). Sigur ca a fost greu.

Dusmanul (Alex “Subiectiv” Mihaileanu – vezi pozele 3 si 4) a incercat sa ne saboteze, sa ne aduca prejudicii de imagine cat timp eram inca mici. Am lovit insa, toti ca unul, devastator, persuadandu-l pe cel al carui nume nu il vom mai pronunta sa bata in retragere si sa se recunoasca infrant.

In final, multumim celor doua persoane, Cosmin si Diana, (pozele 5 si 6) ce s-au ocupat de unul dintre cei 4P ajutandu-ne cu promovarea si ducand astfel vorba mai departe. Fiindca lumea trebuie sa stie.

Doamnelor, domnilor, data de 30 Iulie 2007 va ramane in istorie ca o zi de cotitura in evolutia Messengerului. De azi inainte nimic nu va mai fi la fel.

LATER EDIT: SAGA AGENTIEI DE PR CONTINUA. Multumiri lui Arhi si lui Silviu

Okay! Si fiindca unii se pare ca au dubii ma simt nevoit sa pun un Disclaimer: A fost o gluma !!! Nu exista o firma de PR specializata in status-uri de messenger iar “Andrei Rosca si Asociatii” (nume fictiv) are (firma, adica) alte prioritati momentan. :)

Hai sa va zic cum imi fac eu zilele mai placute. :)

Acum cateva zile primesc un e-mail de la…mine! Il deschid curios (pe bune) si citesc: “Andrei, sper ca bookblog a ajuns la 1000 de vizitatori pe zi :)”. Incep sa rad si raspund cu voce tare: “A ajuns! Ba chiar a trecut de o mie.” Era un e-mail trimis acum un an printr-un site foarte misto (al carui nume l-am uitat). Site-ul iti permitea sa iti programezi mailuri care sa se trimita automat intr-o anumita zi, peste cel mult 3 ani. Si asta m-a dus pe mine capul sa imi programez. Evident ca uitasem de programare dar asta era si ideea. Daca imi venea a doua zi sigur nu ma distra.

Si acum vor aparea unii care imi vor spune ca sunt genul ala de om pe care, daca il lasi o zi singur in camera, il gasesti mort de ras. Am un Organizer pe laptop. Un fel de agenda foarte misto facuta si foarte usor de utilizat. Are si o functie de Remindere. Adica la ora X in ziua Y iti apare o fereastra pe desktop cu un mesaj.

Fiindca ma duc la sala destul de dimineata si nu am timp sa verific nimic dupa ce ma trezesc, atunci cand ma intorc acasa, primul lucru pe care il fac este sa deschid calculatorul, urmand ca abia dupa asta sa ma descalt, sa fac un dus etc. Problema e ca in 99% dintre cazuri gasesc ceva interesant de genul e-mail important sau comentariu pe blog sau, sau, sau si raman imbracat cel putin jumatate de ora, daca nu mai mult.

Vreti sa stiti ce mi-a aparut mie azi-dimineata, la ora 10:30, exact la 3 minute dupa ce am intrat in casa, venind de la sala?

“Poate totusi te descalti macar!” :)

Uneori imi caut telefonul mobil prin casa. Primul loc in care ma uit este in stanga biroului, pe un raft. Intotdeauna! Si nu e NICIODATA acolo. Insa in 90% dintre cazuri e pe masa din spatele meu, sub foi, carti etc. Dar nu prea ma chinui sa imi incarc memoria cu asta asa ca uit mereu. Ieri seara, nu imi gaseam mobilul iar primul loc in care m-am uitat a fost, evident, raftul din stanga. Nu l-am gasit insa am gasit un Post-it pe care scria: “e pe masa din spate!” Multumesc, Andrei!

A, da! Si cateodata imi suna telefonul mobil, ma uit sa vad cine e si vad pe display: NU RASPUNDE! sau ENERVANT. Am cateva numere de genul asta in agenda. Nici nu mai stiu ale cui sunt, nici nu ma intereseaza. Ati vazut filmul “Memento”? E! Cam asa sunt si eu. Nu stiu cine e la telefon dar ma gandesc ca la momentul la care am editat acel nume probabil am avut un motiv serios sa o fac. Deci nu raspund!

Noroc ca am fost saptamana trecuta la Olimpiadele Comunicarii si in ziua de PR am reusit si eu sa ma mai pun la punct cu limbajul piaristic. Am aflat cum poate fi o firma “in picaj” si ce inseamna cand unei companii “ii scade business-ul”. Evident ca am revenit la chestii care “se intampla on daily basis” si ni s-a explicat cum e cu nivelul de “expectanta” al clientilor (ca n-am vrea sa ziceam “zilnic” si “asteptari” sa nu cumva sa fim considerati tarani).

Aaa! Si pe mine m-au terminat cu “intrebarile care le-ati pus”. Sa le explice cineva cum e cu gramatica asta ca ma ia durerea de cap de fiecare data. Si asta dupa ce unul dintre invitati ne explica ca printre primele cerinte la angajarea in PR este aceea de a sti limba romana. Probabil el isi imagina ca o stie.

Apropo, stie careva ce inseamna “a fi mai senior decat colegul” sau “a fi mai putin junior”? Ca pe asta am auzit-o de cel putin 20 de ori in doua ore.

Azi dimineata am avut un insight cu privire la skillurile pe care un candidat ce targeteaza o position de middle management ar trebui sa le aiba pentru a beneficia de un promotion pe short-term intr-o agency ce se focuseaza cat de cat pe respecting the employee si, deci, acordarea de incentives. Sau macar o companie care claimuieste ca face asta.

Ei, acum daca mai dau si cu mielu’ de asfalt v-am lasat paf! Ati ghicit bine, ma pregatesc pentru o cariera in advertising. :)

Diseara, de la ora 23:00 sunt invitat la RadioLynx, la Noaptea bloggerilor intr-o discutie libera, probabil avand foarte putine tangente cu marketingul, antreprenoriatul sau bloggingul :) Vom vedea!

Vor mai fi acolo si

- utopic
- fata cu soarele
- gogu kaiser

+ Adrian Ciubotaru si Bobby Voicu (tata’ lor) iar prin telefon, de pe drum, Catalin.

Promit sa vorbesc mai mult de data asta si sa va dati seama ca am fost si eu acolo. :)

Teiul lui Eminescu

Bojdeuca lui Ion Creanga

In tren,citind…toti :)

In Family Pizza, uitandu-ne pe grafice cu traficul bookblog

In Sage Cafe. De la stanga: Mihaela, Alexandra, Visurat, Alexandru, Bogdan, Dragos, Raluca, subsemnatul

De la stanga: Jen, Raluca, Ionuca, Mihaela

Mai multe poze gasiti AICI.